Godină explică cum ajunge un poliţist „plimbător de hârtii” la Acţiuni Speciale. „Ce se întâmplă în cazul vreunei urgenţe când e nenea ăla de serviciu?”
0Marian Godină povesteşte cum a reuşit un poliţist de la IPJ Braşov să ajungă, cu câteva luni înainte de pensionare, la Compartimentul Pirotehnic al Serviciului de Acţiuni Speciale, „după o carieră de poliţist-şofer, plimbător de hârtii şi prin alte locuri călduţe”. Motivul? Obţinerea unei pensii mai mari.
„Bănuiesc că astfel de lucruri se întâmplă pe la toate inspectoratele de poliţie din ţară, dar pentru că nu aş putea veni cu probe concrete în susţinerea unei astfel de afirmaţii, am să mă rezum la a vă povesti despre un caz petrecut la IPJ Braşov, caz pe care îl cunosc.
După o carieră de poliţist-şofer, plimbător de hârtii şi prin alte locuri călduţe, s-a trezit un nene că vrea să iasă la pensie. Dar ieşind la pensie de pe un astfel de post, pensioara ar fi fost una mai mică decât dacă ar fi lucrat undeva în stradă sau în condiţii mai grele. Ar fi avut omul ore de noapte, week-end-uri lucrate şi plătite, sporuri etc. Astfel i-ar fi crescut salariul şi implicit pensia”, scrie Godină pe blogul său.
L-au „ascuns” la Compartimentul Pirotehnic
„Aşa că, băieţii deştepţi s-au gândit să-l ajute şi, înainte cu câteva luni, să-i găsească omului un loc de muncă care să includă sporuri, ore de noapte şi de week-end. Şi au ajuns ei la concluzia că omul ar fi numai bun de SAS. Da, ştiu, e amuzant, dar în acelaşi timp trist de adevărat. Vă daţi seama cât de apt pentru Serviciul de Acţiuni Speciale e un om ajuns la vârsta pensionării? Şi ca să nu-l pună pe om în postura de a merge la vreo descindere şi să rămână atârnat cu nădragii în vreun gard, l-au „ascuns” la Compartimentul Pirotehnic. Acolo, cu bombe, explozibili etc. Acolo unde băieţii ăia au poate câteva zeci de cursuri în care au învăţat ce să facă în cazul unui atentat cu bombă.
Am întrebat şi eu de curiozitate, ce se întâmplă în cazul vreunei urgenţe când e nenea ăla de serviciu? Cică îi cheamă pe ceilalţi de acasă de urgenţă. Pe ăia care au făcut cursuri luni de zile, cursuri care, paradoxal, nu li se iau în calcul la vechimea în muncă.
Că-i cheamă pe ei mi se pare logic, că doar nu l-o lăsa pe nenea care n-are nicio treabă cu meseria asta să taie vreun fir roşu”, arată Godină.
„Cereţi-vă scuze braşovenilor şi spuneţi-le pe mâna cui era acest judeţ în cazul vreunui atentat real cu vreun explozibil”
În final, poliţistul îi cere inspectorului şef al IPJ Braşov să-şi ceară scuze „tuturor tinerilor care îşi doresc să ajungă la SAS, dar nu au loc de câte un fost şofer care ocupă locul cât să-i crească si lui salariul înainte de pensionare.”
„Aşadar, domnule insepctor şef, că tot vă place să vă cereţi scuze dintr-o amabilitate excesivă, vă dau nişte idei de cerut scuze:
Cereţi-vă scuze tuturor tinerilor care îşi doresc să ajungă la SAS, dar nu au loc de câte un fost şofer care ocupă locul cât să-i crească si lui salariul înainte de pensionare.
Cereţi-vă scuze de la poliţiştii operativi care au îngheţat zile şi nopţi pe străzi, au lucrat de Crăciun şi de revelion, şi care vor avea aceeaşi pensie cu câte un orientat d-ăsta de şi-a găsit vocaţia de luptător SAS chiar înainte de a se pensiona, după ce lucrase restul carierei de luni până vineri de la 8 la 16.
Cereţi-vă scuze braşovenilor şi spuneţi-le pe mâna cui era acest judeţ în cazul vreunui atentat real cu vreun explozibil.
Cereţi-vă scuze de la pensionarii români cu pensii mizere, care nu pot apela la astfel de tertipuri.
Iar celor de la Direcţia de Control Intern din IGPR, le transmit ca în loc să mă pună pe mine să fac rapoarte pentru prostii de trei lei imaginate de ei, aşa cum am făcut ieri, mai bine să se ocupe de astfel de cazuri. Pe astea nu le vedeţi sau vă e teamă?”, a concluzionat Godină.