În timp ce localnicii își vedeau de ale lor, voluntarii din Franța le-au reparat drumul și le-au făcut șanțuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul care leagă satele de dincolo de Olt de DN1 era impracticabil după fiecare ploaie. Tineri voluntari din Franța au săpat timp de trei săptămâni și au făcut șanțuri pentru apele pluviale.

Voluntarii din Franța au reparat drumul de la Cobor FOTO Erwan Joliff
Voluntarii din Franța au reparat drumul de la Cobor FOTO Erwan Joliff

Mai multe sate din zona Făgăraș erau rupte de restul României de câte ori ieșea Oltul din matcă. Până și în vremuri obișnuite, deși unele dintre ele se află la 10 kilometri sau mai puțin de Făgăraș, pentru ca oamenii să ajungă în oraș erau nevoiți să facă mai bine de 50 de kilometri, pe drumuri care ocoleau.

În 2005-2006, Consiliul Județean Brașov a construit un drum care a rezolvat această problemă și permite în continuare o legatură mult mai scurtă între zona Comăna-Hoghiz-Părău și zona Șoarș-Jibert.

De când a fost construit, drumul nu a fost întreținut (cu mici excepții) motivul principal fiind că nici dupa 15 ani de la inaugurarea lui nu este intabulat. Pare incredibil așa ceva, dar țara noastră este plină de asemena trăsnăi”, spune Erwan Joliff, consilier județean la Brașov.

Drumul este unul de piatră și, în urmă cu aproape trei săptămâni, în urma unor ploi, a avut mult de suferit.

Educația din Franța îl face să nu înțeleagă fatalismul românilor

Sunt multe feluri de a trăi o viață de om. Sunt fascinat de multe ori de resemnarea în fața problemelor a multor concetățeni din această țară. Unii stau și se uită, alții se deconectează de realitate cu tot feluri de "aditivi", alții se plâng la cei sau Cel de sus, dar, din pacate - și cu regret zic - prea putin fac, realmente, ca să se schimbe situația. Nu-mi permit să judec cauzele acestui fenomen, dar ce pot să zic este că, cu siguranță, pe mine lumea in care am crescut m-a făcut altfel și nu voi renunța la ce sunt, chiar dacă pe unii îi deranjez tare mult”, a mai spus francezul din Cobor.

Din acest motiv, Joliff este vizitat în fiecare an de tineri din Franța, care dau o mână de ajutor la treburile satului. Anul acesta, voluntarii francezi au reparat drumul și au făcut un șanț pentru ca apele pluviale să nu-l mai distrugă atât de ușor.

Cu echipa mea de francezi voluntari, căci, din pacate, nu prea am găsit pe alții, ne-am apucat să reparăm pe fondurile private acest drum sau, mai bine spus, partea care ține de Șoarș. De ce doar partea care ține de Soars? Pur și simplu pentru c-am găsit la Șoarș un primar cu care s-a putut colabora. Primarul a trimis utilajele din dotare ca să refacă șanțurile, lucru extrem de important pentru a menține reparațiile făcute acum. Noi, la randul nostrum, ne-am apucat să atupăm gropile și să stabilizăm partea în pantă a drumului”, a explicat francezul.

Voluntarii francei la muncă FOTO Erwan Joliff
Voluntarii francei la muncă FOTO Erwan Joliff

În trei săptămâni, studenții francezi au făcut ce nu au reușit localnicii în 16 ani

După trei săptămâni de muncă asiduă, tinerii voluntari au terminat treaba și s-au întors în Franța. Erwan Joliff a explicat ce îi mână pe el și pe tinerii francezi în această luptă.

Niciodată nu m-am gândit c-aș fi un prost pentru că muncesc pe gratis pentru o cauză care are sens pentru mine. Viața este mult mai mult decât câștigul material. Dacă dai, vei și primi inapoi. Fiecare alege logica cu care vrea să trăiască și viața îți răspunde conform logicii tale. Vă îndemn să încercați să faceți și voi o acțiune pozitivă și bună pentru ceilalți, in fiecare zi, cât de mică să fie. Pare banal, dar așa se schimbă în bine lumea din jurul nostrum”, a concluzionat Erwan Joliff.

Voluntarii francezi FOTO Erwan Joliff
Voluntarii francezi FOTO Erwan Joliff
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite