Cercetători români implicaţi în găsirea unui tratament pentru o boală de vedere extrem de gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctor Tudor Badea este implicat în cercetări pentru tratamentul unei boli grave FOTO Arhiva personală
Doctor Tudor Badea este implicat în cercetări pentru tratamentul unei boli grave FOTO Arhiva personală

O echipă de medici de la Universitatea Transilvania din Braşov este implicată, împreună cu colegi americani în cercetările care ar trebui să ducă la găsirea unui tratament pentru degenerescenţa maculară legată de vârstă

O boală de vedere frecventă printre persoanele în vârstă este degenerescenţa maculară legată de vârstă. Aceasta înseamnă, de exemplu, că o persoană care suferă de această boală poate vedea conturul unui ceas, dar nu vede cifrele şi ce se află în indicatoarele din interior. 

Practic, omul afectat vede imaginea centrală în ceaţă, cu pete negre sau distorsionată. Imaginea periferică percepută nu este afectată. 

Un prim pas în găsirea  unor soluţii pentru degenerescenţa maculară legată de vârstă s-a făcut printr-un studiu internaţional, în care a fost  implicată şi Universitatea Transilvania, prin dr. Tudor Badea, cercetător în cadrul Institutului de cercetare al Universităţii. Mai exact, în cadrul studiului, echipa a reuşit să să creeze acel model experimental al bolii şi să reproducă boala la şoareci.

„Proiectul despre care discutăm a fost făcut în timp ce eram la National Eye Institute şi continuat după venirea aici, la Universitatea Transilvania. Proiectul în sine nu este condus din laboratorul nostru, este condus din laboratorul colegei mele care este la Universitatea Cornell, la Şcoala de Medicină. 

Ea a generat un model experiemental pe animal pentru o boală degenerativă umană, numită degenerescenţa maculară legată de vârstă. Contribuţia cercetătorilor de la Universitatea Transilvania a fost în analiza consecinţelor funcţionale asupra văzului în acest model animal experimental”, a explicat dr. Tudor Badea. 

Toate acestea au fost realizate la capătul a mai bine de 6 ani de studiu. Întreaga lucrare despre noul model animal pentru studiul Degenerescenţei Maculare legate de vârstă este publicată în revista Nature Communications.. 

„Ne aşteptăm să vedem în continuare exploatarea acestui model experimental pentru găsirea unor terapii pentru această boală care afectează foarte mulţi bătrâni, în primul rând”, a mai precizat cercetătorul român. 

Degenerescenţa maculară legată de vârstă este o boală ce devine invalidantă pentru cel ce suferă de ea. Nu înseamnă orbire, ci este vorba despre dispariţia vederii centrale, iar problemele de vedere sunt extrem de serioase din această cauză.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Războiul dintre Rusia şi Ucraina face victime şi între orfani. Zeci de copii din două case de tip familial din ţara vecină au ajuns la Braşov

Tiruri din Ucraina, după ajutoare la Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite