Sasul îndrăgostit iremediabil de România şi la un sfert de veac de când a părăsit-o. Volker Wollmann bate mii de kilometri pentru a scrie istoria ţării noastre
0Volker Wollmann are 74 de ani şi de decenii bune se dedică istoriei pe care o cercetează, o documentează şi o scrie. Sasul, care a părăsit România în urmă cu mai bine de 25 de ani, se întoarce an de an la locurile natale şi bate aproape 10.000 de kilometri pentru a documenta patrimoniul industrial pe care l-a prezentat până acum în patru volume.
Volker Wollmann are 74 de ani, s-a născut la Sibiu, iar de mai bine de 25 de ani trăieşte în Germania, unde a şi condus Muzeul Transilvănean. Istoricul a fost premiat de Academia Română în 1984 cu premiul „Vasile Pârvan” şi onorat cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în 2012.
De decenii Volker Wollmann este pasionat de patrimoniul industrial şi preindustrial care se distruge cu fiecare an, din pricina unei legislaţii deficitare, dar şi a nepăsării. Pasiunea pentru această zona a dezvoltat-o încet, încă din 1962, când şi-a scris licenţa despre mineritul în Dacia română.
„Am avut ocazia să lucrez în Germania la Muzeul Transilvănean din Gundelsheim şi veneam des în România pentru a salva patrimoniul mobil săsesc din comunele unde au plecat saşii în Germania. Însă nefiind de pregătire etnograf nu am fost prea încântat. În paralel însă am început să documentez monumente tehnice din mediul rural şi urban cum am putut”, povesteşte Volker Wollmann.
Dedicarea pentru patrimoniul industrial a fost atât de mare, încât sasul şi-a pus în cap să documenteze şi inventarieze toate monumentele industriale importante din România.
„Tocmai de aceea m-am apucat să scriu eu, pentru că e un domeniu ignorat, încă nu s-a scris istoria tehnicii din România pe toate rangurile industriale. Nu avem un cadrul juridic care să asigure protecţia acestor monumente, acesta este foarte şubred, motiv pentru care cu fiecare an dispar noi şi noi monumente”, precizează Volker.
Ultimul volum prezintă tehnica din transport, dar şi podurile, băile publice şi staţiile de pompieri
Acest demers s-a întins pe ani buni, decenii istoricul „colecţionând” foi pline cu informaţii în dulapurile biroului său. Aşa au luat naştere 4 volume care prezintă foarte detaliat toate ramurile industriale şi preindustriale şi cum au influenţat acestea dezvoltarea diferitelor zone din România.
„Am făcut cam 4-5 drumuri în România pentru fiecare volum şi la fiecare drum făceam câte 7000-8000 de kilometri. Cam doi ani am muncit la fiecare volum şi mă refer doar la redactarea, pentru că materialul informativ a fost adunat în timp”, spune istoricul.
Istoricul spune că a fost motivat să se ocupe de această zonă tocmai de privatizarea, care a permis oricui să pună mâna pe diverse monumente şi să facă ce doreşte cu ele. „Asta m-a făcut să las totul la o parte şi să mă ocup numai cu asta”, precizează Wollmann.
Istoricul poate vorbi ore în şir despre tehnica şi industria din România şi din Europa. Despre performanţele românilor spune „ce este admirat în străinătate mai ales din perioada preindustrială este îndemânarea ţăranilor români în prelucrarea lemnului şi inventivitatea de care dau dovadă”.
De asemenea, tot în România, mai exact la Reşiţa se făceau poduri de fier pentru întreaga Europa la sfârşitul anilor 1800. Printre podurile realizate la Reşiţa se numără şi cel de peste Tisa de la Seghedin, proiectat de inginerul Eiffel, care a proiectat şi celebrul turn din Paris, ce-i poartă şi numele.
Vă mai recomandăm:
FOTO Ţinutul Năsăudului, populat de goana după aurul adus de râul Someş
Se încarcă comentariile...
