Cele mai întinse imperii din istoria umanităţii. Aveau sute de milioane de supuşi şi înglobau continente întregi

Istoria umanităţii a fost martora apariţiei unor imperii uriaşe care s-au întins pe milioane de kilometrii pătraţi şi care au înglobat zeci sau chiar sute de naţiuni. Epoca imperiilor a apus dar moştenirea sau efectele acestora asupra dezvoltării ulterioare a multor societăţi se resimte şi astăzi.

De-a lungul istoriei au existat state care au cunoscut o înflorire economică şi o expansiune militară şi teritorială impresionantă. Din antichitate şi până în zorii epocii contemporane, imperiile au înglobat naţiuni, state, culturi diferite, exploatând resurse şi populaţii. 

Imperiile au răspândit limba şi cultura metropolei peste tot în vastele sale teritorii.  Cinci imperii, în special, au avut cea mai mare întindere, înglobând teritorii pe tot cuprinsul Terrei. 

Stâpâna de pe cele cinci continente

Când vorbim de imperii majoritatea persoanelor se gândesc la cele cu notorietatea cea mai mare, în special imperiul roman, imperiul habsburgic sau imperiul otoman. În realitate acestea nu se află nici măcar în top 10 imperii care au existat vreodată în istorie. Cel mai întins imperiu din istorie a fost Imperiul Britanic. 

Este vorba despre uriaşa stăpânire colonială a insularilor coroborată cu puterea şi influenţa lor în istoria continentului european mai ales în secolele al XVIII lea şi al XIX lea. La apogeul său, adică la începutul secolului XX, Imperiul Britanic stăpânea teritorii pe cinci continente, avea o întindere de câteva milioane de kilometri pătraţi iar Coroana Britanică avea peste 400 de milioane de supuşi din America de Nord şi până în Australia. 

Pe scurt, la începutul secolului al XIX-lea, Imperiul Britanic stăpânrea aproximativ 20% din suprafaţa terestră a Pământului şi era indiscutabil cea mai redutabilă forţă maritimă a vremurilor sale. Începuturile consolidării Albionului ca mare putere europeană dar şi crearea bazelor marelui imperiu britanic au avut loc în timpul domniei Elisabetei I în secolul al XVI-lea. 

Elisabeta I a fost indiscutabil unul dintre cei mai glorioşi şi mai capabili monarhi britanici. În timpul domniei sale au fost efectuate numeroase călătorii în ”Lumea Nouă”. Totodată au fost puse bazele Companiei Indiilor Orientale, o companie comercială care efectiv a deschis noi rute comerciale, a creat avanposturi comerciale şi a facilitat pătrundere britanicilor pe toate continentele. 

Prin cuceriri, colonizări şi avanposturi economice Imperiul Britanic a prins contur în secolul al XVII-lea prin coloniile americane şi insulele din Marea Caraibelor, majoritatea capturate de la spanioli. După o scurtă stagnare la începutul secolului al XVIII-lea mai ales datorită noilor politici guvernamentale dar şi a Războiului de 7 ani plus Revoluţia Americană, englezii au continuat expansiunea. 

În al doilea Imperiu Britanic, englezii şi-au mutat interesul către Africa, Asia şi Austrialia, India devenind perla coroanei britanice. În secolul al XIX-lea se poate vorbi de apogeul Imperiului Britanic ca putere militară, politică, colonială. Al doilea război mondial şi mai ales schimbările survenite după acesta au dărâmat complet Imperiul Britanic, majoritatea dominioanelor şi coloniilor obţinându-şi independenţa. 

Imperiul născut din stepele Asiei

Pe locul doi ca întindere şi număr de supuşi cuprinşi în teritoriul său este Imperiul Mongol. Acesta îngloba peste 18 milioane de kilometri pătraţi şi a atins apogeul său în anul 1270, în timpul hanului Kubilai. În acel moment Imperiul Mongol se întindea din Europa Centrală şi până la Marea Japoniei. 

A fost un imperiu al stepelor iniţial şi s-a transformat într-o civilizaţie strălucitoare în China, India sau Persia. Pe de altă parte Imperiul Mongol a însemnat nu atât administrarea teritoriilor cucerite, în special în zonele cele mai îndepărtate de centrul de putere, precum Europa Centrală, ci mai degrabă prin control militar şi politic. Imperiul mongol a fost fondat în anul 1206 de Genghis Han sau Temujin fiul unei căpetenii mongole din întinsa stepă central asiatică. 

Acesta a reuşit prin diplomaţie şi forţă militară să cucerească sau să unească toate triburile mongole iar în 1206 a fost declarat Mare Han, lider al tuturor triburilor mongole. Apoi a început invazia teritoriile vecine, în special în China de Nord şi estul Persiei declanşând ulterior tăvălugul care va mătura totul în calea sa până în Europa Centrală. 

La moartea lui Ghenghis Han, Imperiul Mongol se întindea de la coastele de vest al Chinei de nord şi Oceanul Pacific până în stepele nord-pontice. Urmaşul său, Ogodai a continuat cuceririle şi le-a împins către vest.  Invazia mongolă a reprezentant un adevărat şoc pentru statele ruseşti ,dar şi pentru cele central europene. 

Generalii lui Ogodai i-au învins pe unguri, nemţi, polonezi, ruşi, dar şi pe toate popoarele turcice din stepele nord-pontice sau din Asia Mică care i-au stat în cale.  Mongolii au suprins prin mobilitate, îndemânare războinică şi viteză de atac. 

Se bazau pe cavalerie, fie că era vorba despre rapizii arcaşi călări care făcea ravagii din goana calului fie pe trupele de şoc, ale cavaleriştilor mongoli, ceva mai greu înarmaţi.  Ghegnghis Han a lăsat de altfel moştenire urmaşilor săi o organizare superioare a armatei care avea să-i asigure succesul încă cel puţin două secole. Rând pe rând mongolii au supus întreaga Asie Centrală şi părţi importante din China, Asia Mică sau Europa de Est. 

După o perioadă de războaie civile şi lupte pentru putere la mijlocul secolului al XIII-lea, Imperiul Mongol cunoaşte ultima perioadă de strălucire în timpul domniei lui Kubilai Han, mongolii au reuşit să cucerească integral China şi au instituit dinastia Yuan. După moartea lui Kubilai Han, imperiul mongol s-a destrămat. 

Stăpânii estului

Al treilea cel mai întins imperiu al istoriei a fost cel întemeiat în anul 1721 de unul dintre cel mai mari lideri europeni ai secolului al XVIII-lea, ţarul Petru I cel Mare. În perioada sa de glorie, Imperiul Rus sau Imperiul Ţarist cum mai este cunoscut, avea o întindere, la apogeul său din secolul al XIX-lea, de aproximativ 22 de milioane de kilometri pătraţi şi avea o populaţie de peste 128 de milioane de oameni. 

Practic avea teritorii pe trei continente, Europa, Asia şi America. La sfârşitul secolului al XIX-lea acesta se întindea de la Polul Nord în nord şi până la Marea Neagră în sud iar din Europa Centrală, la vest şi până la Oceanul Pacific în est.  Totodată a deţinut şi Alaska pe teritoriul American până dincolo de mijlocul secolului al XIX-lea. 

Germenii Imperiului Rus au apărut odată cu unificarea cnezatelor ruseşti şi mai apoi cu politica dusă de Ivan al III-lea cel Mare în secolul al XV-lea, cel care a reuşit să scape de sub jugul mongolilor din Hoarda de Aur şi să consolideze centralizarea puterii statale. Mai apoi de la finele secolului al XVII-lea şi până la mijlocul celui următor, domnia lui Petru cel Mare, probabil cel mai important ţar rus, a dat naştere Imperiului Ţarist şi transformarea Rusiei într-o mare putere europeană.

 Acesta a profitat de slăbiciunea tot mai pregnantă a Imperiului Otoman dar şi a tulburărilor politice din Europa de Vest şi Centrală pentru a-şi extinde teritoriile dar a iniţiat şi o vastă reformarea a statului rus plus organizarea de expediţii de cercetare şi cucerire în zonele asiatice.  

Petru I a schimbat din temelii societatea rusească introducând la curte şi în societate modelul vest-european, după o serie lungă de călătorii în ţările occidentale. A reformat armata modernizând-o şi reorganizând-o după standardele epocii. A dezvoltat flota rusă şi a contribuit masiv la dezvoltarea comerţului. 

Totodată, Petru I a încurajat dezvoltarea culturii ruse, deschizând colaborări şi în acest domeniu cu iluminiştii francezi, în special. Pe scurt, Petru I cel Mare a fost un despotat luminat  care a dat naştere unui Imperiu care a continuat să strălucească sub Ecaterina cea Mare sau Alexandru I. 

În secolul al XIX-lea, Imperiul Rus a continuat să-şi extindă teritoriul şi influenţa politică în detrimentul Imperiului Otoman, un gigant aflat la zenit şi totodată reuşind să obţină prestigiu internaţional prin contribuiţia la înfrângerea lui Napoleon. Imperiul rus avea însă slăbiciunile sale, slăbiciuni care s-au dovedit vitale pentru existenţa sa. 

Majoritatea populaţiei era formată din mujici săraci, majoritatea analfabeţi. Totodată baza economiei era şubrezită de o agricultură ineficientă cu mijloace tehnice medievale. La toate acestea se adăugau teritoriile asiatice slab populate, greu de controlat. În anul 1917, Imperiul Rus s-a prăbuşit după detronarea şi uciderea ultimului ţar rus Nicolae al II-lea după revoluţia bolşevică.

Vă recomandăm să citiţi şi:

24 iulie, zi de doliu pentru întreaga lume creştină. Plus al doilea pariu gigantic „de recuperare istorică“ al lui Erdogan

Istoria fascinantă a colonelului care a inventat reţeta de pui Kentucky Fried Chicken