Fântânile otrăvite ale Moldovei. Sursele de apă pline de nitriţi de la Botoşani au luat viaţa unui bebeluş în timp ce altul se zbătea între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa plină cu nitriţi, prezentă în majoritatea fântânilor din judeţul Botoşani, continuă să fie un adevărat flagel. Sătenii folosesc apa în alimentaţia copiilor, iar de multe ori doar norocul îi face pe aceştia să supravieţuiască contaminării. Apa cu nitriţi continuă însă să facă victime. Un bebeluş a murit săptămâna trecută.

Apa infestată cu o cantitate mare de nitriţi, din fântânile sătenilor din Botoşani reprezintă în continuare o mare problemă de sănătate publică. Aproape tot judeţul, are fântâni cu o cantitate de nitriţi peste limita admisă. 

Acest lucru nu-i opreşte pe săteni să folosească apa în gospodărie, dar mai ales la preparea mâncării. Cel mai grav este că mulţi o folosesc pentru a prepara alimentaţia bebeluşilor. Victimele continuă să apară.

Copil mort într-o jumătate de oră

Primul caz de intoxicaţie mortală a fost semnalat sâmbătă la amiază. Un bebeluş de numai trei săptămâni a fost adus în stare gravă cu ambulanţa la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean ”Mavromati” Botoşani. 

Mama acestuia îl hrănise cu lapte de vacă diluat cu ceai făcut cu apă plină de nitriţi. Copilul a decedat în braţele medicilor în doar jumătate de oră. Un alt caz grav a fost înregistrat a doua zi. Un copil de numai o lună, a ajuns în stare gravă la spital, tot cu intoxicaţie cu nitriţi. Doar norocul a făcut ca acesta să supravieţuiască.

”Riscul este mare”

Medicii spun că riscurile de deces la bebeluşi este foarte mari în cazul unei intoxicaţii cu nitriţi, mai ales dacă cantităţile sunt foarte mari. Practic părinţii copiilor trebuie să evite apa din fântâni în preparea alimentaţiei copiilor mici. ”Riscul este mare, în special la sugari. Riscul de intoxicaţie este foarte mare şi poate duce şi până la decesul bebeluşului”, spune medicul Cornel Saradan,reprezentant Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Excesul de nitraţi în apa potabilă, o problemă reală în România

„Crezi că ştii ce bei?” Cartea care revoluţionează mitul hidratării

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite