Prima revoltă anticomunistă, rememorată la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

15 Noiembrie 1987 a fost unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor, respectiv prima dată când s-a strigat „Jos comunismul"

An de an, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 organizează comemorarea revoltei muncitorilor braşoveni, de cum 24 de ani, împotriva sistemului comunist. Şi astăzi, de la ora 9.30, membrii Asociaţiei se vor aduna la troiţa de la Spitalul Judeţean, unde vor depunde coroane şi va fi susţinută o slujbă de pomenire a luptătorilor anticomunişti care s-au stins din viaţă în aceşti ani care au trecut.

Totuşi, tradiţionalul simpozion va lipsi. „Am observat că publicul s-a plictisit de mese rotunde şi de a vedea în fiecare an aceiaşi oameni, cu aceleaşi mărturii. Noi avem o bună colaborare cu Inspectoratul Şcolar şi organizăm ore deschise cu elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, în care le povestim despre acea perioadă. Vrem să extindem acest program şi la licee", a precizat Florin Postolachi, preşedintele Asociţaiei, care însă crede că tinerii din ziua de astăzi nu mai au acelaşi spirit revoluţionar ca acum 24 de ani.

Remorarea unei zi triste

În urma marşului de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, au fost arestaţi şi torturaţi pe parcursul anchetei peste 300 de participanţi. La presiunea opiniei publice internaţionale, anunţata pedeapsă capitală pentru toţi cei care au ieşti în stradă a fost comutată în deportare pentru 61 de muncitori şi schimbarea locului de muncă şi domiciliu forţat pentru alte 27 de persoane. Totodată, pentru a rememora acea zi tristă, începând cu ora 17.30, Liga Suporterilor Stegari şi grupul de acţiune Noii Golani vor organiza un marş ce va reconstitui o parte din traseul muncitorilor braşoveni. Locul de întâlnire este parcul din Centrul Civic, iar apoi, de la ora 19.00, cei interesaţi să afle mai multe informaţii despre acest eveniment sunt invitaţi în Clubul Rockstadt. Aici va fi proiectat  documentarul „Memorialul Durerii - Totul despre 15 Noiembrie 1987", unde sunt invitaţi să participe şi membrii ai Asociaţiei, care le vor povesti tinerilor prin ce au trecut acum 24 de ani.

Scurt istoric

Ceea ce la început a fost numai o discuţie pe grupuri pe fondul neprimirii salariilor, treptat a luat am­ploare. Până la urmă avea să iasă în stradă întreaga între­prin­dere Steagul Roşu Braşov (actuala Roman SA) şi să mărşă­lu­iască pe tra­seul Calea Bu­cu­reşti până la Judeţeana de partid (actuala clădire a Prefecturii). Mulţimea s-a mărit trep­­tat prin racolarea tre­că­to­rilor. În dreptul spitalului ju­deţean o persoană, care a rămas până astăzi anonimă, a dat tonul cântecului „Deşteaptă-te române!". A fost momentul în care revolta de la 15 noimebrie a încetat să fie o simplă re­ven­dicare socială şi a devenit o revoltă anticomunistă.

Turneu de minifotbal cu vedete

Totodată, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 va organiza la Sala Sporturilor, miercuri, de la ora 12.00 un turneu de minifotbal. Dănuţ Lupu, Miodrag Belodedici, Marian Savu, Rafael şi Adrian Enache sunt doar câţiva dintre cei care vor face parte din echipa Cântăreţilor şi a Foştilor Internaţionali. Ei se vor lupta cu echipa novembriştilor, dar şi cu echipa Primăriei Braşov şi cea a Parlamentului.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite