Funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PSD, vânată de Alexandru Bria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

În cadrul unei conferinţe de presă, Alexandru Bria a anunţat faptul că intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PSD. Fostul preşedinte al organizaţiei, Ovidiu Creţu nu şi-a manifestat încă intenţia de a mai candida.


Organizaţia municipală a PSD îşi va alege liderii în data de 22 martie, în timp ce cea judeţeană este programată pentru 5 aprilie. Printre social-democraţii care şi-au anunţat candidaturile se numără Alexandru Bria, membru PSD de 5 ani, care intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale.

Întrebat dacă a discutat cu Ovidiu Creţu, primarul municipiului şi fost preşedinte al organizaţiei, Alexandru Bria a susţinut că a avut o discuţie, însă nu poate spune că acesta îi susţine candidatura.

Până în acest moment, fostul preşedinte al organizaţiei, care a renunţat la funcţie în urmă cu câteva luni, în plină campanie electorală la parlamentare, Ovidiu Creţu nu şi-a anunţat  candidatura. Acesta a renunţat la funcţie din cauza faptului că social-democraţii nu au fost de acord să-l susţină la alegerile parlamentare pe Constantin Rus la Colegiu I (Bistriţa), alegând-o pe Doina Pană, actual ministru delegat pentru Dialog Social.

De asemenea, pe lista de candidaţi este prezent şi deputatul Daniel Suciu, care vizează funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, dar şi primarul comunei Lechinţa Romeo Florian care şi-ar dori fotoliul de secretar executiv sau Nicolae Moldovan, edilul din Beclean care îşi doreşte titulatura de prim-vicepreşedinte.

Pentru funcţia de preşedinte la tineret şi-ar fi manifestat dorinţa de a candida, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Bogdan Ivan.


Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite