Mamă sancţionată pentru că mergea cu cei trei copii cu bicicletele pe trotuar. Ce spune legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O mamă din Braşov a fost sancţionată pentru că mergea cu copiii cu bicicleta pe trotuar  FOTO Nika Iza
O mamă din Braşov a fost sancţionată pentru că mergea cu copiii cu bicicleta pe trotuar  FOTO Nika Iza

O braşoveancă şi-a luat cei trei copii şi a vrut să îi ducă la film, cu bicicletele, însă un poliţist i-a oprit şi i-a dat mamei avertisment pe motiv că a circulat cu bicicleta pe trotuar

O mamă din Braşov a dorit să profite de ziua liberă cu ocazia Sfintei Maria şi să petreacă timp de calitate cu cei trei copii ai ei, aşa că şi-au luat bicicletele şi au pornit la plimbare, cu gândul să vadă şi un film. 

„Sunt o mamă cu trei copii (patru, nouă şi 11 ani) şi mi-am dorit să organizez un program quality-time cu copiii mei, mergând la cinema cu bicicleta. După ce am traversat strada cu 2x3 benzi, împingând bicicletele pe lângă noi, am trecut pe lângă o patrulă de poliţie, care îşi făcea datoria. Unul dintre agenţi m-a oprit şi mi-a cerut cartea de identitate şi a întrebat despre vârsta copiilor. La prima vedere, am crezut că vrea să mă felicite pentru purtarea căştii de protecţie şi pentru că traversăm strada împingând bicicleta. Dar s-a adeverit că este o acţiune de conştientizare a regulilor de circulaţie privind bicicliştii şi că tot ceea ce fac este în afara legii, pentru care merit să fiu amendată”, a povestit Nika Iza. 

Mama şi cei trei copii, contravenienţi

Poliţistul i-a explicat şi ce prevederi legale a încălcat. Mai exact, femeia circula pe trotuar şi nu avea sisteme de avertizare sonoră şi luminoasă. „Agentul mi-a spus că circul cu bicicleta pe trotuar. Păi, unde altundeva să circul cu copiii? Că pe stradă nici eu nu prea mai am curaj, dat fiind traficul din oraş. Mi s-a atras atenţia că trotuarul este pentru pietoni şi, dacă sunt pe trotuar, atunci trebuie să împing bicicleta, iar pe carosabil pot circula doar persoane trecute de 14 ani”, a mai spus braşoveanca. 

Femeia l-a întrebat pe agent unde ar putea merge cu copiii cu bicicleta, iar acesta i-a răspuns că în parc. În parcuri, însă, este interzis cu bicicleta, după cum spune Iza, care a întrebat, totuşi, cum poate ajunge în parc, dacă micuţii nu au voie să circule cu bicicleta pe trotuar.

Ca să te plimbi cu bicicleta, trebuie să mergi mai întâi cu maşina 

Răspunsul poliţistului a lăsat-o fără replică pe mamă: „Cu maşina”! Legat de sistemul de iluminare, femeia spune că a rămas de foarte multe ori fără acesta din cauza hoţilor, aşa că preferă să monteze farurile doar când circulă pe timp de noapte. 

Agentul de circulaţie a aplicat însă legea şi, dacă nu ar fi avertizat-o pe femeie, ar fi însemnat că nu şi-ar fi făcut datoria. „În conformitate cu prevederile articolului 161, alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz: c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete; […]”. Poliţiştii braşoveni acţionează în permanenţă în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere”, a precizat agentul principal Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov. 

Sancţionată cu avertisment

Poliţistul a ţinut cont de împrejurări şi de atitudinea mamei, care nu s-a dovedit recalcitrantă. „La urmă, mi s-a întocmit proces-verbal de avertisment (fără amendă), în care este precizat că am condus pe trotuar, nu am avut sistem de avertizare sonoră şi lumini pe faţa şi pe spatele bicicletei. Nici vorbă de copii. Să nu mai spun că am şi pierdut filmul la care cumpărasem bilete”, a mai spus braşoveanca. 

Drept concluzie, femeia a adresat câteva întrebări. 

„Când se va schimba Codul rutier, în care noi, bicicliştii, să avem drepturi şi siguranţa de a circula pe stradă (carosabil)? Unde să se dea copiii cu bicicleta, dacă nu avem maşină, dacă în autobuz nu este permis şi dacă în parcuri nu este permis? Dacă nu se schimbă legea, atunci de ce se mai vând biciclete pentru copiii sub 14 ani? Când vom avea benzi pentru biciclişti, unde fără strângere de inimă să îi lăsăm pe copii să circule în siguranţă? Dacă vrem aer mai sănătos şi ni se cere să renunţăm la maşini, atunci de ce nu se face o infrastructură care să încurajeze deplasarea alternativă?”, a întrebat Nika Iza. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Vaci dispărute de pe o păşune şi apărute pe o plantaţie de afine. Ce s-a întâmplat

Strada Sforii din Braşov, cea mai îngustă stradă din România, ar putea fi închisă noaptea. Care este motivul

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite