Haiducii din Ţara Făgăraşului au plătit cu viaţa pentru că s-au răsculat împotriva colectivizării
0
Ţara Făgăraşului, una dintre cele mai bogate zone din Transilvania, a simţit din plin progoana colectivăzării în perioada 1949-1962. Ţăranii au rămas fără pământ şi animale, iar unii dintre ei şi-a luat viaţa neputând să suporte gândul că au rămas fără agoniseala de-o viaţă. Cei care au refuzat să accepte dispoziţiile comuniste au ajuns în temniţă.
În Ţara Făgăraşului a luat fiinţă Rezistenţa Anticomunistă, un grup condus de Ion Gavrilă Ogoranu, care a luptat cu arma în mână împotriva comunismului, în „Grupul Gavrilă", înfiinţat chiar de el. Începând cu anul 1946, aliaţi i-au fost Munţii Făgăraş, unde s-a refugiat alături de alţi 14 camarazi. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste, în lipsă, la zeci de ani închisoare şi de două ori la moarte. Divizii întregi de armată au fost puse pe urmele „Grupului Gavrilă". În 1955, în urma unei trădări, tinerii au fost prinşi şi condamnaţi. 13 au fost executaţi în 1957. Ion Gavrilă Ogoranu a reuşit să se ascundă. Timp de 29 de ani, Securitatea nu a putut să-l captureze. După ce mişcarea de rezistenţă anticomunistă din munţi a fost decimată, s-a refugiat într-un sat din judeţul Alba. A stat ascuns în casa văduvei unui fost coleg de liceu, vreme de 21 de ani. Ogoranu a fost arestat în 1976 şi, deşi era condamnat la moarte, nu a fost executat, pentru că preşedintele american Richard Nixon îi prezentase lui Nicolae Ceauşescu o listă cu români de care SUA se interesa, iar numele lui Ogoranu era prezent acolo. De atunci, Securitatea l-a lăsat în pace. Ion Gavrălă Ogoranu a decedat în 2006.
Ion Ilioiu a fost cel care a supravieţuit cel mai mult, dar viaţa i-a fost distrusă de comunişti. „Lupta noastră n-a făcut decât să întârzie instaurarea comunismului, nicidecum să-l oprească. Grupul «Vulturul Carpaţilor» s-a ascuns, dată fiind situaţia, hăituind şi înnebunind trupele Securităţii. Eu am rezistat în munţi până în august 1954, când, într-o luptă deschisă pe Muntele Avrigului, Securitatea m-a rănit grav. Un glonţ mi-a perforat plămânul drept, ficatul şi coloana vertebrală. De atunci, soarta îmi era pecetluită. Am căzut rănit. Un ofiţer, care m-a descoperit, a început să mă lovească şi să mă târască pe cărările munţilor, prin bolovani, răzbunându-se pentru ceea ce am făcut eu intrând în grupul din munţi", povestea Ion Ilioiu, în volumul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc". A stat zece ani în puşcărie, iar când s-a întors acasă nici propria mamă nu l-a mai recunoscut. S-a stins acum doi ani, fiind ultimul dintre haiducii rămaşi în viaţă. Ironia sorţii a făcut ca după eliberare să fie trimis să lucreze aproape două decenii la CAP.
Colectivizare cu forţa şi cu sacrificii multe
Lupta haiducilor nu a oprit colectivizarea, care s-a făcut cu forţa. „Dacă nu cedai erai dus la puşcărie sau mai rău erai ucis. Bunicul meu s-a ascuns doi ani, pentru că era considerat chiabur pentru că avea ceva pământ şi vreo 20 de animale. Până la urmă atrebuit să accepte , pentru că l-a rugat bunica care se temea pentru copii“, povesteşte Marius Coşar.
„ Din ce îmi povesteau părinţii mei, colectivizarea a fost un şoc. Bunicul meu s-a sinucis după ce a predate tot comuniştilor. Nu a putut să suporte că după ce a luptat ân râzboi pentru libertate, acum era din nou făcut iobag, cum spunea el. L-au găsit spânzurat în pod, iar bunica a trebuit să crească singură cinci copii“, spune Ioana Kerch.
Gheorghe Şerban din Ohaba a făcut doi ani de puşcărie pentru că nu a vrut să predea moara satului comuniştii. A preferat să stea în temniţă deşi i s-a propus de mai multe ori eliberarea cu condiţia să renunţe la moară. Nu a făcut-o şi a transmis avuţia sa din generaţie în gereraţie. Moara din Ohaba este şi acum funcţională.
Se încarcă comentariile...
