Când e obligatoriu să îţi duci copilul la psiholog. De ce este important ca un specialist să îi explice minorului unde greşeşte

Copilul se poate confrunta, în diferite etape ale dezvoltării sale, cu anumite probleme emoţionale si comportamentale, precum şi cu diferite tulburări care îi pot impiedica dezvoltarea.

Pentru un părinte poate deveni foarte dificil sa gestioneze de unul singur anumite comportamente problematice, de aceea ajutorul de specialitate devine  necesar. 

„Ai nevoie de consiliere psihologică pentru tine şi copilul tău atunci când eşti un părinte care ai dificultăţi în a găsi un echilibru între rolul de mamă, respectiv tată şi celelalte roluri din viaţa ta (profesionist, partener de cuplu, prieten, coleg), ai dificultăţi în relaţionarea cu copilul sau copiii tăi, când observi că fiul sau fiica ta traversează o perioadă dificilă şi nu ştii cum să-l sau să o ajuţi (divorţul părinţilor, pierderea unei persoane semnificative, adaptarea la un nou context de viaţă), ai un copil care are dificultăţi în a se separa de tine.

În plus şi ţie îţi vine extrem de greu să-l laşi într-un anumit loc fără tine. O altă situaţie de criză este atunci când ai un copil care face crize de opoziţie, furie nejustificată, negativism, agresivitate şi are o toleranţă scăzută la frustrare sau când copilul are tulburări de somn, care are destul de des coşmaruri. Probleme apar şi atunci când ai un copil diagnosticat cu o tulburare de spectru autist, un copil hiperactiv şi cu probleme de atenţie. Dificultăţi apar şi în momentul în care un părinte trebuie să înlăture anumite comportamente problematice ale copilului tău: suptul degetului, jignirea celorlalţi, ticuri, lipsa motivaţiei, scăderea bruscă şi aparent nejustificată a notelor şi randamentului şcolar al copilului.

Consilierea psihologică este necesară şi în cazul în care apar întârzieri în dezvoltarea limbajului, în raport cu alţi copii de aceeaşi vârstă, dificultăţi de atenţie sau învăţare, dificultăţi de adaptare şcolară sau dacă este cazul de accidente nocturne repetate (copilul udă patul noaptea, la o vârstă la care controlul sfincterian a fost deja achizitionat) ori are episoade de plâns, tristeţe, retragere socială, renunţarea la joc, pentru o perioadă mai îndelungată”, ne-a declarat lector univ. dr. în psihologie Onelia Pescaru, din cadrul Univeristăţii „Transilvania” Braşov.   

Alte situaţii în care este necesară intervenţia unui specialist psiholog sunt cele în care copilul este victimă a comportamentelor agresive la grădiniţă sau la şcoala, în relaţie cu alţi colegi sau cu un cadru didactic ori are comportamente agresive sau autoagresive. Situaţii mai grave sunt cele în care apare consumul de droguri, alcool sau tutun, iar adolescentul se află într-o perioadă în care este nevoie să-şi clarifice opţiunea pentru o anumită şcoală sau profesie.

Un alt moment important pentru consilierea psihologică este acela în care copiii sau adolescenţii doresc să se dezvolte pe plan personal, sa aibă mai multa încredere în propria persoană, să îşi cunoască propriile calităţi şi resurse, dar şi limitele personale, să îşi  îmbunatăţească abilităţile de comunicare si relaţionare cu ceilalţi.

Ce presupune consilierea psihologică pentru copii?

În funcţie  de varstă, tehnicile şi metodele utilizate variază,  copiii cu vârste mici fiind implicaţi în activităţi de joc, desen, modelaj, joc de rol etc. Pentru copiii mai mari şi pentru adolescenţi, consilierul adaptează metode folosite pentru adulţi.

„Într-un cadru securizant şi atractiv pentru copil, acesta are ocazia să se simtă înţeles şi acceptat, să-şi valorifice propriile resurse astfel încât să facă faţă provocărilor care pot apărea. Precum vă imaginaţi, metodele folosite cu adulţii nu se potrivesc copiilor. Aceştia nu au capacitatea de a-şi verbaliza problema, aşa cum au adulţii, nu ştiu să se analizeze şi nu se pricep să îşi exprime direct emoţiile negative faţă de persoanele apropiate. Dacă ar face asta, s-ar simţi extrem de vinovaţi (pentru ei părintii sunt tabu!). Aşadar, copiii îşi exprimă dificultăţile indirect prin activităţi specifice vârstei lor: jocuri, desene, poveşti, dans, modelaj etc. Sarcina consilierului este să înţeleagă din aceste jocuri care sunt problemele copiilor şi, fără să iasă din joc, să il ajute să găsească noi soluţii. De exemplu, dacă un băieţel spune că puişorul cel mic a căzut din copac şi stă singur (este de fapt el în urma divorţului părinţilor), consilierul va trebui să îl facă pe copil să găsească o soluţie (Cine îl poate ajuta pe puişor? Ce se poate face pentru el?). Când copilul găseşte soluţia pentru puişor, de fapt el îşi găseşte soluţia şi pentru el”, ne explică Onelia Pescaru. 

Copiii sunt aduşi la consiliere ca să se joace, să deseneze şi să asculte poveşti. Împreună cu psihologul, joaca lor devine plină de semnificaţii şi de emoţii. Iar când intră şi părinţii în acest joc, totul se transformă în jocul vindecării şi al drumului spre mai bine.

Părinţii trebuie să fie partenerii psihologului 

Pentru ca rezultatele să fie cele aşteptate, este foarte importantă implicarea părinţilor în procesul de consiliere, ei reprezentând cea mai importantă resursă pentru copil. Consilierea copilului presupune o comunicare constantă între psiholog şi părinţi. 

Totul se gândeşte în echipă, iar părinţii trebuie să îşi asume o parte de responsabilitate în acest proces. Până în momentul în care personalitatea copilului este bine conturată, el este influenţat  de părinţti, de deciziile, stilul de viaţă şi de personalitatea lor într-o masură mult mai mare decât se întâmplă la adult. Nu întâmplător, sistemul juridic recunoaşte dependenţa copilului de părinte.

Greşeli pe care le poate face părintele atunci când copilul se află în consiliere

Părinţii cad în greşeală când nu îi explică copilului motivul pentru care este adus la consiliere sau îi oferă o explicaţie care îl face ca să se simtă inferior (eşti prost, nu eşti în stare să...) 

O altă problemă este aceea în care copilul nu este consecvent în atitudini şi comportament (una spune la cabinet şi altceva acasă, faţă de copil) sau când se delimitează complet de consilierea şi problema copilului („problema este a copilului, nu avem nicio legatură cu ea, eu nu am nevoie de nicio schimbare, suntem persoane diferite”).

„O altă problemă apare când părintele îi cere psihologului să i se divulge toate informaţiile dintr-o şedinţă şi nu înţelege că este nevoie de un anumit grad de confidenţialitate între copil si psiholog (adică îi place să controleze totul) sau când are unele întrebări, nelămuriri, prejudecăţi sau convingeri rigide faţă de procesul de consiliere pe care nu vrea să le clarifice cu psihologul. O altă gafă este aceea în care părintele îşi face o prezenţă mai puternică în cabinet decât cea a copilului. În măsura în care are o vârstă potrivită pentru asta, copilul trebuie încurajat să sune la interfonul cabinetului, să deschidă uşa, sa întrebe diverse lucruri. Părintele nu trebuie sa vorbească despre copil în prezenţa acestuia ca şi cum copilul ar fi absent. În concluzie, copilul trebuie să fie în planul principal, iar părintele în cel secundar! Apoi, părinţii trebuie să continue şi să susţină acasă ceea ce psihologul începe la cabinet!”, precizează Onelia Pescaru. 

Consilierea copiilor vs. consilierea adulţilor

Mulţi se întreabă oare ce fac copiii la psiholog? Stau întinşi pe canapea şi îşi povestesc visele? Vorbesc despre dificultăţile pe care le au cu părinţii? Li se spune cum este bine să se poarte cu ceilalţi? Şi dacă nu, atunci ce face psihologul cu copiii? Care este specificul consilierii la copil şi cu ce se se deosebeşte aceasta faţă de cea a adultului? Una dintre diferenţe este aceea că un minor nu conştientizează problema şi nu poate cere ajutor, pe când adulţii realizează că anumite lucruri nu merg aşa cum şi-ar dori şi se gândesc ca un psiholog îi poate ajuta. 

Copiii, însă, nu au conştiinţa faptului că au probleme şi nu se gândesc niciodată să ceară ajutor specializat în dificultăţile lor! Copiii nu sunt ei cei care iau iniţiativa de a merge la psiholog, ci părinţii sau persoanele apropiate care observă că ceva nu este în regula cu ei. 

Apoi, la adult cheia unei consilieri reuşite este ca el să vrea cu adevărat să rezolve problema. Surprinzator, există şi adulţi care vin la psiholog fără să vrea să schimbe cu adevarat ceva, ci cauta mai degrabă să îşi plângă de milă sau să îi schimbe pe ceilalţi. În acest caz, şansele de reuşită sunt foarte scăzute. Cu cât implicarea şi dorinţa de schimbare cresc, cu atât cresc şi şansele unei consilieri eficiente.

Copilul  însă nu este motivat să vină la psiholog ca să le rezolve. Pentru a-l putea motiva să se implice în consiliere, psihologul va trebui să construiască cu copilul o relaţie de încredere şi cooperare. Astfel, copilul va deveni treptat dornic să participe la consiliere dacă  se simte înţeles, sprijinit şi impulsionat.

Un mare avantaj în consilierea copilului este că relaţia de cooperare cu psihologul se stabileşte mult mai repede. Adulţii se dezvăluie mai greu, au rezerve şi ziduri de protecţie, se deschid puţin câte puţin. Încrederea în psiholog apare în urma mai multor testări şi tatonări şi se realizează treptat. La copii, uneori doar câteva minute sunt suficiente pentru a le câştiga încrederea şi a-i face să se dezvăluie. Acest lucru se întâmplă mai ales dacă părinţii îl prezintă pe psiholog într-o lumină favorabilă. 

Copilul beneficiaza de clauza de confidentialitate, asa cum beneficiază şi clientul adult

„Aici lucrurile sunt ceva mai complicate. Este posibil să nu mai vedem aceeaşi deschidere a copilului dacă acesta va şti că toate discuţiile vor ajunge la părinte. Poate că el se va simţi şi nerespectat, controlat şi va vedea o alianţă între părinţi  şi psiholog, care urmăreşte doar să îl schimbe. În acelaşi timp însă, părinţii trebuie să fie informaţi în legătură cu teme şi evenimente semnificative ale copilului. În funcţie de vârstă, aceste lucruri trebuie să îi fie comunicate copilului atât de către psiholog căt şi de parinţi”, mai spune Onelia Pescaru. 

Unii părinti au tot felul de ipoteze sau chiar afirmă cum că psihologul face o alianţă cu celălalt parinte, că îl favorizează sau că are nu ştiu ce obiective secrete. În alte cazuri, copilul crede că psihologul este o persoană plătită de părinţi ca să îl verifice sau să îl schimbe în funcţie de nevoile lor, nu de ale lui.

În cazul în care părinţii copilului sunt divorţaţi lucrurile sunt şi mai dificile. Conflictele foştilor soţi sunt aduse şi ele în cabinet, conştient sau nu, şi se fac des simţite în discuţia care ar trebui să fie mai mult dedicată copilului. 

Consilierea şi orientarea şcolar-profesională începe devreme şi nu se termină niciodată

Consilierea si orientarea şcolar-profesională se continuă în anii de şcoală prin alegerea unei orientări şcolare. Această opţiune trebuie să fie rezultatul deciziei copilului (nu un cumul al convingerilor părinţilor cu privire la viitorul sigur din punct de vedere profesional al acestuia). În situaţia în care copilul nu are suficient discernământ, i se va suplini incapacitatea de decizie de către familie, aparţinători sau şcoală, după caz, însă hotărârea trebuie luată prin aprecierea corecta şi obiectivă a realităţii. 

„În momentul de faţă, consilierii şcolari sunt încadraţi ca profesori, nu sunt încadraţi ca psihologi. Din acest punct de vedere, împreună cu conducerea Asociaţiei Psihologilor Braşoveni, dorim să depunem o documentaţie completă în vederea modificării Legii Educaţiei, în sensul introducerii titulaturii de psiholog în şcoală, astfel încât inspectoratele şcolare să-şi poată dezvolta structuri psihologice, respectiv cabinete şcolare, iar în condiţia în care există psihologi atestaţi şi autorizaţi de către Colegiul Psihologilor din România (COPSI), aceştia să poată să-şi desfăşoare activitatea în cadrul acestor cabinete şcolare, acordând asistenţa psihologică necesară elevilor. Prin această modificare a legii educaţiei, psihologii, respectiv inspectoratele şcolare, vor intra sub incidenţa Legii 213, de funcţionare a Colegiului Psihologilor şi a funcţionării ca psiholog. Ei sunt profesori - consilier şcolari, ca atare au apărare pe Legea familiei, cu acordul părinţilor şi oferă exclusiv consiliere la şcoală, nu servicii psihologice”, ne-a declarat Aurelian Danu, membru în Asociaţia Psihologilor Braşoveni.

Consilierea şi orientarea şcolar-profesională se intensifică odată cu sfârşitul şi începutul ciclurilor de învăţământ. Astfel, după terminarea gimnaziului, elevul alege un anumit profil de învăţământ, în acord cu interesele şi aptitudinile proprii. Această opţiune potrivită îi va oferi, nemijlocit, oportunităţile necesare pentru următorul nivel de dezvoltare. De reţinut este şi faptul că pasiunile lui pentru anumite tipuri de activitate, îi pot defini formarea vocaţiei profesionale, jucând mai târziu un rol decizional în alegerea profesiei. 

Consilierea evoluează de la statutul de orientare şcolară la statutul de orientare profesională odată cu ieşirea dintr-o formă de educaţie şi încadrarea într-un loc de muncă. Şi atunci când traseul educaţional este pregătit din timp, surprizele inerente tind să devină nesemnificative, pentru că un tânar educat, informat şi pregătit va fi întotdeauna apt să ocupe un loc de muncă care să-l reprezinte şi care să îi ofere satisfacţii şi reuşite profesionale. De la acest nivel, demersul profesional ulterior se traduce printr-o perfecţionare continuă, care va dura toată viaţa.