Document CNSAS: informatorii Securității erau plătiți regește. Câți bani au primit pentru a-i „turna” pe luptătorii din munți
0Turnătorii infiltrați printre luptătorii anticomuniști erau plătiți foarte bine de comuniști. Ei primeau 1.000 de lei într-o perioadă în care salariul mediu în România era de aproximativ 350 de lei.
Rezistența anticomunistă din munți a demonstrat că România nu își dorea regimul adus cu tancurile de la Moscova, chiar dacă afară din turele ieșeau capete de români, însă vânduți lui Stalin. Bărbați și femei cu coloană vertebrală și un curaj nebun au dat de furcă regimului comunist timp de trei decenii.
Ion Gavrilă Ogoranu este, probabil, cel mai cunoscut nume dintre cei care s-au opus comuniștilor încă de la început și, în cazul său, până în 1976. Nici atunci nu ar fi fost prins dacă regimul dictatorial nu ar fi reușit să infiltreze în banda sa trădători.
Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei ca să furnizeze informații despre cei mai vestiți luptători anticomuniști, partizanii conduși de Ion Gavrilă Ogoranu. Doar cu ajutorul trădătorilor a putut fi anihilată banda de luptători care trăiau în Munții Făgăraș.
Trei salarii medii pentru un „turnător”
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a descoperit și făcut publică o chitanță cu sumele încasate în fiecare lună de cei infiltrați în rândul partizanilor din munți. Informatorii erau plătiți cu sume importante la acea vreme, dacă ținem cont că în 1950 salariul mediu era de 337 de lei și abia în 1965 a trecut de 1.000 de lei.
„Cât costa un suflet de iudă? 1.000 de lei lunar! Atât încasa un informator al Miliției din zona Făgărașului pentru informațiile oferite despre grupul de partizani Gavrilă și susținătorii acestuia, pe perioada unei luni”, au scris reprezentanții Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”.
Conducătorul luptătorilor anticomuniști a realizat că s-au strecurat mai mulți trădători printre oamenii săi și le-a lăsat un fel de testament camarazilor săi în care le cerea să fie atenți la cei care nu li s-au alăturat din convingere și să nu mai existe trădare în grupul de partizani.
Trădătorii, în vizorul lui Ogoranu
„Întrucât s-ar putea să nu mai ajungem în ziua răfuielii, lucru ce apare tot mai probabil din zi în zi, las aceste scurte informații să nu se uite, rugând camarazii supraviețuitori să nu uite că răul cel mai mare de care am suferit în acești ani nu vine de la dușmani, ci de la trădătorii care au stat mai mult sau mai puțin în rândurile noastre”, a scris șeful bandei de luptători din Munții Făgărașului.
Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în 1923, într-o familie de români din Țara Făgărașului. El mai avea doi frați și s-a angajat ca luptător anticomunist în facultate, la Cluj. Pentru activitatea sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, din 1947 până în 1976, autoritățile comuniste au încercat să îl prindă și organele securității au reușit să-l captureze abia după o vânătoare de trei decenii.
În momentul în care a fost prins deja nu mai erau vremurile din anii 1950 sau chiar 1960, când existau nenumărate mișcări anticomuniste, iar România era controlată total de regimul lui Nicolae Ceaușescu. Soția luptătorului, Ana Gavrilă, a cerut în scris intervenția președintelui american Richard Nixon, pentru ca soțul ei să nu fie ucis.
Astfel, făgărășeanul a reușit să vadă regimul comunist înlăturat, la 13 ani după capturarea sa și a mai trăit 17 ani în libertate.
Capturat doar cu ajutorul celor infiltrați
Din grupul său făceau parte 12 tineri, cei mai mulți studenți sau absolvenți de facultate, care au rezistat cu arma în mână în Munții Făgărașului aproape zece ani, în condiții extrem de vitrege și vânați de Securitate.
Văzând că nu reușește să anihileze grupurile de rezistență din munți, Securitatea a recurs la o organizație clandestină, ai cărei membri s-au infiltrat printre luptători. Aceștia au sfârșit, însă, tragic, deconspirați de partizani. Așa au ajuns să fie „eroi în lupta cu dușmanii orânduirii socialiste”, între alții, Nicolae Anghel și Ioan Vrabie.
Cel mai căutat om din România, Ion Gavrilă Ogoranu, a fost prins în 29 iunie 1976, la Cluj, în timpul unei incursiuni clandestine. Timp de 7 ani, între 1948 și 1955, el a făcut parte dintr-un grup de rezistență, pe care l-a condus mai apoi până în 1976, timp de mai bine de 21 de ani. Ion Gavrilă Ogoranu locuia în casa văduvei unui fost camarad, Petru Săbăduș, ucis de comuniști în închisoare.
Ion Gavrilă Ogoranu, cel mai căutat om din România comunistă
În momentul capturării existau două condamnări la moarte în contumacie pe numele luptătorului. Pe capul său se pusese un preț uriaș, iar pentru Securitate capturarea sa era una din cele mai importante mize.
„Începând din ziua de astăzi, urmărirea lui Gavrilă constituie cea mai serioasă problemă a muncii noastre. Gavrilă este nu numai un fugar, ci este și un conducător legionar, în jurul lui se creează un mit și acesta este un om tare. Trebuie să se muncească serios pentru prinderea lui”, spunea colonelul de Securitate Pavel Aranici, în 1960.
În ultimii ani, o problemă în prinderea lui Ioa Gavrilă Ogoranu consta și în faptul că existau fotografii cu el doar din anii 1940 și fizionomia i se schimbase în trei decenii. Portretul să robot era dat spre observație tuturor gărilor, oficiilor poștale sau ocoalelor silvice din România.
Frustrare maximă în rândul Securității
O mare problemă era și faptul că securiștii nici măcar nu știau dacă mai trăiește sau a murit. Unii se gândeau că a reușit să ajungă în Vest, însă nu existau dovezi nici în acest sens. În condițiile în care Securitatea pretindea că știe tot ce se petrece în România, era extrem de frustrant faptul că nimeni nu știa nimic despre Ion Gavrilă Ogoranu.
După ce a fost prins, Ogoranu a fost anchetat timp de 6 luni, iar securiștii și milițienii s-a purtat cu mănuși, după ce președintele Nixon i-a cerut lui Ceaușescu să îl trateze corect pe Ogoranu, iar președintele român avea nevoie de sprijinul americanului în ideile sale de politică externă în care dorea să câștige o oarecare independență față de Moscova.
Se încarcă comentariile...
