Gelozia, otrava care poate ucide rapid un cuplu: sfaturile specialiştilor
0
Despre gelozie se crede că este un sentiment derivat din iubire. Din păcate, însă, între cele două sentimente există o mare diferenţă. Dacă iubirea este cea care duce la formarea unei relaţii de cuplu, gelozia este cea care o poate distruge. Paradoxal, gelozia apare de cele mai multe ori tocmai din teama de a nu pierde persoana iubită.
Gelozia reprezintă un complex de gânduri şi emoţii foarte puternice, iar de aici derivă o serie de acţiuni ale individului. Aceasta apare atunci când relaţia de cuplu este ameninţată de un potenţial rival.
„Se pare că gelozia este mai frecventă în acele culturi sau medii în care relaţiile sexuale sunt acceptabile doar în cadrul patului conjugal, iar relaţiile extraconjugale sunt puternic condamnate. În mediile mai libertine, gelozia este mult mai puţin prezentă”, ne spune lector univ. dr. Onelia Pescaru, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universtităţii Transilvania.
Gelozia - între normalitate si boală
Gelozia poate fi „normală”, cu funcţie adaptativă, atâta vreme cât produce efecte benefice asupra cuplului şi a partenerilor ca indivizi sau poate fi „anormală” - gelozia morbidă, chiar patologică.
„Pentru unele persoane, gelozia partenerilor este chiar o dovadă de dragoste din partea acestora, confirmarea că sunt apreciaţi şi doriţi de partener. Şi totuşi... Gelozia provoacă cel puţin unei persoane din relaţie sentimente negative, de disconfort. Să consideri că gelozia este doar o dovadă de dragoste, care te măguleşte, dovedeşte o problemă de stimă de sine la propria persoană. Gelozia morbidă poate fi periculoasă pentru oricare membru al relaţiei, inclusiv pentru individul - rival: în numeroase studii, gelozia este considerată a fi în topul trei al motivelor pentru comiterea crimelor premeditate! Dacă se spune că dragostea e oarbă, cu siguranţă putem admite şi că gelozia orbeşte”, precizează Onelia Pescaru
De unde vine gelozia?
Există mai multe teorii ce încearcă să explice gelozia. Prima este cea evoluţionistă, care spune că este mai probabil ca un bărbat să simtă gelozia în faţa unei potenţiale infidelităţi sexuale, fapt exprimat prin imposibilitatea masculului de a avea certitudinea că puiul pe care-l creşte este al lui.
În acelaşi fel, femeile, având certitudinea maternităţii, nu ar fi atât de receptive în faţa infidelităţii sexuale, ci par a fi predispuse la gelozie în faţa infidelităţii emoţionale, întrucât femeia ancestrală se temea ca masculul ei să nu ducă resursele necesare traiului unei ale femei.
Cel puţin asta se întâmpla în trecut, când nu existau teste de paternitate, iar femeile nu puteau să se întreţină singure, depinzând de ajutorul bărbatului, care le apăra şi le aducea mâncare.
Bărbatul este „programat” genetic să dorească răspândirea genelor cât mai mult posibil, prin diferite împerecheri, în timp ce femeia este înclinată spre stabilitate, spre siguranţă, ca să se poată ocupa de copii. Iată de ce fiecare sex pune mai mare preţ pe altceva într-o relaţie.
Personalitate şi ataşament
Cercetările mai recente însă pun mai puţin accentul pe diferenţele între masculin sau feminin şi aduc în prim plan factori care ţin de personalitate sau tipul de ataşament.
Teoria ataşamentului a fost formulată de John Bowlby şi porneşte de la rolul părinţilor, mai ales în primii ani de viaţă, în determinarea modului în care copiii se vor dezvolta.
Cele trei tipuri principale de ataşament prezentate prima dată de Mary Ainsworth şi colaboratorii ei în 1971 sunt: ataşamentul caracterizat de siguranţă (în care individul are încredere că părintele său va fi disponibil şi îi va oferi ajutorul dacă se va confrunta cu situaţii grele), ataşamentul caracterizat de anxietate şi rezistenţă (copilul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau că-l va ajuta daca îi va solicita şi de aceea este predispus în permanenţă la anxietatea, va tinde să se agaţe şi să manifeste reticenţă mereu) şi va duce aceste tendinţe în viitorul cuplu şi ataşamentul caracterizat de anxietate şi evitare (în care individul nu are încredere că dacă va căuta protecţie i se va răspunde, el se aşteaptă a fi refuzat categoric si încearcă să trăiască viaţa fără iubirea şi sprijinul celorlalţi).
O persoană cu ataşament de respingere nu va valoriza faptul de a fi într-o relaţie, în schimb preferă singurătatea şi ţine foarte mult la independenţa sa.
Preluând bazele teoriei ataşamentului, David Anthony Levy a studiat conceptul în cadrul relaţiilor şi a constatat că „o persoană cu ataşament de tip sigur se simte confortabil în cadrul relaţiei, în interdependenţă. Se pare că există o posibilitate mai ridicată ca cei cu ataşament sigur să fie mai deranjaţi de infidelitatea emoţională, iar cei cu ataşament de respingere să fie deranjaţi mai degrabă de infidelitatea sexuală”.
Gelozia ca boală
Gelozia patologică are legătură cu stima de sine scăzută sau cu experienţele anterioare de infidelitate.
Manualul de diagnostic al tulburărilor mentale (DSM IV) surprinde gelozia în cadrul tulburării delirante, atunci când „tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soţul sau soţia sau amanta/ amantul este infidel/ă. La această convingere se ajunge prin interpretāri incorecte , susţinute cu mici fărâme de probe care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul. Individul cu delir îşi confruntă de regulă partenerul şi încearcă să intervină în presupusa infidelitate (restrânge autonomia partenerului, îl urmăreşte în secret, investighează presupusul amant sau amantă, îşi atacă partenerul).”
Dacă vorbim de gelozia anormală, Hansen & Zeng au realizat o clasificare: gelozia morbidă, când unul dinter parteneri are o teamă profundă care conduce la dezamăgire, depresie şi furie extremă; gelozia suspicioasă este aceea în care un partener suspectează că ar exista o ameninţare la adresa relaţiei sale şi gelozia simptomatică, care apare mai ales în cadrul unor tulburări psihice severe, cum ar fi schizofrenie.
Pe de altă parte, psihiatrii australieni Gordon Parker şi Elaine Barrett sugerează că gelozia morbidă ar fi o formă a personalităţii de tip obsesiv-compulsiv şi argumentează prin faptul că au obţinut rezultate bune în tratamentul geloziei morbide cu aceleaşi substanţe ce dau rezultate bun şi în cazul tulburării obsesiv-compulsive.
Un alt cercetător, Eduard Guerrero (1995), a studiat şi a enumerat cele mai frecvente comportamente generate de gelozie: supravegherea partenerului şi restricţionarea acestuia de a participa la activităţi independente, încercări de a manipula partenerul prin contra-gelozie sau inducerea sentimentului de vinovăţie, confruntarea rivalului, în vederea avertizării acestuia cu scopul evitării contactelor ulterioare cu partenerul său, comportamente violente, violenţă prin lovirea obiectelor - pot lua forma unor accese de furie în mijlocul conflictului deschis cu partenerul, gesturi ce semnifică posesiunea în public, cu scopul de „a-şi marca teritoriul” şi a-i avertiza pe ceilalţi că persoana de lângă le aparţine.
Nu în ultimul rând, se poate ajunge la defăimarea adversarului, în faţa partenerului sau a altor persoane sau pur şi simplu prin ameninţarea ruperii relaţiei de cuplu: va părăsi relaţia şi partenerul de viaţă sau că va comite, la rându-i, infidelitate.
Gestionarea geloziei în cuplu
Care ar fi recomandările consilierilor pentru persoana geloasă şi partenerul de cuplu? În primul rând este foarte importantă comunicarea în permanenţă cu partenerul.
„Discuţiile dintre cei doi parteneri de cuplu sunt foarte importante. Orice bănuială sau orice temere în legătură cu persoana iubită, trebuie comentată împreună. În momentul în care unul dintre parteneri simte că gelozia îl cuprinde , trebuie să spună tot ce îl frământă şi să clarifice problema pe loc. Nu trebuie lăsat să treacă timpul deoarece situaţia se poate agrava. Uneori poate fi vorba de simple confuzii sau de scenarii imaginate fără a avea o bază reală. Aşadar, cea mai bună metodă de a domina gelozia este să vorbeşti deschis cu partenerul despre motivele care o determină”, explică Onelia Pescaru.
De asemenea, specialiştii susţin că gelozia apare la acele persoane nesigure pe calităţile lor şi lipsite de încredere în propria persoană. Ele se îndoiesc că partenerul ar fi capabil să le iubească şi să le fie fidel. De cele mai multe ori persoana geloasă acţionează impulsiv, într-o formă mai puţin delicată cu persoana iubită, iar în momentul în care îşi dă seama că a greşit regretă şi îşi cere scuze.
Din păcate, dacă timpul trece iar greşeala se repetă din nou, fără îndoială se ajunge la deteriorarea relaţiei de cuplu, ceea ce poate duce într-un final la o ruptură. Câteva exerciţii de încredere în faţa oglinzii, pentru descoperirea sau reconfirmarea calităţilor este mereu binevenită.
Lupta cu imaginaţia
Mintea este una dintre maşinăriile cele mai creative, care acţionează într-o manieră automată. O persoană care nu-şi poate stăpâni gelozia este dominată de o mulţime de idei mai mult sau mai puţin adevărate, care-i trec prin minte într-un ritm trepidant.
Urmările sunt acuzele aduse partenerului de viaţă, fără a avea probe concrete în schimb. De aceea, persoana în suferinţă trebuie să înveţe să îşi controleze şi să-şi stăpânească imaginaţia, atâta timp cât nu există dovezi.
Identificarea, împreună cu partenerul, a cauzelor geloziei
Pentru a afla mai multe detalii despre ceea ce te determină să devii gelos pe partener, se face o listă în care se trec toate motivele care generează un astfel de sentiment.
Odată enumerate pe hârtie cauzele, va fi mult mai uşor să fie identificate şi să fie discutate împreună cu persoana iubită.
„Nu trebuie să permitem ca gelozia să ne controleze întreaga viaţă. Obsesia de a urmări persoana iubită pentru a vedea dacă ea ne înşeală sau nu şi timpul pierdut căutându-i prin lucruri sau verificându-i agenda de telefon se poate petrece întotdeauna într-un mod mult mai plăcut, în interes personal. În felul acesta frustrările vor fi mult mai puţine, iar timpul petrecut împreună va fi mult mai bine valorizat”, concluzionează Onelia Pescaru.
Se încarcă comentariile...
