GALERIE FOTO Căpşunar în ţara lui: „Mi se pune pe suflet când, în pieţe, văd fructele mele atât de scumpe!”

Constantin Petre. FOTO: NICOLETA BUTNARU

Fost colonel de penitenciar, absolvent al Politehnicii, specializat în mecanică agricolă şi expert tehnic judiciar, Constantin Petre, 59 de ani, a pus mâna pe sapă la opt ani, iar, în 1990, a fost printre primii investitori din agricultura brăileană.

Îl găseşti repede, dacă nu la Vărsătura, meşterind la vreun utilaj, alături de mecanicii săi, atunci la Chiscani, acasă, prins între hârtii şi telefoane, ca un om de afaceri autentic.
Toată lumea ştie unde stă „dom Costel", un om „de toată cinstea", „de cuvânt", „harnic" şi „serios" care stă „la bloc", cum ne spune tuşa Victoriţa, pe care o rugăm să ne ghideze spre casa lui „dom Costel".

Stă într-o casă cu etaj, cum treci de curba cea mare din Chiscani. Are gospodăria zugrăvită în culorile Bărăganului şi e unul dintre cei care merită titlul de gospodar al satului, atât în Vărsătura, cât şi în Chiscani.
Este cel mai mare „căpşunar" din Sud-Estul României şi declară zâmbind: „Se poate!". „Se poate trăi frumos din agricultură în România, iar dacă ar fi s-o iau de la capăt...tot de aici aş începe. Aş continua să cochetez cu agricultura", spune Constantin Petre.
Deţine peste o sută de hectare de teren în localitatea Vărsătura din Brăila, unde plantează grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui, cartofi, fasole şi nu numai. Are şi o palmă de livadă de unde scoate anual câteva sute de kilograme de mere, pere şi prune, dar şi o plantaţie de viţă de vie, pentru consum propriu.
Casă din pepeni

A moştenit gustul de a munci în agricultură. Părinţii săi au plantat toată viaţa pepeni şi chiar au trăit din această îndeletnicire. Locuieşte la câţiva kilometri distanţă de Căpşunărie, în Chiscani, unde şi-a ridicat „din pepeni" o casă cu etaj, cu vreo şase camere - „un bloc", cum spun localnicii - şi a făcut, în ultimii ani, o pasiune din plantarea căpşunilor bio.

Pe cinci hectare a răsădit căpşuni. Întâi pe numai două hectare, apoi s-a extins. Ideea i-a venit în urmă cu zece ani, când a văzut că în pieţele din Brăila nu se vând căpşuni româneşti, ci numai fructe frumos colorate aduse de la turci, italieni, spanioli.
„Toată lumea mă întreabă de ce am ales să fiu căpşunar în România. Am zis: de ce să mănânce românii căpşuni din străinătate?! Şi aşa am început, am plantat tradiţional, dar, ulterior, am luat tehnologie de afară, că, dacă e să aibă ceva în plus străinii faţă de noi, acel ceva este tehnologia. Cinste lor!", spune Constantin Petre.
Mai mult, Petre spune că tocmai s-a întors din Portugalia, unde a văzut plantaţii de căpşuni şi nu numai şi poate băga mâna în foc că, spre deosebire de străini, tot ce cultivă românii este eco.
„Noi folosim gunoi de grajd, îngrăşăm pământul cu nişte culturi care conţin azot, mazăre, fasole şi nu numai. Noi nu folosim substanţe chimice, absolut nimic. A venit, odată, unul la mine şi mi-a propus să-mi dea o substanţă cu care să stropesc căpşunile şi să se coacă instantaneu. L-am refuzat. Asta-i diferenţa la noi! Căpşunile noastre se coc la soare, nu la bec, în solar. Noi n-am ajuns să chimizăm, precum străinii, totul este eco în România, şi grâul, şi rapiţa, totul", spune Petre, trecându-şi mâinile muncite prin părul grizonat.

A început să cultive căpşuni tradiţionale, după metodele noastre, însă a preluat de afară tot ceea ce a fost nou. Prin FEADR, şi-a extins căpşunăria şi parcul de utilaje, dar n-a uitat niciodată de unde a plecat.
„Fac agricultură de când am deschis ochii. Provin dintr-o familie modestă, de aici, din Chiscani, cu patru băieţi şi o fată. La opt ani am pus prima dată mâna pe sapă. Am muncit cot la cot cu părinţii şi fraţii mei, dar am învăţat şi carte. Ai mei erau mari cultivatori de pepeni. Casa mi-am făcut-o din pepeni. Şi fiicele mele, acum plecate în străinătate, în Argentina şi Italia, au vândut fructe şi legume în piaţă încă de mici", povesteşte „dom Costel", cum îi spun localnicii.
Şi-a învăţat fetele cu munca
Constantin Petre ne povesteşte cum şi-a crescut fetele, acum măritate în străinătate: „Le dădeam legăturile de ceapă şi pătrunjel şi mergeau în piaţă şi le vindeau. Banii scoşi erau ai lor. Erau aşa de mândre că au reuşit să câştige bănuţi, că veneau într-un suflet acasă şi-mi arătau profitul. Şi acum, vara, ele vin acasă şi mă ajută. Cea mică, din Argentina, va prelua afacerea, iar cea mare, din Italia, se va implica şi ea. Noi am cumpărat un camping în Argentina, pe vremea când erau foarte ieftine, iar ea se ocupă de acest camping", ne-a povestit Constantin.
Începuturi
S-a apucat serios de agricultură încă din 1990. Alături de alţi 11 localnici a pus bazele primei asociaţii agricole din judeţ. „Eram timizi dar optimişti. Am început să cultivăm grâu, porumb, pepeni...Voiam să fim producători de seminţe. Ne-a mers bine, făcusem o societate mare, cu profit. Aveam 170 de hectare. Apoi ne-am despărţit şi fiecare am ajuns bine, fiecare cu plantaţiile lui. Eu am început cu un hectar şi ceva, ce aveam în curte, moştenire de la părinţi, am început cu pepeni", povesteşte Constantin Petre.
Apoi a fost primar independent al localităţii, a proiectat reţeaua de canalizare a comunei, dar după opt luni a demisionat şi s-a întors la pământurile lui.
Discutând cu plantele
„Am simţit că era mai bine aşa. Nu avea rost să mă bag în politică. Am fost, într-adevăr, şi ofiţer de penitenciar, iar după ce m-am pensionat, am trecut în rezervă, m-am ocupat serios de agricultură. Am lucrat la Logistică vreo zece ani, şi la Tichileşti, şi la Brăila. Veneam acasă şi mă duceam pe câmp să mă relaxez, să discut cu plantele. Fiecare plantă are povestea ei şi, dacă o asculţi, înveţi să priveşti altfel viaţa", mărturiseşte interlocutorul.
Cât despre Căpşunăria lui din Vărsătura?! Aici are doar vreo cinci angajaţi permanenţi, paznici şi tractorişti. Doar în sezon dă de lucru zilierilor, vreo 80. El şi Didina, soţia sa, îngrijesc, în rest, de plantaţie. Pentru a-şi dezvolta afacerea, în 2005, a accesat fonduri europene, vreo 300.000 de euro.
„A fost greu până am obţinut banii. Erau tot felul de piedici. Am lucrat cu un consultant care habar nu avea despre agricultură. La un moment dat, un cuvânt tradus greşit, «împrâştiere», era să ne dea peste cap tot proiectul. Câteva luni ne-am chinuit să îi facem să înţeleagă că instalaţiile noastre erau pentru plantarea, iar nu pentru împrăştierea bobului. Dar până la urmă am reuşit", adaugă Petre.
Puţine de învăţat
Apoi, conştient că agricultura nu trebuie să stea pe loc, a fost în Spania şi în Italia, să vadă cum plantează ei căpşunile. A luat material semincer din Italia, vreo sută de mii de plante, şi instalaţii din Spania. Cu italianul care i-a dat cele 100.000 de plante a dus o adevărată muncă de lămurire.
Străinul era reticent şi se temea să nu fie ţepuit. A venit de mai multe ori la Vărsătura să vadă dacă „dom Costel" are pământ şi habar despre căpşuni. Dar „dom Costel" trecuse prin furcile caudine ale Uniunii Europene.
„Noi n-avem ce învăţa de la străini. Ei au instalaţii, dotare, atât. Noi punem suflet în ceea ce facem. Eu ajut plantele doar cu gunoi de grajd şi le învelesc cu paie, să nu se murdărească fructul. Apoi le acopăr cu folie albă şi folie neagră. Sunt plante deosebit de sensibile. Le vând doar în pieţe. În Brăila, Focşani, Oneşti, Bârlad, Constanţa, Bacău, Galaţi...", mai spune Constantin Petre.
Acesta ne şi lămureşte de ce niciun agricultor din România nu se poate apropia prea uşor de supermarket-uri.
„Piaţa mă forţează"
„La Vărsătura, am supermarket-ul vecin, la niciun kilometru, dar să le dau lor căpşuni ar dura cel puţin trei zile, au un sistem deficil de aprovizionare. Prefer să vând azi fructele culese tot azi. Să ştiţi că preţurile sunt noastre sunt mici, însă samsarii le dau cu un adaos de 30-40% mai mare. Mi se pune pe suflet, mă simt jignit când merg în piaţă şi văd fructele culese şi muncite de mine mai scumpe cu atât, peste adaosul meu, care este rezonabil", adaugă Petre.
Interlocutorul recunoaşte că „piaţa îl forţează" să ţină preţul căpşunilor mai sus decât ar trebui: „Eu stabilesc preţul, dar vânzătorul pune adaos peste el de 30-40%. Piaţa mă forţează! Eu stau 365 de zile dintr-un an pe câmp, azi, de-i ceaţă, mă duc pe câmp, de-i polei, burniţă sau zăpadă, mă duc pe câmp şi, înţelegeţi dumneavoastră, ei ajung să pună un adaos mai mare decât acela pus de mine, care am muncit zi şi noapte la căpşunile acestea".
Iar căpşunile necesită atât grijă, cât şi muncă susţinută. Constantin lucrează în extrasezon doar cu Vasile, paznicul angajat permanent, şi Didina, soţia sa. Ca orice femeie de la ţară, femeia se sfieşte să vorbească peste soţul său.
„Vă spune el de toate. Eu vă fac un ceai din mentă tare de la noi din curte, vă dau şi nişte mere dulci din pomii noştri şi, între timp, vorbiţi cu el", se scuză Didina Petre.
„Nu vreau să mă ajute statul"
Oameni simpli, nu bogaţi, ci doar bine aşezaţi, soţii Petre sunt dovezi vii că se poate face agricultură cu succes şi în România.
„Să ştiţi că a fi agricultor nu înseamnă să fii cerşetor la Stat. Multă lume m-a întrebat cum mă ajută Statul. Eu spun aşa: nu vreau să mă ajute Statul! Atâta vreme cât eu şi familia mea muncim şi demonstrăm că se poate, de ce să mă ajute Statul?!", mai spune Constantin, afişând un zâmbet larg.
Recunoaşte, în schimb, că n-ar fi rău ca Statul să se implice în sprijinirea celor care vor să înfiinţeze un lanţ de fabrici de procesare a legumelor şi fructelor. Dar nici în acest sens, Constantin nu stă cu mâinile în sân.
„Tocmai m-am apucat serios de studiat posibilitatea de a-mi ridica o fabrică de făcut gem din căpşuni. Că mi se pare aiurea ca gospodinele noastre să se ducă la magazin şi să cumpere gelatină roşie îndulcită cu titlul de gem de căpşuni", adaugă interlocutorul.
Mai mult, Petre nu este de acord cu ajutorul oferit de stat agricultorilor, ci cu subvenţia în sensul ca preţul fructelor şi al legumelor să fie unul rezonabil pentru consumator.
Şi totuşi, ce-ar putea face Statul pentru agricultorii români?! „Agricultura e o ramură produtivă a economiei şi nu trebuie să stea cu mâna întinsă la Stat, sunt alte zone ale societăţii care ar trebui să primească bani. Statul ar trebui să intervină doar în reglarea preţurilor. Aici e problema. Noi suntem mici, puţini şi dezorganizaţi, dar Ministerul, în mod cert, are un departament care se poate ocupa de promovarea produselor româneşti. Eu, dacă mă duc azi în Germania cu o lădiţă de căpşuni, alături de zece lădiţe de acolo, sigur am succes. Dar problema este că eu nu ajung în Germania. Aici trebuie lucrat. La lobby!", punctează Petre.
El spune că, anul acesta, a fost o mare producţie de pepeni, de exemplu, dar că, la iarnă, românii vor mânca tot pepeni din Grecia şi din Turcia, iar Statul n-are nimic de spus atunci când vine vorba despre promovarea produselor tradiţionale.
Nu bogat
Constantin Petre deţine 129 de hectare de teren cultivabil pe care le administrează prin firma sa, Agropel. Constantin Petre recunoaşte că nu este unul dintre cei mai bogaţi agricultori din Brăila. Nici nu-şi doreşte asta. Afacerea sa, după cum spunea, este una de familie. N-are profituri uriaşe are să dea peste cap statisticile Finanţelor, dar nici nu se plânge. Când s-a pensionat din sistemul penitenciar n-a înţeles să facă altceva decât agricultură.
„Am patru maşini mari şi late în curte, am o casă normală, fără termopane şi fiţe, sunt un om normal, de la ţară, învăţat cu munca. Să ştiţi că nu-i treabă uşoară să creşti căpşuni. O plantă nu produce mai mult de patru ani. Iar fructul e bun abia în anul al doilea. Mereu şi mereu trebuie schimbat materialul semincer", ne lămureşte Constantin Petre.
Tot el este şi unicul distribuitor de material semincer din Italia. A început, în acest an, să deschidă puncte de lucru şi în judeţele vecine. Mai întâi, a deschis în Galaţi, la o aruncătură de băţ. Principiul: „Să facă şi alţii bănuţi, că munca trebuie răsplătită!".
Mândru cu ai lui
Între două căni zdravene de ceai din mentă îndulcit cu miere luată în schimbul căpşunilor - că omul nostru mai face şi barter - Constantin Petre ne povesteşte despre familia lui. E tare mândru de fetele lui, Raluca şi Roxana.
„Au muncit până şi-au dat doctoratul. La doctorat şi-au cunoscut şi soţii. Una este doctor în fizică, cealaltă în biologie marină. Nu le-a fost şi nu le este jenă să vândă fructe în piaţă. Şi anul ăsta au venit şi m-au ajutat. Am şi doi nepoţei, de la fata cea mare, din Italia, Scarlett, de patru ani şi jumătate, şi Mario, de doi ani şi jumătate", povesteşte Constantin. Şi începe să ne arate pozele. Găseşte poza când era ginerică, alături de mireasa vieţii lui, Didina. Se uită lung, zâmbind şi spune: „Poza începuturilor noastre". Apoi, mângâie fotografia cu el ofiţer: „Ce vremuri..."
Faţa i se luminează şi ochii îi strălucesc de fericire când priveşte pozele cu nepoţii. „Contribuie şi ei la afacerea de familie. Se pozează cu căpşunile şi le mânâncă".