Asasinate celebre în România. Atentatele îndreptate împotriva rivalilor politici în numele unor doctrine extremiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoria modernă a României a fost marcată de o serie de asasinate politice. Majoritatea au fost planificate pentru îndepărtarea adversarilor politici sau în numele unor ideologii extremiste. Asasinatele au luat, în anumite cazuri, proporţiile unor masacre.

Nu de puţine ori, cursul istoriei a fost schimbat de asasinate. Iar istoria modernă a României nu a fost ferită de astfel de manifestări ale urii sau ale disperării, în funcţie de situaţie.

În cazul celor mai cunoscute asasinate de la mijlocul secolului al XIX lea şi de la începutul secolului XX, era vorba despre lichidarea unor adversari politici sau a unor personaje considerate a fi adevăraţi duşmani ai ordinii fireşti a lucrurilor. Tocmai de aceea cei mai mulţi dintre asasini erau membri ai unor grupări de extrem, cu ideologii care nu excludeau îndepărtarea pe cale violentă a celor care nu le împărtăşeau ideile sau li se opuneau.

Primul asasinat celebru din Principatele Române Unite şi implicarea lui Alexandru Ioan Cuza

Pe data de 8 iunie 1862 la ora 17.00, prim-ministrul Barbu Catargiu era asasinat în plină zi şi chiar în trăsura prefectului poliţiei, Nicolae Bibescu. Era primul asasinat din istoria Principatelor Române Unite şi un caz abominabil pentru acele vremuri. Barbu Catargiu a fost împuşcat în ceafă, de pe stradă prin geamul trăsurii spun raporatele oficiale în timp ce se întorcea de la şedinţa Adunării Deputaţilor, pe sub turnul din curtea Mitropoliei din Bucureşti. De altfel acest prim asasinat celebru al României moderne este şi unul dintre marile mistere ale acelei perioade. Nu se ştie cu exactiate cine şi de ce l-a omorât pe primul-ministru Barbu Catargiu. Acesta de altfel a fost un mare om politic, "cel dintâi orator al tribunei parlamentare româneşti", după cum îl considera Mihail Kogălniceanu, dar şi un patriot prin excelenţă. S-a născut în 1807 şi provenea dintr-o familie boierească fiind fiul paharnicului Ştefan Catargiu şi al Tiţei Văcărescu, fiica lui Barbu Văcărescu. 

Era un om cu o solidă educaţie desăvârşită la Paris. Era specialist în drept, filosofie, economie politică şi litere. Dorea emanciparea Principatelor Române dar dorea să facă totul democratic, fără violenţă şi mai ales cu maturitate politică. Tocmai de aceea i-a considerat pe revoluţionarii paşoptişti prea radicali şi imaturi politic. Reputatul genealogist Hagi-Mosco spunea că întreaga viziune a lui Barbu Catargiu despre dezvoltarea Principatelor se lega de o evoluţie prin paşi fireşti, normali, trainici nu prin rupturi bruşte. După desăvârşirea studiilor a fost rând pe rând magistrat la Curtea de Apel, deputat, ministru şi în cele din urmă prim-ministru. Mai precis ajunge să conducă primul guvern al Principatelor Române Unite, după 1861, adică după recunoaşterea unirii de către marele puteri, inclusiv de Imperiul Otoman. De ce a fost ucis un astfel de om? Răspunsurile pot fi căutate în divergenţele de opinii pe care conservatorul Barbu Catargiu le-a avut cu liberalii şi inclusiv cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Hagi-Mosco spunea că Barbu Catargiu intrase în conflict cu liberalii radicali tocmai fiindcă nu dorea reforme bruşte şi forme fără fond. De altfel nu era în relaţii bune nici cu Kogălniceanu şi nici cu Alexandru Ioan Cuza. Tocmai din acelaşi motiv. Se opunea apetitului pentru reforme imediate şi radicale care fi putut zgudui societate românească. 

Conflictul dintre Catargiu şi liberali, Cuza şi Kogălniceanu a luat o altă turnură în momentul în care Barbu Catargiu s-a opus legii agrare în forma propusă de Kogălniceanu şi Cuza.  S-a declarat împotriva inalienabilităţii şi divizibilităţii lotului, dispoziţie care robeşte mai rău pe ţărani şi fărâmiţează proprietatea, scăzându-i rentabilitatea. Cere întocmirea proprietăţii mijlocii "care ar putea da încetul cu încetul o clasă mai înstărită şi mai aptă să ia parte la economia statului".  „El voia să scape pe proprietar de îndatorirea de a da ţăranului pământ în folosinţă, dar totodată vrând prin aceasta să scape pe ţăran de orice obligativitate de muncă faţă de proprietar, lăsând ambelor părţi libertatea de a încheia contracte de muncă prin bună învoială”, scria Hagi-Mosco în  ”Bucureşti, amintirile unui oraş”. În acel moment spune şi Marius Theodorian-Carada în ”Efemeridele”, liberalul  Eugen Carada, la o consfătuire politică, i-ar fi spus că nu se vor putea înfăptui reformele lui Cuza fără înlăturarea lui Barbu Catargiu. Şi mai ales după ce prim-ministrul, care avea şi majoritate, deci control absolut în Cameră, interzisese o manifestaţie cu iz politic şi revoluţionar a liberalilor radicali. 

De altfel cu o seară înainte de a fi ucis, Barbu Catargiu a fost avertizat că va fi asasinat. Cu toate acestea nu şi-a luat măsuri suplimentare de precauţie şi cu doar câteva minute înainte de a fi ucis, încheia lucrările Adunării cu următorul îndemn profetic. ”Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării şi voi preferi moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”. În urma cercetărilor s-a constatat că primul-ministru a fost ucis de aproape. Atât de aproape încât focul armei i-a ars ceafa iar glonţul a coborât efectiv pe coloana vertebrală. Tocmai de aceea s-a bănuit că cel care a comandat asasinatul a fost chiar Cuza iar cel care l-a executat, prefectul Bibescu. ” ”Nimeni nu a văzut pe asasin urcând scara trăsurii, dar sunt persoane care au văzut pe Bibescu trecând braţul drept peste umărul lui Catargiu, care, repet, a fost lovit în ceafă”, scriaHagi Mosco. Şi probele şi martorii au dispărut, iar ancheta a fost oprită prin ordin domnesc. De alfel Binescu a fost poreclit după această întâmplare,”Pistol”. 

 

Tentative de asasinat cu ştaif în numele socialismului

La începutul secolului XX au avut loc în România ante-belică şi mai apoi interbelică o serie de tentative de asasinat şi atentate care au şocat opinia publică. Acesta atentate au fost revedincate de socialişti fanatici care aderaseră deja la principiile bolşevicilor. Ţintele erau personajele cheie ale statului. Este vorba despre primul ministru I.C. Brătianu, regele Ferdinand şi chiar membrii Parlamentului României. Prima victimă a unei tentative de asasinat era fostul prim-ministru Ion I.C. Brătianu. Evenimentul a avut loc la finele anului 1909. Mai precis pe 8 decembrie, după o şedinţă a Senatului, Brătianu se întorcea acasă. Venea pe jos prin faţa Şcolii de Război. La un moment dat a fost împuşcat de două ori, fiind rănit în piept şi omoplat. Ion I.C. Brătianu a suferit două operaţii, dar a rămas în viaţă.  Cei care au văzut groaznica scenă l-au urmărit pe atacator şi l-au prins la hotel Union. 

A fost dus la secţia de poliţie. Acesta de numea Gheorghe Stoenescu Jelea şi provenea dintr-o familie mixtă cu tată bulgar şi mamă româncă. Totodată s-a consemnat că avea o pregătire intelectuală redusă.  Atacatorul era angajat ca muncitor la Căile Ferate şi a declarat poliţiştilor că a acţionat în numele ideilor socialiste şi că  a tras în Brătianu fiindcă îl considera pe prim-ministru vinovat de traiul greu al muncitorilor.  De altfel liberalii s-au arătat făţiş împotriva socialiştilor, iar tentativa de asasinat a fost pusă imediat în legătură inclusiv cu expulzarea lui Christian Rakovski, iniţiatorul a numeroase manifestaţii socialiste în ţară. Jelea a fost condamnat la 20 de muncă silnică pentru tentativă de omor cu premeditare. A fost bănuită totuşi inclusiv o înscenare a Siguranţei pentru a se crea pretextul suprimării mişcării muncitoreşti, interzicerii socialismului dar şi a presei cu mesaj socialist. Aveau să treacă însă numai 9 ani şi socialiştii au ieşit din nou în evidenţă printr-o tentativă de atentat. De această dată mult mai gravă. A fost ameninţată viaţa însuşi a regelui Ferdinand I. Incidentul a avut loc în gara Ploieşti în anul 1918. La aceea dată Simion Rosal, un bolşevic care spunea că a fost trimis de însuşi Lenin, a încercat să-l asasineze pe regele Ferdinand I. Simion Rosal ar fi trebuit prin uciderea regelui Ferdinand să arunce România în haos şi să instaureze un regim bolşevic condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Ion Dissescu şi Alecu Constantinescu.Rosal a fost capturat însă de agenţii Siguranţei şi condamnat la moarte. A fost executat.  

După doi ani în 1920, Regatul României avea să fie zguduit de un nou atentat revendicat de bolşevici. Mai precis pe 8 decembrie 1920 o bombă a explodat în Senatul României.  Era o zi obişnuită marcată de tot felul de dezbateri parlamentare. La ora 14.40 s-a auzit o detunătură puternică şi a urmat dezastrul  Dimitrie Greceanu, ministrul de justiţie a murit pe loc. Apoi la câteva ore, la spital au murit grav răniţi şi episcopul de Oradea dar şi senatorul Spiridon Gheorghi. Alte zeci de parlamentari şi angajaţi ai Parlamentului au fost răniţi şi transportaţi la spital. Imediat a fost descoperit şi cel care a realizat atentatul. Se numea Max Goldstein şi provenea dintr-o familie de mici negustori evrei din Bârlad. A conspirat alături de  Saul Osias şi Leon Lichtblau şi au pus la cale complotul cu bombă. Evident erau un grup organizat de terorişti în numele mişcării de extremă stânga. Erau finanţaţi de la Moscova prin intermediul reprezentanţilor partidului comunist din România. Max Goldstein a reuşit să fugă dar a fost prins mai târziu şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. A murit de pneumonie în puşcăria de la Doftana. În urma acesteui atentat Partidul Comunist Român a fost scos în afara legii.

Noi atentate, de la o extremă la alta

Anii 30 au venit cu noi atentate în România. Dacă la începutul secolului XX, comuniştii au fost cei care au dat tonul terorismului în România, la începutul anilor 30 a venit rândul extremei drepte să-şi elimine adversarii cu revolverul. Mai precis este vorba despre seria de asasinate pornite de membrii Mişcării Legionare, organizaţie ultra-naţionalistă care devenise foarte populară de la sfârşitul anilor 20 şi care propovăduia un mesaj anti-semit, ultra-naţionalist şi mistic. Prima victimă a fost chiar primul-ministru al României. Mai precis era vorba despre  I. G. Duca, liberalul numit prim-ministru în 1933 după câştigarea alegerilor. I.G. Duca a intrat în conflict cu Mişcarea Legionară după ce a încercat să anihileze Garda de Fier şi să o împidice să participe la alegeri. Din această cauză a fost formată o ”echipă a morţii” din care făcea parte legionarii Nicolae Constantinescu, Doru Belimace, Ioan Caranica. Pe scurt li se spunea Nicadori. Aceştia au găsit momentul prilenic atunci când I.G. Duca, imediat după câştigarea alegerilor, a fost chemat la Sinaia la o întrevedere cu regele Carol al II lea. Primul-ministru a plecat cu primul tren. În acelaşi tren s-au urcat şi Nicadorii. L-au aşteptat toată ziua pe peronul gării din Sinaia. I.G. Duca trebuia să plece cu trenul de la 21. 15 minute. 

Imediat ce a ajuns în gară de la Peleş, I.G. Duca a mers la peron către trenul staţionat. În acele momente o petardă a explodat în faţa primului-ministru iar Nicadorii au deschis focul. I.G. Duca a murit cu cinci gloanţe trase în ceafă de la distanţă mică. Asasinii au fost condamnaţi la muncă silnică iar în România a fost decretată starea de asediu şi cenzura pe o perioadă de şase luni. Un alt atentat tot în această perioadă a anilor 30 i-a avut de această dată ca victime pe liderii Mişcării Legionare. Mai precis Corneliu Zelea Codreanu, ”căpitanul” Mişcării Legionare era asasinat alături de alţi 13 legionari de jandarmi.  Corneliu Zelea Codreanu a murit pe 30 noiembrie 1938. Liderul legionar a fost condamnat, în luna mai 1938, la 10 ani de muncă silnică, pentru trădare. În noiembrie, Codreanu, alături de alţi 13 legionari, era transportat cu o dubă a Jandarmeriei de la Râmnicu Sărat la Bucureşti. În dreptul localităţii ilfovene Tâncăbeşti, legionarii au fost coborâţi sub pretextul unei pauze. Pe câmp au fost ştrangulaţi de jandarmi şi apoi împuşcaţi pentru a invoca motivul unei încercări de evadare. Au fost aruncaţi într-o groapă comună la Jilava şi au fost arşi cu vitriol. În aceeaşi noapte, au fost împuşcaţi legionari şi la Cluj, şi Bucureşti, de exemplu locotenentul Nicolae Dumitrescu şi profesorul Vlad Cristescu. Alţi şase legionari mureau în duba Poliţiei Capitalei. 

În urma cercetărilor specialiştilor de după 1990, Corneliu Zelea Codreanu a fost victima propriei popularităţi. Într-o Românie a partidelor politice compromise şi grav afectată de dictatura personală a lui Carol al II lea, mesajul naţionalist al Mişcării Legionare prindea la toate clasele sociale. Mai mult decât atât partidul Legiunii reuşise un succes impresionatn la alegerile din 1937. Succesul lui Corneliu Zelea Codreanu i-a sperat pe Carol al II lea dar şi pe membrii camarilei sale.  ”Se poate afirma că adevăratul motiv al acestor înscenări l-a constituit succesul eclatant al partidului ”Totul pentru Ţară” la alegerile din decembrie 1937: 478.368 voturi(15.58%), faţă de 1.103.353(35.92%) obţinute de Partidul Naţional Liberal şi 626.612(20.40%) de Partidul Naţional Ţărănesc. Propulsată astfel cea de-a treia forţă politică a ţării, Mişcarea Legionară, legionarii i-au înspăimântat atât pe regele Carol al II lea şi camarila sa condusă de Elena Lupescu  şi Armand Călinescu”, scria Radu Dan Vlad în „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu (1938). De altfel vinovaţi de asasinarea lui Codreanu s-ar face atât regele Carol al II lea dar mai ales Armand Călinescu. 

Aceştia i-au înscenat un proces şi l-au condamnat tocmai pentru a putea fi ucis. După numai un an, legionarii se vor răzbuna pe Armand Călinescu şi vor continua seria de asasinate. Mai precis pe 21 septembrie 1939, la ora 14.00, Armand Călinescu, Preşedintele Consiliului de Ministri era asasinat de un grup de legionar. Acesta megeaacasă , cu maşina, de la Ministerul Apărării. La intersecţia Străzii Barbu Ştirbey cu Podul Cotroceni drumul maşinii este blocat imediat  de o căruţă iar din spate vehicolul lui Armand Călinescu este lovit brutal de un alt autoturism. Armand Călinescu conoară să vadă ce se întâmplă. În acel moment este pur şi simplu ciuruit de 8 legionari, Moare pe loc. Legionarii s-au dus la Radiodifuziune şi au anunţat asasinatul revendicându-l. Autorul atentatului a fost avocatul Dumitru Dumitrescu. Acesta a fost însoţit în ”echipa morţii” de tineri studenţi, Popescu Traian, student anul IV la Drept, Moldovenu Ion, student la Politehnica, Ionescu R. Ion, student la Drept, Popescu Cezar şi Vasiliu Ion, desenator. Represaliile împotriva legionarilor au fost crunte. Carol al II lea a declanţat un val de execuţii fără precedent. Participanţii la asasinat au fost executaţi în plină stradă iar în fiecare judeţ au fost omorâţi câte 3 lideri legionari. Cadavrele au fost lăsate mai multe zile întinse pe caldarâm, în mijlocul străzii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Boris Johnson: Rusia a dezvoltat şi stocat în secret agentul neurotoxic utilizat în otravirea fostului spion rus în Marea Britanie

Alegerile din Mexic: Un candidat este asasinat la fiecare patru zile

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite