Vlad Rus, un Macbeth premiat la festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Rus este un tânăr de 18 ani care şi-a învăţat rolul în numai o săptămână. El a interpretat recent un personaj creat de Shakespeare, Macbeth, ar trupa de teatru din care face parte a câştigat marele premiu la un festival internaţional de profil.

A aflat la începutul lunii mai că are de pregătit rolul principal din piesa „The Faces of Macbeth" şi a acceptat provocarea. Vlad Rus este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" din Bistriţa, iar în timpul liber joacă în una dintre trupele de teatru ale şcolii, „Reb-Club". A mai interpretat diverşi eroi, dar niciodată roluri principale. Băiatul spune că a acceptat provocarea, deşi a fost mai mult decât luat prin surprindere. „I-am spus doamnei Mirela Năsăudean, coordonatoarea trupei Reb-Club, că nu sunt sigur că voi reuşi, dar că îmi voi da toată silinţa. Presiunea era foarte mare. Toţi contau pe mine. Reuşita depindea şi de modul în care îmi pregăteam rolul. Eram îngrijorat pentru că liceenii s-au pregătit patru luni, iar eu aveam la dispoziţie numai o săptămână. Vă daţi seama ce emoţii aveam", mărturiseşte tânărul.

În acea săptămână, unii colegi de trupă îl întrebau aproape zilnic dacă şi-a învăţat rolul. Cu toate că tensiunea era mare, Vlad spune că a înţeles grija colegilor, mai ales că ei s-au pregătit de câteva săptămâni bune după orele de curs. „În drum spre Bucureşti, când mi-am recitit rolul de nenumărate ori, am simţit că sunt pregătit şi că totul va fi în regulă", explică tânărul. Piesa a ieşit mai bine decât se aştepta. Toţi aveau emoţii, mai ales că în sală erau persoane foarte importante precum Maia Morgenstein, care a fost şi preşedintele juriului Festivalului Internaţional de Teatru „Shakespeare's Heritage". Tensiunea s-a mai micşorat în timpul piesei. „Cu toţii am văzut că lumea din sală a reacţionat la ceea ce jucam noi. Au râs. Şi Maia a râs. Ne-am mai liniştit", adaugă Vlad.

Rolul interpretat, unul complicat

Pentru Vlad, rolul lui Macbeth a fost unul complicat deoarece a trebuit să treacă de la o stare de spirit la alta. „L-am jucat pe Macbeth, în varianta clasică, în care el era un om sobru, după care am interpretat un Macbeth naiv, iar la final un Macbeth gangster. Nu a fost uşor", adaugă tânărul. Când s-au anunţat premiile şi liceenii de la Reb-Club au aflat că sunt marii câştigători ai festivalului au strigat de bucurie. Atunci, Vlad a simţit că s-a meritat tot efortul din acea săptămână.

Aplaudat la scenă deschisă

La festival, băiatul a avut parte o experienţă interesantă. Membrii juriului au fost surprinşi să afle că tânărul din Bistriţa s-a pregătit numai o săptămână pentru un rol aşa de dificil. Un profesor de teatru din Marea Britanie, membru al juriului, a spus, la premiere, că liceenii participanţi la festival au repetat luni întregi, iar unii dintre ei au fost pregătiţi chiar de regizori plătiţi. Aceasta, în timp ce Vlad a făcut totul în numai şapte zile. „Când au aflat, m-au aplaudat cu toţii. Am simţit ceva de nedescris", povesteşte Vlad.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

Mai crezi în ideea de unitate?

Prea puţini români cred în aşa ceva. Fiecare îşi urmăreşte propriile interese şi trece peste orice obstacol ca să obţină ce-şi doreşte. Deşi aşa sunt românii, eu mă încăpăţânez să cred în ideea de unitate, în munca de echipă pentru că, de unul singur, e destul de dificil. Ceilalţi te ajută pe tine să fii mai bun, îţi corectează greşelile, tu faci la fel cu ceilalţi, iar la sfârşit, munca întregii echipe este una de nota zece.

PROFIL

Născut: 12 aprilie 1992, Bistriţa

Studii: este în clasa a XI-a C la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa

Familie: o soră de 16 ani, Iulia

Ce-i place:

La oameni, Vlad apreciază sinceritatea şi faptul că unii reuşesc fără probleme să se exprime liber şi direct. În timpul liber îi place să iasă cu prietenii şi să cânte la chitară. „Obişnuiesc să interpretez diverse piese în funcţie de starea mea de spirit", mărturiseşte tânărul. El a învăţat să cânte din clasa a VII-a. Îi fac plăcere şi repetiţiile după ore cu colegii din trupa de teatru „Reb-Club".

Ce nu-i place:

Detestă tot ce înseamnă ipocrizie, minciună şi tot ce ţine de nepotism şi „pile". „Urăsc nepotismele. Sunt oameni foarte capabili care nu sunt promovaţi fiindcă sunt alţii care au spatele asigurat de cunoştinţe. Din păcate, aceştia din urmă câştigă şi nu e corect", spune dezamăgit Vlad. Lui nu-i mai place lipsa de seriozitate şi egoismul de care dau dovadă unii români.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite