Ozonoterapia se poate face şi la Braşov!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terapia se realizează, la Braşov, la clinica Hiperdia, sub supravegherea unui specialist, iar o şedinţă costă 60 de lei. Ozonoterapia constă în injectarea subcutanată locală a unui amestec de oxigen şi ozon, în concentraţii mici.

Ozonoterapia este o procedură medicală naturală, cu contraindicaţii foarte reduse şi fără restricţii de vârstă. Este indicată pentru încetinirea procesului de îmbătrânire, dar şi pentru remodelarea corpului. Este eficientă în vindecarea multor boli cum ar fi cele reumatismale precum atroze (coxartroze, gonartroze, spondiloartroze), discopatii, hernii de disc, tendinite, afecţiuni inflamatorii ale articulaţiilor, bursite, unde ozonoterapia acţionează antiinflamator, antialgic, miorelaxant, condroprotector si prin refacerea funcţiei articulate şi a terminaţiilor nervoase periferice. Ozonoterapia este indicată şi în afecţiunile cardiovasculare, precum stresul şi oboseala cronică sau pentru energizarea organismului.

Are efecte benefice pentru insuficienţa venoasă, ulcerul diabetic, dar şi în domeniul oncologiei, limitând diseminările tumorale. Metoda este folosită şi în prevenţia şi tratamentul unor afecţiuni gen Alzheimer, Parkinson, scleroză multiplă, scleroza amiotrofică sau pentru recuperarea post accident vascular. Domeniile medicale în care ozonoterapia se aplică cu rezultate deosebite sunt şi dermatologia în probleme de herpes, acnee, eczeme sau celulită, dar şi în medicină internă, unde dă rezultate foarte bune în ceea ce priveşte hepatita sau boala Crohn.

O perfuzie de 250 ml de ser fiziologic ozonat, este echivalentul respirării aerului de munte, de la 2.000 de metri altitudine, timp de două săptămâni. Ozonul distruge rapid germenii patogeni, distruge moleculele toxinelor ingerate sau produse de corp", spune dr. Bălan Caterina, medic specialist medicină generală în cadrul clinicii Hiperdia.

Principiul ozonoterapiei

„Aceasta nu este o soluţie miraculoasă, care poate vindeca orice şi oricând, dar este o metodă eficientă de prevenţie a unor boli şi a complicaţiilor acestora. Îmbunătăţeşte substanţial calitatea vieţii şi creşte speranţa de viaţă la bolnavii cronici, poate scăpa bolnavul de unele intervenţii chirurgicale şi este un agent cosmetic excelent, care acţionează atât din exterior cât şi din interior", mai adaugă  dr. Bălan Caterina, medic specialist medicină generală la Hiperdia.

Contraindicaţii pentru ozonoterapie apar în cazul pacienţilor care suferă de hipertiroidism, hipertensiune arterială, accidentul vascular hemoragic, stări posthemoragice sau trombocitopenii.

Ce este ozonoterapia?

Administrarea ozonoterapiei se face prin infiltraţii subcutanate locale, cu un amestec de oxigen şi ozon în concentraţii mici sau prin infiltraţii intramusculare şi intraarticulare, perfuzii, ozonopunctură, insuflaţii rectale. În administrarea prin perfuzie se recoltează sânge, se amestecă cu o cantitate egală de ozon şi se reintroduce în organism. Sunt necesare 10 - 15 şedinţe în funcţie de afecţiunile pacientului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite