FOTO Terasele estivale din Brăila încalcă flagrant regulile stabilite de Primărie. Autorităţile locale nu reuşesc să facă ordine în domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suprafaţa ocupată efectiv este mai mare decât cea pentru care se plăteşte chirie la Primărie  FOTO adevarul.ro
Suprafaţa ocupată efectiv este mai mare decât cea pentru care se plăteşte chirie la Primărie  FOTO adevarul.ro

Patronii mai multor terase estivale deschise pe raza municipiului Brăila au fost amendaţi de Poliţia Locală cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 lei. Motivul: respectivii ocupă mai mult spaţiu pe domeniul public decât cel pentru care plătesc chirie la Primărie. Deocamdată, sancţiunile nu au niciun efect, terasele fiind la fel de subpradimensionate, iar patronii la fel de nepăsători faţă de regulile impuse de autorităţile locale.

Din luna mai, când s-au semnat contractele de închiriere, şi până în prezent, Poliţia Locală Brăila a depistat şase situaţii în care suprafaţa pentru care se plăteşte taxă este mai mică decât suprafaţa ocupată efectiv. Din acest motiv, firma "Exest Com" SRL, cu punct de lucru în Grădina Mare, a fost sancţionată cu 1.000 lei. Tot cu 1.000 de lei au fost amendate şi următoarele persoane care deţin terase pe faleza Dunării: Mariana Trandafirescu, Maria Farcaş şi Florentin Novac. Sancţiuni de doar 500 lei, aplicate pentru o depăşire mai discretă a suprafeţelor contractate, au fost primite de "Magic Sun Trade" SRL şi "Cedadagi" SRL, situate tot pe faleză.

Amenzile aplicate de poliţiştii locali nu au avut darul de a-i determina pe administratorii de terase să intre în legalitate, din moment ce suprafeţele ocupate au rămas aceleaşi. Potrivit contractului semnat cu Primăria, în această situaţie terasele pot fi desfiinţate, fără alte avertismente, de pe domeniul public. Deocamdată, însă, nicio terasă nu a primit interdicţie de funcţionare. Conducerea Poliţiei Locale afirmă că, totuşi, patronii au înţeles mesajul şi, pentru ca să nu mai rişte şi alte amenzi, s-au grăbit către Primărie ca să mărească legal suprafaţa închiriată. Arhitectul şef al municipiului, cel care ar trebui să aprobe mărirea suprafeţelor închiriate, infirmă, însă, acest lucru, spunând că până acum nu a ajuns nicio astfel de cerere în biroul său.

Pe lângă asta spaţiile ocupate abuziv, şi alte prevederi ale regulamentului adoptat în urmă cu câteva luni de Consiliul Local Municipal sunt încălcate flagrant. În regulamentul de funcţionare a teraselor sezoniere se specifică faptul că fiecare trebuie să fie dotată cu grătarul de mici prevăzut cu un horn care să dirijeze fumul în aşa fel încât acesta să nu fie deranjant pentru cei ce frecventează zona unde se află terasa. De asemenea, toate umbrelele ar trebuie să fie colorate uniform, iar mobilerul să nu fie din plastic. O altă prevedere importantă este aceea că muşteriilor trebuie să li se asigure posibilitatea de a se spăla pe mâini şi de a folosi grupuri sanitare, fie şi sub forma toaletelor ecologice. După cum se poate observa în teren, toate aceste aspecte sunt încălcate cu nonşalanţă de proprietarii teraselor brăilene.

Citiţi şi 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite