Profesor protestatar: „Guvernul ne vrea intermediari pentru banii europeni spre clientela politică“

0
Publicat:

Profesorii brașoveni au protestat pentru a doua zi consecutiv. Despre oferta de bani pentru cursuri, profesorii spun că este un mod legal de transfer al banilor spre clientela politică.

Profesorii brașoveni nu vor să fie intermediari pentru clientela politică FOTO Ioan Buciumar
Profesorii brașoveni nu vor să fie intermediari pentru clientela politică FOTO Ioan Buciumar

Chiar dacă o parte dintre profesorii brașoveni a fost prezentă la protestele de la București, câteva sute de dascăli au continuat și protestele de acasă. Aproape 500 de profesori s-au strâns, pentru a doua zi consecutiv, în fața Instituției Prefectului, unde și-au strigat nemulțumirile.

Este a doua zi de proteste la Brașov, ceea ce înseamnă că oamenii sunt total nemulțumiți. Noi am ieșit până acum de șapte ori la proteste, la București. Am fost și la marșul de protest din Capitală și oamenii sunt pe bună dreptate supărați, pentru că au eșuat toate negocierile, până acum”, a declarat Ligia Mara, președinte Sindicatul Diaconu Coresi Brașov.

Angajații din învățământul brașovean au explicat și motivele pentru care au decis să iasă din nou în stradă.

După ce stăm de opt zile în grevă, guvernanții au venit în data de 29 mai cu următoarea ofertă: creșteri ale venitului pentru personalul didactic de predare, conducere, de îndrumare și control și didactic auxiliar, prime pentru susținerea carierei didactice de 2.000 de lei net, sumă forfetară, în data de 5 iunie, plus 2.000 de lei în 5 octombrie, din care 30% - 600 de lei – garantat sumă forfetară pentru diferența de 70%, adică 1.400 de lei, pentru achiziția de laptopuri, cărți, materiale didactice cu documente justificative pentru decont până la încheierea proiectelor europene cu finanțare prin PNRR, cu precizarea că cei 2.000 de lei din octombrie se vor acorda în fiecare an până în anul 2027. Pentru personalul nedidactic s-a oferit o majorare de 8-9% pentru a ajunge la salariile din grila din 2017. Suntem în 2023!”, a explicat una dintre profesoare motivele pentru care greva continuă.

Tema generală a acestei greve ar fi referitor la salarizare, dar, în același timp, este vorba și despre condițiile mai bune, regulamente mai clare, mai specifice, o reglementare mai clară a statutului profesorului în societate, pentru că au existat și există tot felul de divergențe la nivel școlar sau institutional”, a spus un alt protestatar.

Profesorii spun că ei fac cursuri în fiecare an, iar propunerea Guvernului de a le acorda diverse sume pentru cursuri înseamnă doar că ei devin intermediari pentru transferul banilor europeni spre buzunarele cliențelei politice a aceluiași guvern.

Greva profesorilor a dus la modificarea datei la care se susține Evaluarea pentru clasa a VI-a și ar putea conduce și la alte amânări ale datelor examenelor.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite