Schiul de tură, varianta pentru distracție pe pârtie, fără aglomerație. Se practică la Poiana Brașov

0
Publicat:

Schiul de tură devine tot mai practicat, în condițiile în care, pentru schiul obișnuit, se stă chiar și peste o oră la coadă la transportul pe cablu. Există și aici reguli care trebuie respectate.

Schiul de tură este practicat de tot mai mulți FOTO Salvamont Brașov
Schiul de tură este practicat de tot mai mulți FOTO Salvamont Brașov

În condițiile în care în România sunt tot mai mulți practicanți ai schiului – nu de performanță, ci de plăcere – și aceasta conduce la aglomerarea instalațiilor de transport pe cablu, încât timpii de așteptare sunt de multe ori de peste o oră, apar tot mai mulți practicanți ai schiului de tură.

Schiul de tură este o ramură sportivă a schiului care presupune o pereche de schiuri speciale, dotate cu tălpici speciale care ajută schiorul să urce pe munte prin forțe proprii. 

Poiana Brașov evită cozile

În Poiana Brașov, în ultimii ani s-au înmulțit foarte tare schiorii de tură, iar în anumite zile putem vorbi de zeci, poate chiar sute de astfel de schiori pe zi.

Principalul avantaj al celor care practică acest stil de schi este că nu sunt nevoiți să stea la rând pentru telecabină sau teleschi. În plus, ei pot practica sportul favorit și atunci când transportul pe cablu este oprit din cauza vântului sau după încheierea programului.

Practicanții schiului de tură trebuie să știe că, atâta timp cât pârtiile de schi sunt deschise, iar instalațiile de transport pe cablu funcționează, trebuie să facă urcarea exclusive pe marginea pârtiei și doar în șir Indian. Iar, în condiții nocturne, aceștia trebuie să folosească, atât pentru urcare, cât și pentru coborâre, doar pârtia Drumul Roșu, nu mai sus de Cabana Postăvarul și nu mai târziu de ora 22:00”, a precizat Cătălin Petrescu, șeful formațiunii Salvamont Brașov.

Practicanții schiului de tură nu trebuie să uite că, în momentul în care schiază pe întuneric, este nevoie să fie dotați cu o sursă de lumină, astfel încât să fie ușor de detectat de ceilalți practicanți și de mijloacele de deplasare ale administratorilor domeniului schiabil sau salvamontiștilor.

De asemenea, schiorii nu trebuie să rămână pe pârtii după ora 22.00. Motivul este unul simplu: administratorii trebuie să pregătească pârtiile pentru a doua zi și la acea oră încep munca.

Mașinile de amenajat prelucrează stratul de zăpadă aflat la suprafața pârtiei, acestuia luându-i o lungă perioadă de timp să se întărească. Schiatul pe pârția proaspăt amenajată va lăsa multe urme, care se vor întări și vor deveni un real pericol de accidentare pentru turiști și, mai ales, pentru schiorii obișnuiți, odată cu redeschiderea domeniului, în ziua următoare.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite