Depresia, boala secolului XXI. Nu dă simptome clare la început şi împinge la sinucidere dacă nu este tratată. Care sunt semnele că trebuie să apelaţi la un medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tristeşea permanentă şi izolarea sunt primele semne ale depresiei
Tristeşea permanentă şi izolarea sunt primele semne ale depresiei

Depresia este boala care ne macină în tăcere. Necesită neapărat tratament şi nu poate fi vindecată doar prin puterea voinţei. În ultimii ani, boala a luat amploare, iar din cauza simptomelor destul de discrete nu este diagnosticată la timp. Netratată, se adânceşte şi duce la izolarea pacientului şi chiar la sinucidere.

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli din lume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 350 de milioane de oameni suferă de depresie. Practic, 15% dintre noi avem această boală, chiar dacă mulţi nu ştim acest lucru. Depresia este boala care poade duce clar la suicid. Statisticile arată că dintr-un million de persoane câte se sinucid într-un an, cam 40% sufereau de depresie.  Boala afectează grav tinerii care sunt mai predispuşi să cedeze în faţa problemelor, dar şi femeile (statisticile arată că depresia afectează de două ori mai multe femei decât bărbaţi).

Cauze multiple

Depresia poate apărea ca urmare a unui dezechibru în creier, poate avea cauze genetice sau poate apărea ca urmare a unui şoc, a unei tragedii în familie sau a unei reacţii exagerate a oamenilor în faţa anumitor probleme. Stresul, problemele financiare sau chiar cele de sănătate pot duce la depresie. În ultimul timp, tinerii par a fi din ce în ce mai afectaţi.

„Depresia poate fi numită boala secolului XXI. Ea trebuie neapărat tratată cu medicamente, la fel cum tratăm şi orice boală gravă. În formele ei mai uşoare, poate fi suficient şi sfatul unui psiholog, dar este dovedit că depresia care persistă peste ani are nevoie de tratament medicamentos. Boala poate lovi pe orice, nu ţine cont că eşti bogat sau sărac, tânăr sau bătrân. Ceea ce este îngrijorător este faptul că tot mai mulţi tineri sunt depresivi. Au ambiţii mari, îşi doresc mult şi repede, iar dacă nu obţin rezultatul dorit atunci dezamăgirea este uriaşă. Depresia apare în urma unor frustări şi probleme. Nu toţi oamenii reacţionează la fel în faţa obstacolelor. Dau exemplu problemele financiare cu care se confruntă multă lume. Unii oamenii le iau aşa cum vin, se luptă, fac economii, reuşesc să treacă peste ele. Alţii accentuează problema, practic exagerează consecinţele ei şi atunci par să nu mai găsească nicio soluţie“, spune Victor Petrescu, psihiatru.

Atenţie la simtomele ei

Depresia are simptome destul de subtile şi de aceea este de multe ori ignorată. Tristeţea excesivă este însă primul semn de alarmă. Dacă o persoană este tristă în fiecare zi timp de mai multe săptămâni sau o lună, se izolează sau nu mai vorbeşte cu prietenii, atunci depresia nu trebuie neglijată. În timp, persoana afectată de boală nu mai găseşte plăcere în absolut nimic, nu mai face niciuna dintre activităţile pe care le făcea înainte, plânge fără motiv sau este obosită non-stop. Depresia dă şi simtomele fizice, de la dureri de cap şi ameţeli, la stări accentuate de oboseală şi tulburări de metabolism (pierdere în greutate fără motiv).

„Depresia accentuează foarte multe sentimentul de vinovăţie. Ne mirăm de multe ori când auzim că o persoană bogată şi cu familie s-a sinucis şi ne întrebăm ce motiv a avut, că le avea pe toate? Aici este şi problema. Acel om se simţea extrem de vinovat că deşi are tot ce îi trebuie el nu era fericit. Avea clar semnele unei depresii pe care nu a tratat-o. Persoanele care suferă de depresie au mereu o stare de tristeţe accentuată, sunt letargice, practic nu au chef să facă nimic. Se izolează de restul lumii şi stau mai mereu în casă. Dacă aveţi rude sau prieteni la care observaţi aceste simptome şi un comportament schimbat este bine să le ajutaţi, să le convingeţi să meargă la medic“, explică Victor Petrescu, psihiatru.

Tinerii sunt mai predispuşi la depresie

Adolescenţii sunt predispuşi la depresie deoarece ei nu au maturitate deplină şi problemele mici lor li se par a fi unele catastrofale. „Dacă aveţi copii adolescenţi care dintr-o dată nu mai ies cu prietenii, stau doar acasă la calculator, nu comunică cu dumneavoastră şi au mereu o mină de tristeţe, trebuie duşi la un control. Nu trebuie să punem acest tip de comportament pe seama mofturilor de adolescent. Aceşti tineri nu s-au maturizat complet şi au tendinţa să facă adevărate tragedii din probleme minore. Cel mai des ei sunt afectaţi de dezamăgirile în dragoste inerente vârstei, dar şi de eşecurile de la şcoală sau examene. Tratamentul este foarte important, deoarece, contrar aşteptărilor, la sinucidere ajung pacienţii care au depresie uşoară şi nu severă. Se întâmplă acest lucru deoarece simptomele lor nu sunt observate de cei din jur şi nu primesc ajutor“, mai spune Victor Petrescu, psihiatru.

Cum scăpăm de depresie

Depresia trebuie neapărat tratată pentru că este o boală de care nu putem scăpa doar prin voinţă, doar pentru că ne impunem acest lucru. „Pacientul trebuie să ajungă la medic care îi va face o evaluare completă. Dacă depresia este una uşoară poate fi nevoie doar de şedinţe de consiliere psihologică. Însă dacă depresia este deja mai gravă este nevoie de tratament medicamentos cu antidepresive. Acestea se dau pe termen lung, iar efectele lor sunt dovedite. Acţionează direct asupra creierului şi încet, încet, înlătură starea de tristeţe. Tratamentul nu este însă suficient. Este nevoie  ca bolnavul să îşi schimbe modul de viaţă, să iasă la plimbare şi să îşi ocupe timpul cu tot felul de activităţi, să evite singurătatea şi să fie mereu în preajma altor oameni“, mai spune Victor Petrescu, psihiatru.

Nu igoraţi simtomele

Specialiştii spun că ignorarea simptomelor şi mersul pe ideea „Lasă că îmi trece“ nu funcţionează. „ Este foarte important la oamenii să lase ruşinea la o parte şi să vină la medic. Depresia este boală la fel de gravă ca şi cancerul şi poate duce sigur la moarte prin sinucidere. Majoritatea pacienţilor cu depresie care nu se tratează au gânduri de suicid şi un sfert dintre ei chiar le pun în practică. De aceea familia şi pritetenii sunt un factor foarte important. Ei trebuie să intervină atunci când observă primele simptome, pentru că de multe ori pacienţul nu conştientizează că are nevoie de ajutor. Tratamentul însă este eficient şi boala poate fi învinsă“, mai spune psihiatrul Victor Petrescu.   

Pe aceeaşi temă:

Slăbiciunea psihică pe care o au aproape toţi oamenii şi care poate duce la boli crunte. „Se simt goi pe interior, sunt ca nişte carcase, simt că nu mai au viaţă”

Sindromul burnout: oameni pe care stresul emoţional îi arde pe interior

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite