Secretele unui asasinat misterios: cine au fost adevăraţii criminali ai întâiului prim-ministru al României. Cuza, bănuit de complicitate
0Moartea prim-ministrului Barbu Catargiu este şi astăzi un mister. Cert este că cel dintâi premier al Principatelor Române Unite a fost asasinat de adversarii politici. Unii istorici sau biogafi cred că şi Cuza a fost implicat în acest asasinat alături de prefect şi de liberali.
Pe data de 8 iunie 1862 la ora 17.00, prim-ministrul Principatelor Române Unite Barbu Catargiu a fost asasinat în trăsura prefectului poliţiei Nicolae Bibescu. Prim-ministrul a fost împuşcat în ceafă de pe stradă, spuneau rapoartele oficiale în timp ce se întorcea de la şedinţa Adunării Deputaţilor pe sub turnul din curtea Mitropoliei din Bucureşti. Culmea, deşi a fost asasinat prim-ministrul primului guvern al Principatelor Române Unite, nici până astăzi nu se ştiu cu exactitate ucigaşii, motivele şi mai ales de ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a ordonat încetarea anchetei.
Barbu Catargiu era un mare om politic, "cel dintâi orator al tribunei parlamentare româneşti", după cum îl considera Mihail Kogălniceanu, dar şi un patriot prin excelenţă. Uciderea lui Barbu Catargiu a şocat societatea din aceea perioadă şi continuă şi astăzi să fie un mister greu de elucidat. Unii specialişti sau contemporani au încercat să explice şi să pătrundă acest mister, în care şi-ar fi găsit locul şi Alexandru Ioan Cuza, după cum arăta şi reputatul genealogist Emanoil Hagi-Mosco.
Barbu Catargiu, un boier cu o vastă cultură
Pentru mulţi istorici, explicaţiile privind asasinarea lui Barbu Catargiu trebuie căutate şi în formarea intelectuală, dar şi în educaţia primită de omul politic. Emanoil Hagi Mosco, în lucrarea ”Bucureşti, amintirile unui oraş”, spune că Barbu Catargiu erau un om deasupra epocii sale şi un vizionar căruia nu-i plăceau convulsiile stârnite de liberalii radicali, dar nici împrumutarea de instituţii şi obiceiuri occidentale fără ca acestea să nu corespundă unor realităţi româneşti. De aici poate şi conflictul cu adversarii politici.
"Urăsc zgomotul şi turburările din partea particulari lor, ceea ce se numeşte anarhie, urăsc abuzul din partea guvernului, ceea ce se numeşte despotism", preciza Barbu Catargiu. Politicianul român era un conservator prin excelenţă, fiind de altfel prin obârşie de neam boieresc. Se născuse în 1807 şi era fiul paharnicului Ştefan Catargiu şi al Tiţei Văcărescu, fiica lui Barbu Văcărescu. Este educat la Paris, fiind un copil sensibil şi înclinat către artă. Urmează cursurile facultăţilor de drept, filosofie, economie politică şi litere. Devine inspirat de modelul revoluţionar francez şi îşi doreşte emanciparea Principatelor Române, dar cum arată şi Hagi-Mosco prin paşi fireşti, normali, trainici nu prin rupturi bruşte. La întoarcerea în ţară a fost rând pe rând magistrat la Curtea de Apel, deputat, ministru şi în cele din urmă prim-ministru.
S-a retras din ţară în 1848, considerându-i pe revoluţionarii paşioptişti prea radicali şi fără să fie suficienţi de maturi politic. Ca şi ranguri boiereşti ajunge până la cel de logofăt. După 1861, după recunoaşterea unirii Principatelor Române sub acelaşi domnitor, adică Alexandru Ioan Cuza, Barbu Catargiu este ales să conducă primul guvern responsabil cu unificarea administrativă a celor două ţări.
Conflicte cu liberalii şi Alexandru Ioan Cuza
Genealogul Hagi-Mosco spune că Barbu Catargiu intrase în conflict cu liberalii radicali. De asemenea nu era în relaţii bune nici cu Kogălniceanu, nici cu Alexandru Ioan Cuza. Era un politician fin, care nu dorea reforme bruşte, care, spunea acesta, puteau zgudui societatea românească. Era adeptul dezvoltării fireşti, naturale. Era considerat chiar un conservator paradoxal cu idei liberale clasice. „Barbu Catargiu era, cum a fost bine definit, un liberal clasic, al cărui liberalism consta în principiul că individul este acela care, prin proprii mijloace, este singur în stare să-şi dobândească o situaţie socială sau politică în marginile îngăduite de însuşirile lui personale.
Aceste însuşiri îl selectează automat faţă de alţii, iar dezvoltarea acestor însuşiri îi dă individualitatea care-l fereşte de despotismul unui om, al unui grup, sau al maselor. Dovada ideilor liberale ale lui Barbu Catargiu reiese din manifestul ce-l dă în 1859 cerând «egalitatea înaintea legilor; supunere fără deosebire la toate sarcinile statului; primirea tuturor - potrivit capacităţi lor lor - în funcţiunile statului; guvern reprezentativ, răspundere ministerială; adunare electivă potrivit stării morale şi materiale a ţării»”, scria Emanoil Hagi Mosco în ”Bucureşti, amintirile unui oraş”, ediţie îngrijită de Ştefan Pleşia, Dan Pleşia şi Mihai Sorin Rădulescu. Barbu Catargiu se opunea schimbărilor bruşte propuse de liberalii radicali şi chiar de Alexandru Ioan Cuza.
Legea agrară i-a adus moartea
Paharul s-a umplut pentru adversarii politici ai prim-ministrului în momentul în care s-a opus Legii agrare în forma dorită de Kogălniceanu şi Cuza. Cât priveşte reforma agrară, se opune împroprietăririi de drept din proiectul Kogălniceanu. Este împotriva inalienabilităţii şi divizibilităţii lotului, dispoziţie care robeşte mai rău pe ţărani şi fărâmiţează proprietatea, scăzându-i rentabilitatea. Cere întocmirea proprietăţii mijlocii "care ar putea da încetul cu încetul o clasă mai înstărită şi mai aptă să ia parte la economia statului".
„El voia să scape pe proprietar de îndatorirea de a da ţăranului pământ în folosinţă, dar totodată vrând prin aceasta să scape pe ţăran de orice obligativitate de muncă faţă de proprietar, lăsând ambelor părţi libertatea de a încheia contracte de muncă prin bună învoială”, scria în aceeaşi lucrare Hagi-Mosco. În acel moment s-ar fi hotărât suprimarea sa. Mai mult decât atât, în ”Efemeridele” lui Marius Theodorian-Carada spune că Eugen Carada, la o consfătuire politică, i-ar fi spus că nu se vor putea înfăptui reformele lui Cuza fără înlăturarea lui Barbu Catargiu. Şi mai ales după ce prim-ministrul, care avea şi majoritate, deci control absolut în Cameră, interzisese o manifestaţie cu iz politic şi revoluţionar a liberalilor radicali, suprimarea a fost pusă în practică.
Un asasinat misterios
Barbu Catargiu a fost avertizat cu o seară înainte că i se pregăteşte asasinarea. Cu toate acestea s-a dus în Adunarea Deputaţilor şi a ţinut un ultim discurs, parcă profetic. ”Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării şi voi preferi moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”, preciza Catargiu în ultimul său discurs. A plecat apoi cu trăsura pe sub turnul Mitropoliei, alături de prefectul Nicolae Bibescu.
Este împuşcat mortal se pare din stradă. Pe uliţe a fost găsit un pistol ruginit, ceea ce arată că trăgătorul a fost nevoit să se apropie la un metru de Barbu Catargiu pentru a fi sigur de reuşită. De altfel, medicii au constatat că glonţul intrase în ceafă şi a plecat către şira spinării. Focul a fost atât de aproape încât i-a ars pur şi simplu ceafa lui Barbu Catargiu.
Cercetări întrerupte, Cuza bănuit
Misterul asasinării lui Barbu Catargiu începea. Ancheta a fost una bizară. ”Vodă Cuza a chemat pe procurorul Deşliu, cerându-i să găsească pe asasin. Deşliu a răspuns: «Nu-I voi găsi, Măria Ta, este prea sus-pus». Rezultatul: Deşliu este desărcinat de îndată de anchetă şi înlocuit prin procurorul Sachelarie care, din ordinele lui Bibescu, nu a fost admis la Prefectură, acesta refuzând chiar să se prezinte la cercetare. Putea el oare să procedeze astfel, de nu era acoperit? Ca final: porunca domnească de a înceta cercetările”, scria Hagi-Mosco.
Bănuielile că Alexandru Ioan Cuza fie că ştia de asasinat, fie că îl planificase au continuat şi prin alte semne. Mai precis, chemat la căpătâiului mortului, din surse contemporane, reiese că voievodul tremura şi şi-a pierdut controlul. Mai mult decât atât, în urma anchetelor balistice s-a stabilit că era foarte greu pentru cineva să urce pe trăsură şi să tragă atât de aproape în ceafa lui Catargiu fără ca acesta să reacţioneze sau ca prefectul să nu-l observe. Tocmai de aceea Hagi-Mosco spune că inclusiv asupra prefectului au planat suspiciunile.
”Nimeni nu a văzut pe asasin urcând scara trăsurii, dar sunt persoane care au văzut pe Bibescu trecând braţul drept peste umărul lui Catargiu, care, repet, a fost lovit în ceafă”, scria acesta. De altfel, martorii şi probele au dispărut, iar ancheta a fost oprită. Prefectul Bibescu a fost şi poreclit după această ispravă ”Pistol”. Din dosare, ancheta continuând după abdicarea lui Cuza, de asasinat ar fi fost bănuit un oarecare Gheorghe Bogati, dar misterul morţii prim-ministrului rămâne.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri: