PORTRET Angela Truşcă, profesoara cu aspiraţii de prozator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape trei decenii, Angela Truşcă îşi dedică viaţa elevilor. Recent, aceasta a lansat volumul „Spartacus", o carte bazată pe experienţa sa de viaţă. 

Angela Truşcă este profesoară de limba şi literatura română la Liceul Sportiv, de 15 ani. Chiar dacă ştie că elevii  nu se „omoară" cu cititul, profesoara a reuşit să le atragă atenţia spre materia atât de importantă, prin metode inedite.

Elevii citesc ziare, reviste, dar nicidecum romanele din bibliografie. Foarte puţini le citesc, iar unii dintre ei parţial. Dar, ca să-i stimulez să citească, le recomand pasaje, selecţii mai importante. Uneori funcţionează, dar nu le pot cere să citească romane întregi, pentru că sunt elevi de liceu sportiv", mărturiseşte Angela Truşcă. De asemenea, elevii de la Liceul Sportiv, care studiază limba şi literatura română cu Angela Truşcă, merg în fiecare an într-un tur al muzeelor braşovene.  

Carieră  aleasă de părinţi

Angela Truşcă  a intrat în învăţământ de la vârsta de 18 ani, nu pentru că şi-ar fi dorit foarte mult, ci pentru că părinţii au înscris-o la Liceul Pedagogic.

Eu îmi doream o carieră mai spectaculoasă, cum ar fi cea de stewardesă, dar nu a fost să fie. Cu toate acestea, am terminat facultatea de Litere, care mi-ar fi permis, totuşi, să îmbrăţişez o asemenea carieră. Nu pot spune că mi-a fost greu, mi-a plăcut dintotdeauna să citesc şi astfel s-au creat şi bazele pentru a scrie", spune profesoara.

Carte după  jurnal

Cartea pe care a publicat-o de curând Angela Truşcă se află la cea de-a doua ediţie, revizuită şi prezintă viaţa unei tinere 18 ani care-şi caută drumul în viaţă. Cartea se numeşte „Spartacus", după gladiatorul antic. Titlul cărţii a fost inspirat după filmul cu acelaşi nume şi sugerează, asemenea sclavului din antichitate, că omul nu poate fi liber. Cartea dezbate teme ca fericirea, dragostea, libertatea, pe care oricine vrea să le atingă, dar pe acest lucru are de înfruntat prejudecăţile, influenţele nefaste şi dorinţele obscure.

Cartea a pornit de la jurnalul meu, scris de-a lungul anilor, în cadrul căruia am introdus şi dialogul, pentru a nu fi monotonă şi plictisitoare. Deci, este o poveste reală, inspirată din viaţa mea. Tinerii au cel mai mult de învăţat dacă o citesc. Găsesc în ea informaţii despre religie, droguri, viaţa sexuală şi am atins chiar şi probleme medicale", susţine Angela Truşcă.

Cartea Angelei Truşcă  se doreşte a fi un ghid practic pentru tineri. „Veţi găsi, în roman, multe dintre problemele pe care le întâlneşte un tânăr în viaţă, dar din perspective feminine", a încheiat Angela Truşcă.

Întrebări şi răspunsuri

Mai pregătiţi vreo surpriză editorială?

Aş vrea să  mai fac o lucrare inedită, în domeniul psihologiei, care va fi o surpriză. Ceea ce scriu îmi dă mari satisfacţii. Mă eliberează de gândurile negative, scrierea fiind o defulare. Întotdeauna mi-am dorit lucruri durabile şi mă bucur că pot lăsa ceva în urmă.

 Cum aţi caracteriza generaţiile actuale de elevi?

Sunt copii mai inteligenţi decât am fost noi, se adaptează foarte uşor la condiţiile actuale şi sunt foarte energici, foarte inimoşi, dornici de a participa la orice activitate. Cred că acest lucru se datorează şi faptului că sunt sportivi. 

Ce-i place:

„Îmi place să citesc, să schiez, să merg în drumeţii. Îmi plac ieşirile la picnic, oriunde, într-un grup vesel. Îmi plac florile, animalele, am două pisici, şi muzica retro".

Ce nu-i place:

„Nu-mi place deloc politica, mai ales că toată lumea face politică. Nu-mi place să mă uit la televizor, pentru că nu-mi place ceea ce mi se oferă. În trecut, mă mai uitam la emisiunile culturale. Nu-mi plac oamenii posomorâţi şi certăreţi".

Profil:

Data naşterii. 2 ianuarie 1963, Braşov.

Studii. Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

Familie. Necăsătorită.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite