Copiii, copleşiţi de divorţul părinţilor. Ce traume le provoacă părinţii inconştienţi. Psiholog: „Unele efecte negative se menţin chiar şi când ajung adulţi“
0
Divorţul nu înseamnă sfârşitul unei familii, ci o tranziţie către o nouă formă de familie. Însă această tranziţie este de obicei dureroasă pentru membrii săi.
Necazul adulţilor se combină cu necesitatea dezvoltării abilităţii de a răspunde neajunsurilor create copiilor. Părinţii trebuie să găsească modalităţile de a se ajuta pe sine şi pe copii pentru a depăşi această tranziţie dificilă.
„Divorţul este foarte greu de suportat pentru copii. Dacă părinţii reuşesc să depăşească bine momentul, într-un mod amiabil, şi se centrează pe nevoile copiilor, pot reduce efectele negative. Mulţi copii din zilele noastre pot fi oricând «prinşi la mijloc» de un divorţ parental”, spune lector univ. dr. în psihologie Onelia Pescaru, din cadrul Universităţii Transilvania Braşov.
Copiii folosiţi ca intrumente în divorţ
Pe de altă parte, statistica arată că multor cupluri le este foarte greu să divorţeze pe o cale amiabilă.
„De obicei, există furie, resentimente, dezamăgire şi durere. Părintele se poate folosi în mod eronat de copil, considerându-l un fel de «instrument», prin care controlează accesul celuilalt părinte la fiul sau fiica sa ori la suportul financiar. Toate acestea expun copilul unui risc mărit, împovărându-l şi mai mult decât este în urma problemelor generate de divorţul părinţilor”, explică Onelia Pescaru traumele la care sunt supuşi copiii pe perioada divorţului.
Cel mai des întâlnite cauze care provoacă divorţul sunt lipsa banilor şi modul în care aceştia sunt cheltuiţi, educaţia religioasă, respectiv educarea valorilor, divergenţele în privinţa planurilor pentru educaţie sau carieră, planificarea concediilor (cei doi soţi nu se înţeleg asupra perioadei sau destinaţiei), modul de petrecere al timpului liber (sporturile, hobby-urile), disciplina din interiorul familiei sau stilurile parentale.
Ce trebuie făcut pentru a nu afecta viaţa copiilor
Cum se poate realiza o relaţie corectă între foştii parteneri ai cuplului conjugal? Baza pentru o relaţie „co-parentală” pozitivă presupune ca fiecare părinte dintre cei doi foşti soţi să îşi asume să fie flexibil în ceea ce întreprinde legat de relaţia copilului cu celălalt, pentru a respecta nevoile fiecăruia, să elaboreze un program de petrecere a timpului liber, în care să fie incluşi ambii părinţi, să facă eforturi pentru a respecta termenii acordului, să nu întreţină discuţii cu fostul partener pe tema custodiei, vizitelor sau sprijinului material, atunci când se întâlnesc pentru a prelua copilul, să asculte ceea ce-i spune copilul, legat de problemele pe care le are cu celălalt părinte, dar să-l sfătuiască să le discute deschis cu acesta sau să nu-şi considere copilul un „mesager”, „colector de pensie alimentară” sau “spion”.
„Când familia se reorganizează în urma separării sau a divorţului, responsabilităţile parentale trebuie şi ele să fie modificate. Este foarte important ca foştii soţi să dezvolte un nou parteneriat, pentru că ei rămân părinţii copiilor lor. O relaţie cooperantă între doi adulţi referitoare la probleme parentale ajută copiii în procesul general de adaptare a acestora la divorţ sau separare. Conflictul între foştii parteneri este, probabil, inevitabil. Ceea ce contează este cum este rezolvat acest conflict.
Este necesară o relaţie corectă cu copiii, indiferent de părintele la care rămân aceştia
În ceea ce priveşte relaţia cu copiii, întreţinerea unei comunicări clare şi permanente cu ei este esenţială. Copilul unui cuplu divorţat trebuie să conştientizeze, cu ajutorul părinţilor, că va continua să aibă familie, chiar dacă părinţii săi nu mai sunt căsătoriţi. Deşi sentimentele părinţilor, unul faţă de celălalt, s-au schimbat, dragostea lor pentru copil a rămas aceeaşi, iar părinţii vor continua să aibă grijă de el.
Este foarte important să i se explice copilului că nu el este cel care a cauzat divorţul. De aceea, părinţii trebuie să încerce să ajungă la un acord în ceea ce priveşte explicaţiile oferite copilului, referitoare la cauzele divorţului: copilul are nevoie doar de explicaţii clare; alte detalii îl derutează!
Odată stabilit totul, copilul trebuie să ştie care sunt lucrurile care se schimbă: cu care dintre părinţi va locui şi când va putea să-l vadă pe celălalt părinte, unde va locui şi unde va merge la şcoală, când îşi va vedea celelalte rude: bunici, unchi, mătuşi.
Există o serie de stări cu care copilul se confruntă în asemenea situaţii, iar părintele trebuie să-l ajute să le depăşească. De aceea, se recomandă ca acesta să-i asigure copilului o permanentă încurajare, stabilitate, corectitudine, onestitate, sprijin, siguranţă şi încredere.
Este necesară menţinerea unei griji permanente a părintelui şi faţă de sine
În funcţie de circumstanţe, energia emoţională şi fizică a părintelui după un divorţ este destul de scăzută. Trebuie să existe modalităţi prin care acesta să-şi revină, pentru a putea să ofere copilului întregul său sprijin.
Mulţi părinţi divorţaţi se confruntă şi cu alte probleme cum ar fi sărăcia sau reducerea substanţială a resurselor financiare, care urmează deseori unui divorţ.Aceasta reprezintă una dintre cauzele principale ale problemelor copiilor. De fapt, rezultatele negative „tipice” ale celor aflaţi într-o astfel de situaţie seamănă foarte mult cu cele ale copiilor săraci.
Când copiii sunt sau devin săraci, fie că părinţii sunt căsătoriţi sau nu, se întâlnesc mulţi factori care dezechilibrează. Astfel, cel puţin 55% dintre femeile divorţate, însoţite de copii, sunt nevoite să se mute după separare în locuri mai aglomerate, mai poluate, în locuinţe mai sărăcăcioase. Ca rezultat, sănătatea le este afectată, atât cea fizică, cât şi cea psihică.
„Părintele custode, în general mama, are dificultăţi şi pentru că este nevoit să lucreze mai multe ore pentru a se putea întreţine. Întoarsă acasă, se simte obosită şi mai puţin dornică să-i acorde atenţie copilului său. În consecinţă, copiii mamelor divorţate, care sunt sărace sau nesigure din punct de vedere financiar, primesc mai puţină atenţie, îndrumare, încurajare şi afecţiune decât cei de vârsta lor. Sunt mame incapabile, dintr-o serie de motive, să monitorizeze activitatea şcolară a copiilor lor, succesul sau insuccesul acestora. În afara şcolii, copiii pot fi singuri acasă, cu alţi copii, nesupravegheaţi sau chiar pe străzi. Sunt cei implicaţi în acte de delincvenţă juvenilă sau în relaţii intime prea timpurii. Acest factor contribuie la amplificarea rezultatelor negative ale divorţului asupra unităţii familiale de tip mamă- copil şi asupra şanselor de reuşită în viaţă ale copiilor”, precizează Onelia Pescaru.
Pericolul diminuării îndeplinirii obligaţiilor părinteşti
Divorţul creează o serie de factori de tensiune pentru părinţi, în special pentru custode, căruia îi este foarte greu să depăşească situaţia, dacă este sărac. Aceste influenţe nefaste reduc timpul petrecut de părinte cu copilul, marchează negativ modalităţile de manifestare a afecţiunii şi cresc instabilitatea parentală.
Această instabilitate se manifestă printr-o mai mare duritate sau, din contră, o permisivitate exagerată din partea adultului. După divorţ, mulţi părinţi eşuează în a-şi îngriji copiii, nu le pot oferi un program stabil şi un adăpost departe de tensiunile externe. Confruntaţi cu nevoile proprii de viaţă socială şi companie a adulţilor, mulţi părinţi divorţaţi devin adesea “amicii” copiilor lor şi abdică de la responsabilităţile parentale. Ajunşi adolescenţi, acestor copii le lipsesc îndrumările şi autoritatea părinţilor.
Mulţi părinţi divorţaţi sunt atât de împovăraţi emoţional şi financiar, încât devin, cel puţin temporar, depresivi. Alţii iniţiază o căutare disperată a unui nou partener, ceea ce îi face mai puţin disponibili pentru copiii lor şi nu le permite să răspundă copiilor pe măsura aşteptărilor acestora.
Fenomenul divorţului este o problemă mult mai complexă decât se consideră, în general. Statisticile referitoare la divorţ sunt dificil de înţeles şi, în consecinţă, deseori sunt eronat interpretate.
„Divorţul şi recăsătoria sunt instituţii ale adulţilor. Astfel că ele permit separarea indivizilor dintr-un cuplu şi le dau posibilitatea foştilor parteneri de a se căsători cu alţii. Ca instituţii, cele două nu reprezintă cel mai bine interesul copiilor. Nu este surprinzător că mulţi, deşi nu majoritatea, suportă consecinţe grave în urma divorţului părinţilor şi unele dintre aceste efecte negative se menţin chiar şi când ajung adulţi”, concluzionează profesorul universitar braşovean.
Pe aceeaşi temă:
Îndrăgostirea, un mister pentru ştiinţă, explicată psihologic paradoxal: „Oamenii care nu se iubesc pe ei înşişi nu pot fi fericiţi
Se încarcă comentariile...
