Secretele uneia dintre cele mai brutale poliţii secrete din istorie. Călăreţii în negru al căror nume a fost interzis
0
În Rusia secolului al XVI-lea a fost înfiinţată una dintre cele mai violente şi infame poliţii secrete din istorie. Membrii ei se îmbrăcau în negru, purtau capete tăiate de câine la gâtul cailor şi au fost responsabili de atrocităţile din acea perioadă.
Ivan al IV-lea, supranumit „cel Groaznic“, a fost unul dintre cei mai controversaţi lideri din Europa medievală şi primul ţar din istoria Rusiei.
În jurul său au fost ţesute numeroase legende şi a rămas cunoscut în istorie drept ”ţarul nebun” însetat de sânge şi frământat de tulburări psihice.
Şi-a ucis fiul şi a reuşit să-şi terorizeze poporul timp de aproape două decenii, ucigând, toturând şi jefuind adversarii politici cu ajutorul oprichnik-ilor, membrii primei Poliţii politice din Rusia.
„Oprichnikii“ au devenit atât de temuţi în rândul populaţiei încât oamenilor le era teamă să le pomenească până şi numele. Ucideau fără judecată şi torturau pe toţi cei consideraţi duşmani ai ţarului şi ai regimului instaurat de Ivan al IV-lea.
Au reuşit să omoare şi să schilodească atâţia oameni, încât, după dizolvarea acestei poliţii secrete, simpla amintire a oprichnikiilor era efectiv interzisă prin lege.
Copilăria traumatizantă a unui ţar reformator
Ivan al IV-lea s-a născut în 1530 şi era fiul Marelui Cneaz al Moscovei, Vasilii al III-lea Ivanovici. Era un copil făcut la bătrâneţe şi a fost educat de Mitropolitul Macarie, un bun cunoscător al teologiei şi istoriei.
A avut o copilărie traumatizantă. La numai cinci ani, tânărul prinţ rămâne orfan de tată. Înainte de moarte, cneazul Vasilii îl declară moştenitor pe Ivan. Regenţa avea să fie asigurată de mama sa Elena, dar şi de marile familii boiereşti.
La 10 ani, Ivan rămâne şi fără mamă. Cneaghina Elena a fost otrăvită, cel mai probabil, de boierii care doreau să controleze ţara, dar şi pe tânărul prinţ.
Ivan avea să fie martorul unor cruzimi fără margini, cruzimi care, se presupune, îi vor marca viaţa. S-a temut mereu pentru viaţa sa şi era constant martorul războaielor pentru putere dintre marile familii boiereşti.
Se spune că în acea perioadă de anarhie şi lupte pentru putere, Ivan ar fi dobândit cruzimea de mai târziu. La numai 13 ani, se răzbună pe un boier şi îl aruncă să fie sfâşiat de câini. La numai 16 ani este încoronat la Moscova, fiind primul cneaz rus care i-a fost acordat titlul de „ţar”, ceea ce însemna, aproximativ, „împărat“, stăpânitor autocrat al întregii Rusii.
Încă de la început, tânărul ţar se dovedeşte a fi energic şi bine intenţionat. Reuşeşte în doar doi ani să învingă şi să anexeze Hanatul Kazanului, dar şi toată regiunea Astrahan, cu o importanţă economică deosebită. În 1563 capturează şi marele centru comercial de la Poloţk şi îl anexează.
În plus, Ivan al IV-lea a început reformarea administrativă şi bisericească a statului rus, înfiinţând noi organisme consultative şi impunând noi reguli.
„Ţarul nebun“ sau viclenia unui om de stat malefic?
Ivan al IV-lea se dorea a fi un stăpân autocrator al întregii Rusii, să centralizeze toată puterea statală în mâinile sale. Aceste tendinţe au nemulţumit marile familii boiereşti care erau obişnuite să conducă după propriile legi şi mai ales să controleze, conform intereselor lor, pe ţar.
Aşa au început să apară comploturile şi actele de trădare. Ivan s-a îmbolnăvit grav în 1553 şi credea că va muri. În acele condiţii le-a cerut boierilor să jure loialitate şi să-l recunoască ca moştenitor pe fiul său Dimitrii. O parte a marilor boieri au refuzat, crezând că Ivan este pe moarte, şi au ales să-l susţină pe Vladimir Staritsky, un prinţ din altă mare familie boierească. Ivan al IV-lea îşi revine, dar cum arată unele surse, boala ar fi adus nebunia ţarului. Situaţia se complică după ce ţarina, moare în 1560, otrăvită.
Ivan al IV-lea revede scenariile cutremurătoare din copilăria sa şi acţionează, declanşând un adevărat război cu marea nobilime. Punctul culminant îl reprezintă trădarea prinţului Andery Kurbsky, generalul armatelor ţarului, care preferă, în timpul războiului din Livonia, în 1564, să treacă de partea polonezilor, inamicii ruşilor în acel conflict.
În acel moment, Ivan al IV-lea ia o hotărâre considerată de unii semn de tulburare psihică, iar de alţii - inteligenţă malefică de mare om de stat. În ultimele luni ale anului 1564, ţarul împreună cu câţiva apropiaţi, cu gărzile de corp, dar şi cu o imensă comoară părăseşte Moscova şi se retrage în fortăreaţa de la Alekandrovsk, anunţând totodată că va abdica. Această decizie a creat o undă de şoc în rândul populaţiei.
Ţarul nu desemnase niciun moştenitor, iar marile familii boiereşti urmau să se sfâşie între ele pentru putere. Se prefigura un război civil devastator. În plus, tătarii şi alţi inamici pândeau momentul favorabil. În acest context, Ivan al IV-lea a obţinut ce dorea, puterea supremă, de monarh absolut.
Pe scurt, ţarul a fost efectiv implorat să se întoarcă la Moscova şi să renunţe la gândurile de abdicare.
În schimbul întoarcerii, acesta a pus nişte condiţii. În primul rând dorea să împartă teritoriul cnezatului în două. O parte se numea „oprichnina“ şi reprezenta partea care aparţinea doar ţarului şi pe care o conducea doar cum dorea el.
Această regiune includea multe oraşe comerciale care asigurau venituri consistente, dar şi o bună parte a fostului cnezat de Novgorod. Restul teritoriului urma să fie controlat cu ajutorul marilor boieri, ca şi până atunci.
A doua condiţie pusă de Ivan a fost libertatea de a-i pedepsi pe trădători aşa cum credea el de cuvinţă. La presiunea Bisericii şi a populaţiei, speriate de spectrul unui război civil, marii boieri au acceptat condiţiile întoarcerii lui Ivan pe tronul Moscovei.
Călăreţii în negru şi teroarea care a cuprins Rusia
În noul său stat în stat, Ivan al IV-lea a format un adevărat ordin administrativ, politic, militar şi poliţienesc legat de oprichnina. Membrii săi se numeau oprichniki. O parte a lor formau o adevărată poliţie politică care serveau doar pe ţar şi răspundeau doar în faţa lui. Erau efectiv mai presus de lege şi acţionau exact cum o va face Gestapo şi NKVD, de exemplu, mai târziu, dar mult mai făţiş şi brutal. Aceşti oprichniki trăiau într-un palat construit în zona Moscovei, luată de ţar pentru a sa oprichnina.
Sute de familii boiereşti au fost evacuate şi ucise, lăsate fără averi, tocmai pentru a face loc acestui uriaş şi infam cartier general. Se spune că aceşti oameni ai Poliţiei politice erau recrutaţi în secret din rândurile străinilor şi a claselor de jos.
Aceştia trăiau un mod de viaţă ascetic, ca într-o frăţie secretă. Se îmbrăcau doar în negru, cu straie lungi, care le acopereau faţa. Aveau voie să bea şi să trăiască doar cu cei din oprichnina. Înainte de a intra în rândurile acestui ordin erau chestionaţi şi li se verifica bine trecutul. Apoi depuneau acest jurământ.
„Jur să fiu curat în faţa lui Dumnezeu, să fiu credincios marelui Marele Cneaz şi domeniului său, să slujesc pe fiul şi fiica sa, şi să nu ascund răul de care aflu, să nu ascund comploturile împotriva ţarului, a ţinuturilor sale, a prinţului şi ţarinei. Jur să nu mănânc sau să beau cu zemshchina (teritoriul aflat în stăpânirea consiliului marilor boieri), şi să nu am deloc de-a face cu ei. Jur şi sărut crucea”. Se spune că acest ordin asemănător unei poliţii politice ar fi fost întemeiat de Ivan la sfaturile soţiei sale Maria, o prinţesă circassiană, considerată foarte frumoasă, dar sălbatică şi războinică.
Se spune că inclusiv ţarina făcea parte din acest ordin al oprichniki. Totodată poveştile vremii spuneau că Ivan cânta în timp ce aceşti spioni şi răzbunători mâncau în prezenţa sa. Mai apoi mânca şi el.
Ţarul mergea de multe ori în fruntea lor şi le arăta cine sunt duşmanii cnezatului şi pe cei care trebuie să moară. Apariţia acestor oprichniki era terifiantă. Aveau un cap de câine tăiat, legat de gâtul cailor, dar şi o mătură. Ambele era simboluri ale faptului că era recrutaţi pentru a sfâşia pe toţi duşmanii ţarului şi pentru a-i ”mătura” din Rusia.
Ivan al IV-lea cel Groaznic a recrutat aproximativ 6.000 de asemenea indivizi, puşi să hăituiască pe cei care se opunea ţarului, dar şi să strecoare teroare în populaţie. Printre ei, se aflau şi mercenari de diferite naţionalităţi.
Teroare, tortură şi un munte de morţi
Propriu-zis, nimeni nu ştie ce erau cu exactitate aceşti oprichniki. Multe informaţii despre ei s-au pierdut. Erau în acelaşi timp şi bodyguarzi ai ţarului, şi Poliţie politică, dar şi călăi. Se spune că au fost părinţii Poliţiei politice în Rusia, având metode asemănătoare. Îmbrăcaţi în negru, călare pe cai negri şi cu capetele de câini la gâtul cailor, mergeau prin sate şi oraşe căutând trădători. Aveau metode de a trage cu urechea, de a spiona şi a de a afla informaţii. Căutau denunţători.
Cei acuzaţi nu erau judecaţi. Erau pur şi simplu omorâţi. Unora li se aplicau torturi infiorătoare pentru a mărturisi că puneau la cale comploturi împotriva ţarului sau a cnezatului. Dacă cineva antipatiza altă persoană sau dorea să scape de ea, era de ajuns să o denunţe acestor oprichniki.
Respectivul era ridicat de acasă în miezul nopţii, torturat să mărturisească şi apoi ucis în mod brutal. Fie fiert de fiu, fie rupt în bucăţi de cai sau carnea smulsă de pe trup. Se spune că în fortăreaţa acestor oprichniki, Ivan al IV lea, asista la execuţii rituale ale „trădătorilor” executate de aceste personaje misterioase.
Celulele aflate la subsolul palatului ţarului din Moscova gemeau de oameni denunţaţi. Inclusiv un prinţ a sfârşit ucis de aceşti oprichniki, după ce a fost turnat de bucătar.
Timp de aproape două decenii, populaţia a trăit în teroare din cauza acestor oprichniki. Mai ales cei avuţi sau cu ranguri boiereşti. Şi asta fiindcă dacă un oprichniki depista un ”trădător” putea să-şi însuşească şi bunurile sale.
Aşa se face că aceşti membri ai Poliţiei politice a lui Ivan al IV lea au comis abuzuri pe bandă rulantă, fără să fie traşi la răspundere. Cel mai cumplit caz a fost al oraşului Novgorod.
În anul 1570, Ivan al IV-lea a primit, prin aceşti oprichniki, informaţia că oraşul Novgorod vrea să treacă de partea Lituaniei. Folosind documente false şi martori mincinoşi, majoritatea şantajaţi, oprichniki au trecut prin foc şi sabie oraşul. Mii de oameni au fost omorâţi în cele mai cumplite moduri, clădirile jefuite şi distruse. Se estimează că au fost ucişi peste 60.000 de oameni numai în Novgorod.
După acest episod, oprichniki au fost asmuţiţi asupra oraşului Pskov, după ce au fost găsiţi şi acolo alţi ”trădători”. Şi acest oraş a fost jefuit, iar populaţia - ucisă sau deportată.
În cele din urmă a venit rândul şi multor oficiali şi mari boieri din Moscova. Reputaţia acestei Poliţii politice a trecut de fruntariile Rusiei, ajungând cunoscuţi în toată Europa.
Prinţul Kurbsky, cel care a fugit din Moscova în 1564 avea să-i descrie pentru contemporanii săi drept ”copiii răului... de sute şi de mii de ori mai răi decât călăii”.
Numele lor nu avea să mai fie rostit în Rusia
Oprichniki deveneau tot mai puternici şi mai influenţi. Asta îl îngrijora pe Ivan al IV-lea. În plus, începeau să strângă averi considerabile pe spinarea celor pe care-i ucideau pentru trădare. Se zvonea chiar că o parte a acestor membri ai ordinului deveniseră coruptibili şi puneau la cale comploturi împotriva ţarului.
Punctul culminant a fost atins în 1571 atunci când o armată a tătarilor din Crimeea a jefuit Moscova şi a luat în prizonierat mii de oameni. Oprichniki nu au reuşit să oprească atacul tătarilor şi nici să apere Moscova. Deveniseră inutili şi periculoşi pentru ţar.
Fără remuşcări, acesta a desfinţat acest ordin în 1572. Teroarea pe care au strecurat-o în rândurile populaţiei şi a boierimii a făcut ca, după moartea lui Ivan, numele lor să fie interzis. Nimeni nu mai avea voie să-i pomenească în Rusia.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Reuşită în cercetarea erupţiilor solare. Un satelit al Chinei a surprins imagini uimitoare
Se încarcă comentariile...
