Colegiul absolvit de singurul cosmonaut român, pe lista clădirilor cu risc la cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceul în care a învățat singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, este pe lista unităților școlare cu risc seismic. O singură școală din Brașov este pe listă, însă au fost expertizate sub 7%.

Colegiul Grigore Moisil este în clasa a II-a de risc seismic
Colegiul Grigore Moisil este în clasa a II-a de risc seismic

Unul dintre colegiile de prestigiu ale Brașovului, printre ai cărui absolvenți se numără și singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, este singura clădire care adăpostește o unitate de învățământ și se află pe lista construcțiilor cu risc seismic din Brașov.

Chiar dacă în orașul de la poalele Tâmpei nu există școli cu gradul I de risc seismic – potrivit Inspectoratului Școlar Județean – nu mai puțin de 9 unități de învățământ din județ se încadrează în clasa a II-a de risc la cutremur.

Este vorba de clădirile în care își desfășoară activitatea Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil, Clubul Copiilor Victoria, Colegiul Național Radu Negru din Făgăraș, Grădinița cu program prelungit Albinuța, din Zărnești, școlile gimnaziale din Crizbav și Ghimbav, cu câte două corpuri de clădire, precum și Școala Gimnazială Homorod.

În județul Brașov, 700 de clădiri aparțin unităților școlare preuniversitare. Dintre acestea, 630 sunt destinate activităților instructiv-educative, unde își desfășoară activitatea aproape 100.000 de copii, elevi, cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic. Peste 93% dintre aceste clădiri sunt neexpertizate pentru încadrarea într-o clasă de risc seismic”, a precizat Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Dintre cele 45 care au beneficiat de o astfel de expertiză, niciuna nu a fost încadrată în clasa de risc I, 9 se încadrează în clasa de risc II, 31 în clasa a III-a și 5 în clasa de risc IV. Între celelalte 655 de clădiri este probabil să existe multe altele care se încadrează cel puțin în clasa a II-a.

Brașovul este o zonă care a fost mai ferită de efectele cutremurelor. Astfel, cutremurul din 4 martie 1977,  cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, la București a avut o intensitate de VIII-IX, iar la Brașov aceasta a fost de V și nu s-a înregistrat niciun mort.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite