Schimbare la Oncologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitare Oncologie
Reabilitare Oncologie

Vezi cât a costat investiţia care a reabilitat în premieră saloanele şi toaletele.

Săptămâna viitoare se încheie lucrările la Secţia Oncologie a Spitalului Judeţean „Mavromati”. Pentru mulţi dintre bolnavi, Secţia de Oncologie Botoşani este ultimul drum către altă lume. Mulţi mor în chinuri groaznice, cu toată medicaţia administrată.

Conducerea Spitalului Judeţean „Mavrimati” a ţinut să schimbe măcar aspectul insalubru al saloanelor şi al toaletelor, astfel că în urmă cu două luni s-a trecut la reabilitare, fiind prima intervenţie de la înfiinţarea secţiei în urmă cu mulţi ani. Bolnavii, constructorii şi cadrele medicale au trecut prin momente dificile, au purtat în permanenţă măşti, din cauza prafului care şi-a făcut de cap în timpul lucrărilor.

Săptămâna viitoare se estimează ca reabilitare secţiei să se încheie. Investiţia s-a ridicat la 800.000 de lei. „ Au fost reabilitate cinci saloane, am schimbat tâmplăria la geamuri. Toaletele sunt moderne şi curate. De asemenea, a fost realizat si un lift exterior pentru alimente” a declarat directorul Spitalului „Mavromati, Ovidiu Mimor.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite