Razie a Poliţiei Locale Brăila împotriva celor care vând legume şi fructe pe trotuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Poliţia Locală Brăila
FOTO Poliţia Locală Brăila

Vânzătorii ambulanţi care îşi expun mărfurile alimentare pe trotuarele din preajma unor pieţe din municipiul Brăila, precum cea din Vidin, de la Pistruiatu sau Piaţa Săracă, au fost amendaţi, miercuri, de poliţiştii locali, cu sume cuprinse între câteva zeci şi câteva sute de lei.

Fie că vindeau flori de tei, zarzavaturi, legume sau fructe, cei care ţineau marfa în condiţii improprii şi nu au putut prezenta niciun document care să ateste că au autorizaţie să desfăşoare activităţi de comerţ au fost sancţionaţi în conformitate cu Hotărârea de Consiliu Local Municipal nr 5 din 2003 sau cu Legea nr. 12 din 1990.

Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.400 lei. În general, sancţiunile au fost de câte 50 lei, însă au fost persoane care au fost amendate chiar şi cu 500 lei. Este cazul lui Tudorel M., din comuna Viziru, care a fost depistat lângă Piaţa Pistruiatu oferind spre vânzare cantităţi mari de vişine şi flori de tei.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite