Cum să faci să nu creşti copii răsfăţaţi. Consecinţele negative ale permisivităţii exagerate faţă de cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că dacă părinţii îşi răsfaţă prea mult copii pot să apară consecinţe grave. Aceştia arată că părinţii pot pierde uşor controlul asupra celor mici dacă sunt prea permisivi şi le pot influenţa negativ dezvoltarea ulterioară.

Cu siguranţă nimeni nu şi-ar dori să aibă de-a face cu un copil prea răsfăţat şi mai apoi cu un adult care a copilărit în acest fel. Cu toate acestea, specialiştii arată că mulţi părinţi moderni încearcă să contrabalanseze educaţia rece, rigidă tradiţionalistă a deceniilor trecute, în special în România, acordând o atenţie şi grijă sporită celor mici.

Aceeaşi specialişti arată că nu este un lucru deloc rău, din contră, copilul se va dezvolta armonios. Când însă grija şi atenţia se transformă în răsfăţ, iar părintele pierde controlul asupra propriului copil, apar probleme grave, spune psihiatrul pediatric Laura Jijie. Efectele negative apărute în urma răsfăţului, spune acelaşi specialist, se pot extinde pe toată durata existenţei copilului. Tocmai de aceea, specialistul Laura Jijie recomandă o serie de măsuri „de prevenire“ a răsfăţului.

Nu trebuie să cedăm în faţa şantajului

De multe ori, spun specialiştii, copiii încearcă să testeze limitele adulţilor. La vârsta de 2-3 ani în special, spune Laura Jijie, încep crizele de opoziţie, atunci când copilului trebuie să-i fie impuse limite şi să nu cedăm şantajului emoţional. „Dumneavoastră ca şi părinţi trebuie să impuneţi nişte limite. Până la  3 ani, copilul nu conştientizează care sunt consecentinţele faptelor lui, este în creştere. Dar chiar şi de la un an jumătate doi ani încep crizele de opoziţie, acele crize de afect şi de furie. În momentul în care nu îi se face pe plac, începe să ţipe, să se trântească pe jos, să ţipe până nu obţine satisfacerea dorinţelor lui”, spune psihiatrul pediatric. 

În acel moment atitudinea părintelui trebuie să fie promptă. Împăciuitoare, dar nu excesiv de permisivă. ”Nu este nimic rău în a satisface până la un punct plăcerile copilului. Acesta are nevoie de afecţiune şi trebuie să i-o oferim cât mai mult cu putinţă. Însă trebuie să impunem limite, pentru ca să ştie ce este voie şi ce nu. Copilul va învăţa că trebuie să ţipe cât mai tare pentru a obţine ce-şi doreşte, dacă cedăm imediat la ţipete şi spectacol. Şi asta este manipulare şi se întâlneşte inclusiv la adolescenţi”, spune Laura Jijie. 

Specialiştii recomandă ca atunci când copilul mic fac o criză de personalitate şi solicită lucruri absurde să evităm să intrăm în jocul lui şi să-i distragem atenţia. ”Sfatul nostru este să identificăm unde sunt greşelile de atitudine parentală. În primul rând distragem atenţia copilul cu alte activităţi, ignorăm comportamentul-problemă, pentru că el are nevoie de spectatori, şi nu-i satisfacem cererea aberantă. Şi apoi trebuie să discutăm cu el, să-l învăţăm să comunice care este problema”, adaugă specialistul. 

”Consensul între părinţi este esenţial”

Specialistul Laura Jijie spune că între părinţi trebuie să existe consens privind educaţia copilului. Dacă părinţii se contrazic, cel mic nu va şti cum să se comporte şi va continua să facă mofturi. ”Când tata spune nu, iar mama spune da, bineînţeles copilul este confuz şi nu va şti dacă are voie sau nu şi va continua să le facă. Prima regulă este ca între părinţi să existe consens în impunerea limitelor”, spune Laura Jijie. Mai mult decât atât, copilul va testa mereu limitele şi va căuta ”veriga slabă” a familiei, adică membrul care va ceda ţipetelor şi-i va face pe plac. 

”Copii testează limitele, la vârste mai mici sau la vârste mai mari. Testează până la adolescenţă. Limitele sunt trasate de fiecare familie în parte de către părinţi. Trebuie să comunici cu copilul şi să ţii cont de vârstă, de nivel de dezvoltare şi de temperament. Copii vor căuta mereu o verigă slabă a familiei pe care să o exploateze. Regulile trebuie impuse ferm, explicit dar fără agresivitatea de niciun fel”, spune Laura Jijie.

Copilul mofturos, un adult problemă

Copii care cresc răsfăţaţi pot deveni adulţi problemă, spune Laura Jijie. ”Efectul pe termen lung este că va deveni un elev răsfăţat, un adolescent răsfăţat, un adult manipulator. Acesta poate să aibă probleme de socializare, de ataşament, de relaţionare cu ceilalţi, pentru că la orice frustarea va face o criză, el este obişnuit ca cei din jurul lui să-i satisfacă lui toate dorinţele”, arată specialistul. Totodată, una dintre consecinţele răsfăţului este că acel copil nu va fi obişnuit să muncească pentru recompensele lui. Un copil recompensat prea uşor şi prea des de părinţi poate să nu mai aprecieze cadourile ca atare. 

”A recompensa de fiecare dată copilul care face lucruri obişnuite pentru vârsta lui, este o greşeală. Recompensarea excesivă are drept consecinţă faptul că nu va mai aprecia cadourile în sine. Dacă este facil să obţină un cadou, nu va învăţa să muncească pentru ceva”, adaugă Laura Jijie. Cu toate acestea specialistul nu recomandă părinţilor să-şi certe prea mult copii. Să o facă explicându-le clar şi calm unde au greşit. Totodată îi sfătuiesc să-i laude când fac lucruri bune.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Riscurile la care se supun părinţii care fac eforturi să-şi înţeleagă cât mai bine copiii - recomandările psihologilor

Elevii din 12 licee bucureştene învaţă despre legea penală de la specialişti în domeniu

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite