Cum au găsit în 2006 salvamontiştii în doar trei ore şi jumătate victimele unui accident aviatic după ce au aflat de el de la televizor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

În anul 2006, în Pasul Tihuţa a aterizat forţat un elicopter SMURD care încerca să ajungă la un caz medical din Vatra Dornei. Lipsa de comunicare între instituţii s-a văzut şi atunci, salvamontiştii bistriţeni aflând de la televizor de tragedie. Cu toate acestea, după doar trei ore şi jumătate, folosindu-se de instinct şi câteva întrebări logice, au găsit victimele.

Elicopterul SMURD pornise în anul 2006, cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, spre Vatra Dornei, pentru a prelua un adolescent ce avea nevoie de ajutor. În Pasul Tihuţa, mai exact în Poiana Tomnaticul din apropierea Vârfului Căsaru elicopterul s-a văzut nevoit să aterizeze forţat din cauza ceţii.

La bord de aflau patru persoane, pilotul, copilotul, un medic şi o asistentă medicală. Din fericire, măiestria şi profesionalismul pilotului Romeo Lupu l-au ajutat să îi protejeze pe cei care se aflau cu el. Cei patru din fericire nu erau răniţi grav, în ciuda condiţiilor meteo, mult mai vitrege decât în cazul accidentului din Munţii Apuseni.

În căutarea victimelor au pornit jandarmii şi pompierii, echipele de intervenţie primind coordonatele GPS exacte şi chiar şi altitudinea la care se aflau. Cu toate acestea, victimele au fost găsite de salvamontiştii bistriţeni, pe atunci voluntari, care  nu au fost anunţaţi de incident, aflând totul de la televizor.

Deşi trecuseră deja două ore de la incident, salvamontiştii s-au autosesizat şi au pornit în căutarea victimelor. Însoţiţi de un pădurar, salvamontiştii au reuşit să ia legătura cu cei din avion, iar pe baza unor întrebări simple au reuşit să ajungă la victime în aproximativ trei ore şi jumătate.

„Accidentul s-a produs la ora 13:00, iar noi am aflat la ora 15:00 din presă. Eram 5 sau 6 salvamontişti, am ajuns în Pasul Tihuţa la ora 16:00 şi am constatat că se ştia zona, dar nu locul exact unde era elicopterul. Am reuşit să luăm legătura cu pilotul care ne-a spus altitudinea, asta ne interesa pe noi prima dată, pentru a putea elimina anumite vârfuri”, rememorează singura acţiune de acest gen la care a participat Mircea Baciu, şeful Salvamont Bistriţa-Năsăud, pe atunci voluntar.

După ce au eliminat anumite zone bazându-se pe altitudine, salvamontiştii au apelat şi la cunoştinţele pădurarului care-i însoţea pentru a reuşi să-i localizeze pe cei patru.

Pădurarul l-a întrebat pe pilot ce fel de copaci sunt în zonă şi l-a rugat să caute o cioată şi să îi spună ce culoare are marcajul. Odată aflate aceste informaţii, pădurarul şi salvamontiştii au ştiut exact unde să caute.

„Nu am avut nici GPS, doar telefonul cu care vorbeam cu pilotul. Era ceaţă, noapte, viscol şi zăpadă foarte mare. Ne-a luat peste trei ore să ajungem la ei”, completează Mircea Baciu.

Mircea Baciu susţine că astfel de intervenţii sunt foarte dificile, asta în mare parte din cauza locaţiei şi a condiţiilor meteo, iar un drum care în mod normal se face în 40 de minute, în astfel de cazuri poate să fie parcurs şi în 3-4 ore.

„Acum câţiva ani noi am pierdut un elicopter în Pasul Tihuţa. La acest elicopter noi am obţinut coordonatele GPS exacte, imediat, pentru că era un aparat ultaperformant, iar piloţii aveau aparatele GPS. Dar cât a durat până am ajuns la ei? 4-5 ore tocmai din cauza condiţiilor existente: şi atunci era ceaţă, iar terenul greu accesibil. Pilotul a dat inclusiv înălţimea. Echipele de intervenţie au avut de mers0 mult în condiţii grele, au mers pe zăpadă şi pe gheaţă”, a declarat pentru Antena 1, secretarul de stat Raed Arafat, care a participat şi el la căutarea din 2006.

Cu toate acestea, la nivel judeţean, autorităţile au avut de învăţat din acest incident, hotărând să înfiinţeze un Serviciu Salvamont şi să colaboreze mai mult cu acesta. Cel care conduce acest serviciu este tocmai Mircea Baciu, unul dintre salvatorii din 2006.



Vă mai recomandăm:

Accidentul aviatic din Apuseni, cu repetiţie în Bistriţa-Năsăud. Şeful CJ Radu Moldovan vrea o simulare de accident şi se oferă să joace rolul „victimei”

MĂRTURII Dr. Sorin Ianceu: „Aura era inertă. Nu îşi putea mişca mâinile şi picioarele, ne striga pe nume. Imaginea ei mă afectează cel mai mult”

UPDATE Radu Zamfir, audiat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Surse: „Medicul nu a putut oferi timpi precişi ai derulării evenimentelor”

VIDEO Accidentul de avion din Apuseni: victimele nu au pretenţii civile şi au fost audiate ca martori. Procurorii verifică conduita personalului aviatic

Răniţii în accidentul aviatic, vizitaţi la spital de moţii din Horea. Le-au adus şorici, tort de casă şi cărţi de rugăciuni


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite