Brăila: Conf. univ. dr. Nicolae Bejan - A apărut în prestigiosul anuar britanic „Who's Who”
Teza sa de doctorat a fost publicată de Universitatea de Stat din Oregon - Statele Unite ale Americii şi a redactat peste 160 de lucrări ştiinţifice, cursuri, manuale şi dicţionare
Profil
Născut.18 decembrie, 1932, Brăila
Studii. Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti
Ocupaţie.profesor pensionar
Conf. univ. dr. Nicolae Bejan şi-a dedicat întreaga viaţă carierei pedagogice. La cei 76 de ani are cu ce se mândri. Priveşte cu nostalgie în urmă şi poate afirma cu fruntea sus că a dat tot ce avea mai bun învăţământului brăilean şi gălăţean. A şcolit mii de elevi şi studenţi, a avut zeci de doctoranzi şi a redactat peste 160 de lucrări ştiinţifice, cursuri, manuale şi dicţionare susţinute sau publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate.
Dar cel mai important lucru este acela că teza sa de doctorat a fost publicată în 1983 de Universitatea de Stat din Oregon - Statele Unite ale Americii. Patru ani mai târziu a devenit membru al Asociaţiei Biografice Internaţionale din Cambridge-Anglia, iar în 1988, notele biografice ale profesorului Nicolae Bejan sunt incluse în prestigiosul anuar britanic „Who's Who”.
„Cred că teza de doctorat este încununarea tuturor activităţilor mele”, spune cu modestie în glas profesorul.
Pentru a-şi redacta lucrarea de doctorat, profesorul a ales să se documenteze la prestigioasele universităţi ale Mării Britanii din Oxford, Cambridge şi New Castle. A ajuns până şi la arhivele Consiliului britanic de la Londra, unde nu oricine avea acces. Lucrarea „Termeni ştiinţifici şi tehnici în limba engleză” a fost prima lucrare de acest gen din România.
„Era o riguare desăvârşită. A trebuit să aştept un deceniu de la absolvirea facultăţii ca să mă primească să mă înscriu la colocviul de admitere pentru că atunci aveau prioritate profesorii principalelor universităţi din ţară”, îşi aminteşte Nicolae Bejan.
„Lumea cuvintelor este fantastică dacă o aprofundezi”
În 1956 a terminat Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Îşi aminteşte cu drag de primii ani de profesorat, 1956-1958, petrecuţi la catedra de limba engleză a Liceului „Nicolae Bălcescu”.
„Nu poate să nu îmi salte inima când îmi amitesc de primii ani în postura de pofesor”, spune conf. univ. dr. Nicolae Bejan. Când vine vorba despre elevii de atunci şi cei de acum spune cu tristeţe că înainte învăţau 90% dintre ei şi 10% mai puţin, iar acum procentul s-a inversat. „E dureros că se întâmplă astfel, însă mă gândesc că există compensaţie”, adaugă profesorul.
Din anul 1958 se transferă la Institutul Politehnic din Galaţi, apoi la Universitatea din Galaţi, unde parcurge toate treptele didactice, de la asistent la conferenţiar. A ieşit la pensie în 1990 de la Universitatea din Galaţi din motive de sănătate, însă a mai continuat să predea cu jumătate de normă la Universităţile „Danubius” şi „Constantin Brâncoveanu”.
Caracterizează meseria pe care şi-a ales-o ca un magnet care ţi se lipeşte de suflet şi ţi se înfiripă în inimă. „Lumea cuvintelor este fantastică dacă o aprofundezi”, mai adaugă profesorul. Spune că este adeptul evitării exceselor în orice domeniu şi îl iubeşte pe Noica pentru afirmaţia „orice exces devine suspect”.
Ce-i place
Adoră să citească, să scrie si să traducă din şi în limba engleză texte din literatura beletristică şi tehnico-ştiinţifică. Îi plac natura şi plimbările într-un mediu curat, dar spune că mediul curat îl găseşte din ce în ce mai rar. Îi place să reflecteze asupra lucrurilor semnificative din viaţă şi să le aşeze într-o manieră sintetică în aforisme şi cugetări.
Ce nu-i place
„Nu-mi place lipsa de respect pentru semeni, pentru mediul înconjurător, pentru legile scrise, dar şi pentru cele nescrise ale moralei creştine. Mă doare când cineva nu-şi respectă cuvântul sau când se foloseşte de minciună. De asemenea, îmi displace ignoranţa şi infatuarea oamenilor.”
Întrebări şi răspunsuri
Cum vedeţi învăţământul românesc astăzi?
N.B.: „Învăţământul este pe cale de a se moderniza. Copiii noştri tind astăzi spre competenţă şi nu spre perfecţionare cum era cândva. Cred că legea care a fost deja aprobată de Guvern va aduce o îmbunătăţire semnificativă a învăţământului. Aceasta este părerea mea. Nu este totul perfect şi ştim cu toţii că perfecţiunea nu există, aşa că trebuie să ne adaptăm”.
Ce preferaţi engleza americană, ori cea britanică?
N.B.: „Pentru cei mai mulţi dintre noi pare evident că între engleza britanică şi cea americană există diferenţe notabile. Deşi engleza americană se bazează pe limba epocii marelui Will şi a fost influenţată de limbile naţionalităţilor stabilite pe teritoriul SUA în decursul secolelor, aceasta nu este o limbă diferită născută pe pământ britanic.Specialiştii sunt de părere că engleza britanică şi cea americană nu sunt două limbi diferite”.




















































