Călugărul Ioan Onufrie, cunoscut ca „Pustnicul zăpezii“, a murit. Ce a scris pe crucea sa
0Călugărul Ioan Onufrie, „pustnicul zăpezii” din Brașov, a trecut la cele veșnice chiar în luna în care urma să împlinească 70 de ani. A trăit la înălțime la propriu și la figurat.
După ce a trăit aproape 30 de ani izolat de lume, în Muntele Postăvaru, părintele Ioan Onufrie din Brașov a trecut la cele veșnice.
Pustnicul era cunoscut și iubit de multă lume, care îl aprecia pentru harul său și pentru dragostea creștinească de care dădea dovadă.
El și-a petrecut toată viața aproape de cer, nu numai pentru că a trăit la 1.800 de metri altitudine, ci și pentru că își petrecea viața în rugăciune.
Și-a început călugăria la Mănăstirea Cernica și și-a ales singur locul de sihăstrie.
Cu doar câteva zile înainte să împlinească 70 de ani, părintele s-a stins, când inima a încetat să-i mai bată. L-a găsit unul din cei care îl mai vizitau uneori și a cerut ajutorul salvamontiștilor, dar era prea târziu.
Acum, credincioșii care s-au bucurat de-a lungul anilor de slujbele celui cunoscut drept „pustnicul zăpezilor” sau „ultimul sihastru autentic”, depun eforturi să-i împlinească dorința de-o viață: să fie îngropat în locul pe care și l-a pregătit acolo unde a trăit.
Ultima dorință: să fie îngropat în Postăvaru
„În fiecare an, de hramul bisericuței, la Sfântul Onufrie, se adunau mai mulți preoți și dânsul le-a zis că își dorește să fie îngropat acolo. Acuma, mă gândesc că a trăit atâția ani acolo, aproape 30 de ani și chiar nu a vrut să părăsească acest loc. Ne-a zis că, indiferent ce ar păți, când va pleca la Domnul, acolo să fie mormântul lui și ne-a rugat să-i săpăm mormântul acolo, ca să-și petreacă veșnicia în acel loc”, a spus Romică Blaj, unul dintre credincioșii care îl frecventau.
Trăind departe de oameni, călugărul și-a făcut prieteni din rândul celor care nu cuvântă. Chiar lângă chilie era bârlogul unui urs, despre care pustnicul spunea că îi mai dă câte o bucată de pâine și îi vorbește ca unui om. Iarna era nevoit, de multe ori, să sape tuneluri prin zăpadă ca să poată ajunge la izvorul de unde își lua apă.
În urmă cu 12 ani, la extinderea domeniului schiabil, s-a pus la un moment dat problema mutării pustnicului. În cele din urmă, justiția i-a dat dreptate și a rămas în chilia sa până la finalul călătoriei sale pe pământ.
Născut la Cluj, dintr-o mamă rusoaică foarte religioasă, care îl ducea la biserică în fiecare duminică, părintele Onufrie și-a găsit sfârșitul lumesc în locul de care s-a îndrăgostit la începutul anilor 1990, când a fost trimis de la Mănăstirea Cernica la o familie din zona Brașovului.
Și-a făcut chiar și o cruce, pe care a scris așa cum a trăit: „Un umil viețuitor”. Dumnezeu să-l odihnească!
Se încarcă comentariile...
