Brăila: Recomandări pentru weekend
Ora 17.30 - Film „Piraţii din Caraibe: pe ape şi mai tulburi", cinema Central. În această poveste despre adevăr, trădare, tinereţe şi moarte, căpitanul Jack Sparrow reîntâlneşte o femeie din trecutul său şi habar n-are dacă între ei se reaprinde scânteia dragostei sau ea doar îl foloseşte pentru a găsi legendara Fântână a Tinereţii.
Ora 20.10 - Film "Hanna", cinema City. Hanna este o adolescentă antrenată de tatăl său, un fost ofiţer CIA, să devină o adevărată maşină de ucis. Crescută în pustietăţile Finlandei, Hanna n-are habar de preocupările unei fete de 14 ani, ci este mai pricepută la mânuirea cuţitului, a explozibililor şi-a oricărei unelte letale.
Ora 21.20 - Film „Iubit de împrumut", cinema City. La aniversarea vârstei de 30 de ani, Rachel, o avocată din Manhattan, bea cam multe pahare de şampanie şi sfârşeşte în pat cu atrăgătorul Dex. Nicio problemă aici, doar că Dex este logodnicul lui Darcy, prietena din copilărie a lui Rachel!
Mâine
Ora 18.00 - Film "Nuntă în Basarabia", teatrul Maria Filotti. Un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău s-au căsătorit recent în România. Cei doi sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament. Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiție între rudele tinerilor.
Ora 20.00 - Film "Portretul luptătorului la tinereţe", teatrul Maria Filotti. În 1947 grupările de partizani anticomunişti se retrăgeau în munţi. Inamici ai sistemului, vânaţi de autorităţi şi iubiţi de românii simpli, partizanii au parte de un destin exemplar.
Ora 22.20 - Film "Priest: răzbunătorul", cinema City. Într-o lume pustiită de un război secular între oameni şi vampiri, Priest, un legendar preot războinic, trăieşte anonim într-una dintre aşezările umane controlate de Biserică.
Duminică
Ora 18.00 - Film "Periferic", teatrul Maria Filotti. Eliberată din închisoare pentru 24 de ore, Matilda nu mai vrea să se întoarcă şi plănuieşte să fugă din ţară. Până la sfârşitul zilei, însă, ea trebuie să-şi privească-n faţă trecutul tulbure.
Ora 20.00 - Film "Francesca", teatrul Maria Filotti. Francesca este o tânără educatoare al cărei vis este să plece în Italia. Aflată în căutarea unei vieţi mai bune, Francesca este pregătită să înfrunte orice, chiar şi reţinerile apropiaţilor săi.
Ora 20.50 - Film "Domnişoare de onoare", cinema City. Kristen Wiig este Annie, o domnişoară de onoare a cărei viaţă o ia razna din momentul în care, împreună cu o gaşcă de domnişoare de onoare una mai trăznită decât alta trebuie s-o conducă la altar pe cea mai bună prietenă a ei, Lillian.





















































