Povestea maiorului Ignat, care a murit cu mitraliera în mână oprind aproape de unul singur ofensiva germană, în Primul Război Mondial
0
Unul dintre cei mai cunoscuţi eroi ai Primului Război Mondial a fost maiorul Grigore Ignat, comandantul unui grup de mitraliori, care a murit în bătălia de la Mărăşeşti. El a fost decorat abia după ce a ieşit la iveală un raport prin care se arată că maiorul Ignat a oprit aproape de unul singur, ore în şir, ofensiva germană. I-a fost ridicată şi o statuie.
În vara anului 1929, la 11 ani de la încheierea Primului Război Mondial şi configurarea României Mari, la Botoşani, un important târg interbelic al Moldovei, oficialităţile dezveleau cel mai frumos monument al oraşului, grupul statuar „Compania de mitraliere maior Ignat în atac“. Monumentul era amplasat chiar în centrul urbei, în Piaţa Carol şi era dedicat jertfei luptătorilor din Primul Război Mondial, în special în bătălia de la Mărăşeşti.
Comandatul companiei de mitraliere, maiorul Ignat, era reprezentat în picioare cu pistolul îndreptat către inamic, în timp ce soldaţii săi se prăvăleau cu mitraliera în braţe. Culmea, personajul amplasat în centrul antenţiei şi subiect al celui mai important monument botoşănean, este la origine din Bârlad.
Destinul maiorului Grigore Ignat, ce poate oricând reprezenta un subiect de film sau de roman istoric, se leagă inevitabil însă de Botoşani şi de oamenii care au locuit aici. Povestea sa, cea care i-a adus de fapt statutul de erou, a ieşit la iveală abia după terminarea războiului, graţie unui raport făcut public, a soţiei sale, dar şi a poetului botoşănean Constantin Cucu, care i-a dedicat un poem eroic.
Un bârlădean ajuns comandat de mitraliori la Botoşani
Fascinanta poveste a maiorului Ignat începe la Bârlad, acolo unde s-a născut în familia lui Enache şi Elisabeta Ignat, la 2 august 1889. De mic a fost atras de cariera armelor. După ce a terminat şcoala militară şi după ce a petrecut doi ani şi cu Regimentul 12 Cantemir din Bârlad, Grigore Ignat este repartizat la un regiment din Botoşani, Regimentul 77 infanterie Botoşani. A fost ales, fiindcă era un instructor militar deosebit de bun şi cu un talent extraordinar pentru noile inovaţii ale războiului. De altfel urmase tot la Botoşani un curs de mitraliere.
Maiorul Ignat şi grupul său de mitraliere FOTO Cosmin Zamfirache
„Şi tot aici, într-un context care însemna reorganizarea armatei române, instrucţia trupelor cu noul armament - pe acest fond înscriindu-se şi vizita generalului francez Berthelot la Botoşani - în iarna anului 1917, Grigore Ignat urmează «Şcoala model pentru mitraliere», absolvită cu calificativul «Foarte bine», scria istoricul botoşănean Ionel Bejenaru în revista de istorie şi arheologie Hierasus, numărul IX/1994. Specialiştii spun că tânărul ofiţer Ignat avea un talent deosebit la mânuit mitraliera.
La Botoşani se îndrăgosteşte fulgerător de Geta, fiica unui cetăţean onorabil al urbei, numit Enăşescu. După ce o curtează luni de zile, tânărul ofiţer Grigore Ignat reuşeşte să obţină mâna Getei Enăşescu. Cel puţin asta o dovedea şi certificatul de bună conduită eliberat de Primăria Botoşani Getei Enăşescu, la 16 aprilie 1916, pentru aprobarea căsătoriei cu Grigore Ignat.
Trimis în gura morţii
Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, pe atunci locotenentul Grigore Ignat, activa, în Regimentul 51 Infanterie. Conducea un grup de 200 de mitraliori, instruiţi de el personal. A luat parte la numeroase lupte, mai ales în contextul ofensivei generale a nemţilor, austriecilor şi bulgarilor. România era încercuită şi trebuia să facă faţă unui atac masiv, fără ajutor consistent din partea aliaţilor. Locotenentul Ignat a servit în Dobrogea, mai ales în bătălia de la Cobadin. A dat dovadă de vitejie, dar şi de o putere morală fantastică, fiind recompensat cu gradul de căpitan.
Soldaţi români în bătălia de la Mărăşeşti FOTO wikipedia.org
A luat parte şi la luptele din Oltenia, unde a fost din nou evidenţiat. Renumele avea să-l căştige în iadul de la Mărăşeşti. Era ultima redută a Moldovei şi a României în faţa ofensivei victorioase a nemţilor. La Mărăşeşti, diviziile româneşti au fost aproape distruse de artileria şi de atacurile nimicitoare ale armatei germane. În disperare de cauză, generalul Constantin Prezan a ordonat căpitanului Igant să ocupe cu mitraliorii săi punctul de la Răzoare, o zonă prin care era controlată întreaga regiune şi pe unde putea fi oprită ofensiva germană. Era, însă, şi punctul cel mai atacat şi râvnit de inamic. Ignat şi oamenii săi au fost trimişi practic în ghearele morţii. Doar 200 de oameni apărau acest punct în faţa unor forţe de 2 sau de 3 ori mai numeroase. Iar căpitanul Ignat a primit ordinul să menţină poziţia până va primi întăriri.
Mort cu mitraliera în braţe
S-a dezlănţuit iadul la Răzoare. Mitraliorii botoşăneni ai maiorului Ignat şi-au făcut însă datoria, spun documentele militare ale vremii. Au rezistat eroic până la ultimul om. Se spune că cei rămaşi în viaţă, aliniau cadavrele în poziţie de tragere-culcat şi trăgeau pe rând pentru a da impresia inamicului că sunt mai mulţi. Grigore Ignat trăgea şi el alături de soldaţi. A rămas ultimul, dar a reuşit să mai ţină câteva ceasuri ofensiva germană în loc. Suficient cât să vină întăririle şi să menţină linia frontului intactă. Este prezentat, rămas fără servanţi, cu mitraliera scoasă de pe afet şi pusă pe un genunchi, cu benzile de cartuşe, încărcând, trăgând şi făcând prăpăd de unul singur. A fost găsit mort, sub un morman de cadavre germane. Iată ce spune raportul: „Căpitanul Ignat Grigore din Regimentul 51/52 Infanterie a fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, înconjurat de oamenii săi şi mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a murit“, se consemna în „Înaltul ordin de zi“ numărul 41 din 6/19 august.
Onorat la un an de la moarte
Povestea căpitanului Grigore Ignat, poate ar fi rămas aproape necunoscută dacă nu ar fi fost aflată de la Geta Enăşescu, soţia acestuia, de poetul botoşănean Constantin Cucu, care era şi publicist. Acesta a mediatizat, spun istoricii botoşăneni, povestea căpitanului şi a eroismului său. „Desemnarea lui Grigore Ignat ca simbol al eroismului botoşănenilor în prima mare conflagraţie mondială, a fost, credem, în mare influenţată şi de poemul lui Constantin Cucu, «Glorioasa epopee română» a Marelui Război de Întregire 1916-1918, în care eroului de la Răzoare îi sunt dedicate versuri înălţătoare, cu un mare impact asupra contemporanilor. Poemul a fost publicat în anul 1925, în revista Biblioteca Războiului de Întregire, editată de Constantin Cucu la Botoşani, în patru numere, reunite în anul 1928, într-un singur volum“, precizează istoricul botoşănean Gheorghe Median în revista Luceafărul. În urma acestui lobby, dar şi finalul războiului fiind un moment prilenic de onorare a eroilor, Grigore Ignat a fost înaintat post-mortem în grad de maior şi decorat ca erou de război.
Maiorul Grigore Ignat FOTO once.ro
„Dorind a răsplăti meritele Căpitanului Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 Infanterie, pentru vitejia şi strălucita îndârjire cu care a luptat cu compania sa de mitraliere, în lupta de la Răzoare, din 6 august 1917. Aflându-se la centrul Diviziei, pe unde numeroase trupe germane au reuşit, pentru un scurt interval a pătrunde prin frontul Diviziei 13-a, a rămas cu unitatea sa neclintit pe poziţie, secerând moarte în valurile de asalt ale inamicului. După respingerea germanilor, eroica companie a fost găsită acoperită de cadavre inamice, iar comandantul ei, cu mâna încleştată pe mitraliera cu care trăsese, până în momentul când a murit moarte de erou pentru Patrie şi Rege“, se arată pe brevetul Ordinului Mihai Viteazul clasa a III a acordat de rege maiorului Ignat, post mortem. Tocmai de aceea s-au strâns bani şi până la 1929, a fost ridicată această statuie monumentală în centrul Botoşaniului, de către arhitectul Horia Miclescu. Statuia există şi astăzi.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
