Doi urmăriţi la nivel naţional, depistaţi şi încarceraţi în penitenciar
0Poliţişti din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au acţionat pe raza municipiului, cu scopul depistării persoanelor urmărite în temei legal.
Cu această ocazie, a fost prins un tânăr de 21 de ani, din Brăila, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis, la data de 6.12.2011, mandat de executare a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, şi un altul de 20 de ani, din Brăila, condamnat de către Judecătoria Brăila, în ziua de 19.12.2011, la executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Primul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi şi al doilea în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti.























































