Reţea de trafic de droguri, anihilată de poliţişti

Şase suspecţi au fost reţinuţi de poliţişti. Aceştia vindeau gramul de canabis cu 75 de lei.
Gruparea a fost monitorizată timp de două luni de poliţiştii antidrug. Aceaştia au realizat prinderea în flagrant a numitului B.A.I. de 24 de ani din mun.Piatra Neamţ, în timp ce vindea aproximativ 10 grame de rezina de cannabis. Asupra persoanelor care l-au însoţit, respectiv A. I. de25 de ani din mun.Moineşti, jud.Bacău si B. D. de 28 de ani din mun.Braşov, a mai fost găsită o altă cantitate de rezina de cannabis de aproximativ 10 grame : în autoturismul numitului A .I.-5 grame si asupra lui B. D.-5 grame.
În continuare s-a efectuat o percheziţie domiciliară la domiciliul lui C.O.RA. de 30 de ani din mun.Braşov , principalul furnizor de droguri. Cu ocazia perchezitiei au fost identificate si ridicate obiecte folosite de persoanele în cauză la consumul de droguri, precum si cantitatea de aproximativ 1.200 grame rezina de cannabis(calupuri tiplate si marcate) si 40 grame cannabis. De asemenea a fost ridicată si suma de 2790 euro si 5000 Ron, bani proveniţi din vânzarea de droguri.
Fata de B.A.I., A.I., C.O.RA. si .B. D. s-a dispus măsura reţinerii pe o perioada de 24 de ore pentru săvârţirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fapte prev si ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, urmând sa fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi pentru extinderea cercetărilor cu privire şi la alţi membri ai grupării.





















































