Cum a ajuns un român să fie ales primar în Germania
0
EXEMPLU Un român sadea a ajuns primar în Germania, ţară cunoscută pentru naţionalism şi pentru atitudinea rezervată faţă de străini. Printre atuurile lui Ştefan Guzu s-au numărat apropierea de comunitatea care l-a ales şi proiectele pe care le pregăteşte pentru comuna Ivenack, unde se află unii dintre cei mai bătrâni stejari din Europa.
Ştefan Guzu este un român care şi-a împlinit visul de a fi poliţist în Germania şi care, datorită inimii sale mari şi a implicări în tot felul de proiecte sociale, a câştigat încrederea nemţilor. Oamenii l-au ales, anul acesta, primar în comuna Ivenack, unde vieţuiesc cei mai bătrâni stejari din Europa.
Familie cu 13 copii
Guzu are 47 de ani şi provine din cea mai numeroasă familie din comuna bistriţeană Poiana Ilvei, o localitate pitorească de munte de la poalele Rodnei. Ştefan Guzu este al patrulea dintre cei 13 copii. Tatăl său, pe care îl cheamă tot Ştefan, are acum 67 de ani şi este mândru de cei nouă băieţi şi de cele patru fete care i-au dăruit, în total, 17 nepoţi. Aproape 50 de ani a muncit la cariera de piatră din comună. Niciunul dintre cei 13 copii nu l-a urmat la cariera de piatră, pentru că domnul Guzu a ţinut ca toţi să înveţe carte. Şapte dintre copiii săi s-au stabilit în alte ţări: trei în Italia, doi în Anglia, unul în Spania şi unul în Germania. Şase dintre copii încă se mai află în ţară: unul la Timişoara, iar cinci - în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Abia o dată la câţiva ani se întâlnesc toţi cei 13 copii acasă, la Poiana Ilvei, în căsuţa ridicată de bătrânul Guzu. Curtea se umple de viaţă, când cei 17 nepoţi ai săi născocesc te miri ce jocuri. Deşi este mândru de toţi copiii săi, Ştefan Guzu pare mai apropiat de fiul care îi şi poartă numele şi care a ajuns să fie ales primar într-o comună din Germania.
Ştefan Guzu, tatăl primarului-poliţist (Foto: Bianca Sara)
„S-a realizat fain. Nu şi-a găsit aici de lucru ce şi-a dorit şi a reuşit acolo. E un om deştept şi are capacitatea de a conduce”, ne spune Ştefan Guzu, care şi-a întâmpinat, cu lacrimi în ochi, fiul, la ultima vizită a acestuia acasă, în această lună.
Căsătorit cu o nemţoaică
Ştefan Guzu junior a plecat prima dată în Germania în iarna lui 1992, pe când avea doar 25 de ani. A cerut azil politic, însă după doi ani i s-a respins cererea şi a fost nevoit să se întoarcă. Înainte să ia calea străinătăţii, Ştefan era angajat al Regionalei CFR Iaşi ca simplu muncitor şi se ocupa de lucrări poduri şi alte construcţii.
În 1994 s-a întors în Germania. Divorţat de femeia cu care avea două fete (pe atunci în vârstă de doar câţiva ani), Ştefan Guzu cunoaşte o nemţoaică de care se îndrăgosteşte şi cu care se căsătoreşte în 1996. Soţia refuză să vină şi să locuiască în România, iar bărbatul se vede nevoit să se adapteze într-o naţie care nu-i privea pe români cu ochi buni şi care credea despre ei că sunt oameni care mai degrabă comit fărădelegi.
În căutarea jobului visat
Rămas în Germania, a început să-şi caute un loc de muncă. După ce şi-a trimis CV-uri cu zecile la firme nemţeşti, Guzu a apelat la ajutorul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la un departament special care ajuta străinii să se integreze în Germania.
„Nu aveam un loc de muncă şi am fost testat de agenţie pentru a se vedea ce meserie mi se potriveşte. Mi s-a propus să mă recalific în meşteşugărit şi atunci le-am spus că nu mă descurc pentru că am două mâini stângi”, îşi aminteşte, amuzat, el.
Visul său era să devină poliţist. Dorinţa i-a împărtăşit-o şi nemţoaicei de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „Femeia a zâmbit şi a spus: <<Nu există posibilitatea aceasta pentru că dumneavoastră sunteţi străin>>. N-a uitat însă de mine şi, după câteva luni, m-a sunat şi m-a rugat să merg la ea pentru că are o veste bună. Exista posibilitatea, cu aprobarea Ministerului de Interne, să-mi trimit actele pentru a da examene la Şcoala de Subofiţeri”, povesteşte bărbatul.
Poliţist prin excepţie
După nici două săptămâni, Ştefan Guzu are parte de o dezamăgire: e respins de Şcoala de Subofiţeri. Depăşise vârsta de înscriere cu un an, vârsta maximă fiind 28 de ani, iar el avea deja 29.
„Eram distrus”, îşi aminteşte primarul-poliţist. Socrul său, şi el fost şef de poliţie, a sunat la Şcoala de Subofiţeri şi a întrebat dacă nu există excepţii. Exista una, dar aceasta se făcea doar cu aprobarea Ministrului de Interne.
Bistriţeanul i-a trimis o cerere ministrului, iar în nici două săptămâni i s-a oferit posibilitatea să susţină examenele de intrare la Şcoala de Subofiţeri.
„Am fost 25 de persoane străine de şase naţionalităţi, turci, danezi, ruşi, o poloneză, un ucrainean şi eu. Doar 5 persoane din cele 25 au reuşit să treacă de acest examen, iar după doi ani, doar eu şi un coleg rus terminam şcoala şi deveneam poliţişti cu acte”, explică Ştefan Guzu.
Nu ştia o boabă germană
În 1992, când a ajuns prima dată în Germania, românul nu ştia o boabă de germană. În 1996 vorbea destul de bine, dar nu suficient de bine încât să poată termina Şcoala de Subofiţeri. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au fost înţelegători şi i-au oferit inclusiv cursuri de limbă.
Au urmat cursuri de specializare, dar şi Şcoala de Ofiţeri pe care a terminat-o cu succes. Noua diplomă l-a ajutat să aibă funcţii de conducere din 2004 încoace - şef de cabinet, ofiţer de presă, dar şi şef de tură la poliţia de autostradă, funcţie pe care o îndeplineşte şi în prezent.
În timp ce era poliţist, Ştefan Guzu se implica foarte mult în comunitatea din Ivenack. Ajuta la diverse proiecte sociale şi sprijinea organizarea unor evenimente culturale, la cererea pompierilor voluntari din comună.
În luna mai a fost ales primar cu 58,6%
„În urmă cu 7-8 ani, pompierii voluntari mi-au sugerat să candidez pentru funcţia de primar, iar atunci i-am refuzat din lipsă de timp. Eram plecat 12-14 ore pe zi la muncă, iar la final de săptămână eram plecat în străinătate. Anul acesta, când mi s-a propus iarăşi, am spus să încerc, ca independent”, povesteşte Ştefan Guzu.
A urmat o campanie electorală ca la carte, cu pliante şi întâlniri cu locuitorii comunei. Alegerile au avut loc, anul acesta, pe 25 mai, odată cu alegerile europene.
Candidaţi pentru fotoliul de primar al comunei Ivenack au fost românul Ştefan Guzu şi neamţul Lüker Roland, ambii fără să aibă în spate vreun partid. Dintre cei 747 de cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne 455 de nemţi. 265, adică aproximativ 58,6%, i-au acordat votul românului, în timp ce Lüker Roland a fost votat de numai 187 de persoane.
„Nu a ştiut nimeni ce am de gând, nici fraţii mei, nici prietenii nu mi-au cunoscut intenţiile. Abia după ce am ieşit primar le-am spus”, mărturiseşte Ştefan Guzu.
Ştefan Guzu a luat în serios campania electorală (Foto: Arhivă personală)
Mai neamţ decât nemţii
De la imigrantul care nu îşi găsea de lucru la poliţistul pe care nemţii l-au ales să-i conducă a fost cale lungă. Cum a reuşit Ştefan Guzu să-l învingă pe contracandidatul neamţ la alegerile locale şi să le cucerească inimile locuitorilor din Ivenack?
„Totul ţine de apropierea de oameni“, crede Ştefan Guzu, care spune că printre atuurile sale se numără apropierea de oameni, implicarea şi realismul proiectelor propuse. „Ca străin şi, în special, ca român nu a fost uşor. A fost un drum foarte lung, mi-a fost foarte greu să relizez tot ceea ce am făcut. Acum, după 18 ani, pot să spune că sunt mândru de realizările mele. Şi prietenii mei de acolo spun că pot să fiu mândru, fiindcă sunt nemţi care nu realizează ceea ce am reuşit eu”, adaugă Ştefan Guzu.
Atitudinea negativă a nemţilor faţă de români, alimentată de fărădelegile comise de conaţionalii noştri în Germania anilor ‘90, nu a fost uşor de înghiţit şi a fost simţită din plin de Ştefan, care spune că a izbutit prin corectitudine şi muncă.
“Prietenia se bazează, aici, pe fapte”
„La început am simţit că sunt reticienţi, însă apoi, pe măsură ce mă cunoşteau, dispărea acea reticienţă. Nemţii sunt atenţi cu cine se împrietenesc, iar când îţi acordă prietenia îţi dau practic tot ceea ce au. La ei, prietenia nu este doar un cuvânt, prietenia se bazează mult pe fapte”, explică primarul-poliţist.
Românul recunoaşte că atitudinea sa l-a ajutat să ajungă primar. „Prietenii îmi spun mai în glumă, mai în serios, că sunt mai neamţ decât nemţii”, completează Ştefan. Tot germanii i-au permis bistriţeanului să îşi îndeplinească visul şi să devină om al legii, după ce Poliţia Română îl respinsese pe motiv că este daltonist.
Care e programul zilnic al lui Ştefan Guzu? După 8 ore petrecute la secţia de poliţie, Ştefan Guzu ajunge la Primărie, unde este ajutat de 8 consilieri, cărora le-a trasat sarcini exacte. Primarii comunelor cu mai puţin de 5.000 de locuitori sunt numiţi în Germania „onorifici” şi li se permite să aibă şi alte job-uri în acelaşi timp. De asemenea, aceştia sunt plătiţi cu sume simbolice, care nu le permit să se întreţină.
Îi scoate pe nemţi la curăţenie
Guzu îşi propune ca în următorii cinci ani să atragă mai mulţi turişti în micuţa comună nemţească, dar şi investitori care să susţină economic zona. Românul vrea să dezvolte voluntariatul şi grupurile de acţiune locală care să îl ajute să păstreze legătura cu cetăţenii săi.
„Eu compar cetăţenii cu o familie. Am luat ca exemplu familia mea, care este una numeroasă. Încerc să fac o comunitate omogenă, în care oamenii să se sprijine şi să se ajute reciproc, exact cum am făcut şi eu cu familia mea. În fiecare sat am ţinut să se organizeze grupuri de iniţiativă, care să mă ajute să păstrez legătura cu comunitatea”, ne explică Ştefan.
Din cauza numărului mic de angajaţi la Primărie, Ştefan Guzu îşi scoate locuitorii la curăţenie de primăvară şi toamnă în sistem voluntar. Dacă românii fug de voluntariat, nemţii sunt încântaţi de iniţiativa primarului importat tocmai de la poalele Munţilor Rodnei.
Ivenack, comuna cu nici 1.000 de locuitori şi 50.000 de turişti pe an
La ultimul recensământ, comuna germană Ivenack, situată în nord-vestul Germaniei şi compusă din 6 sate, număra abia 800-900 de locuitori. Castelele vechilor nobili nemţi şi vestiţii stejari milenari din Ivenack, despre care se spune că sunt cei mai vechi din Europa, atrag anual în jur de 50.000 de turişti din toate colţurile Germaniei şi nu numai.
Cel mai bătrân şi viguros stejar care poate fi găsit la Ivenack are 1.200 de ani. Circumferinţa sa are 11 metri, iar dacă ar fi tăiat, cei 180 de metri cubi de lemn rezultaţi ar încăpea în două camioane de mărime medie.
Stejarii milenari de la Ivenack au rezistat de-a lungul timpului şi datorită parcului de căprioare creat în secolul al XVIII-lea. În anii 1900 mai existau 11 stejari milenari, iar acum mai sunt doar şase. Alături de aceşti şase stejari mai sunt câţiva „mai tineri“ - cu vârste cuprinse între 300 şi 500 de ani.
Ştefan Guzu nu a uitat de comunitatea de unde a plecat
Poliţistul-primar din Germania încearcă să sprijine cum poate judeţul natal. În 2003, bistriţeanul a intrat într-o asociaţie internaţională a poliţiştilor şi a reuşit să pună pe picioare o asociaţie de prietenie româno-germană, care sprijină relaţiile de colaborare între poliţia germană şi cea românească.
Asociaţia a ajutat însă mai multe instituţii din judeţul Bistriţa-Năsăud. În 2013, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa primea de la asociaţie instrumente muzicale noi în valoare de 10.000 de euro, iar anul acesta, asociaţia a sprijinit Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi un azil de bătrâni cu 50 de cărucioare şi dispozitive pentru persoanele cu dizabilităţi.
Luna aceasta, primăria comunei Poiana Ilvei a primit o maşină de pompieri cu tracţiune 4X4, graţie Asociaţiei de Prietenie Româno-Germane, al cărei vicepreşedinte este tocmai Ştefan Guzu.
Vă mai recomandăm:
FOTO Un story cum nu aţi mai văzut: doi tineri au renunţat la Belgia, la o carieră de vis şi trăiesc în sălbăticie, în România. Povestea de viaţă a salvatorilor de cai Ani de zile Simion Crăciun s-a spetit îngrijind caii centrelor de călărie din Belgia, până când într-o zi a lăsat totul baltă acolo, s-a întors în ţară şi le-a făcut un refugiu în comuna Şieu Sfântu din Bistriţa-Năsăud, pe care l-a denumit ”Caii lupilor”, sugerând astfel caracterul sălbatic şi natural al acestui animal nobil.
FOTO Un olar şi-a construit cu mâinile lui un castel ca-n basme Gavrilă Leonte Gavrilaş (37 de ani), din comuna bistriţeană Prundul Bârgăului, a pus pe picioare o construcţie desprinsă din poveşti. La realizarea castelului au muncit doar el şi fratele lui.
Povestea învăţătoarei care a renunţat la un job de vis în Dublin pentru a se întoarce la catedră în România Pentru unii români care aleg calea străinătăţii confortul financiar oferit de ţările occidentale nu este suficient, aceştia căutând fericirea şi împlinirea tot acasă. Este şi cazul unei învăţătoare din Bistriţa-Năsăud, care după ce a muncit timp de 10 ani în Dublin, ajungând să managerieze nu mai puţin de trei restaurante, s-a întors acasă la vechea sa pasiune: învăţământul.
Se încarcă comentariile...
