Cloşcă, fostul şef al Poliţiei Năsăud, vrea în arest la domiciliu să poată ajuta financiar familia, îndatorată la bănci în franci elveţieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptâmâna trecută, foştii şefi ai poliţiei bistriţene au mai încercat o dată să transforme arestul preventiv în arest la domiciliu. Leon Cloşcă, fostul şef al Poliţiei Năsăud a susţinut că vrea în arest la domiciliu pentru a-şi putea ajuta financiar familia îndatorată destul de serios la bănci. Întrebarea este cum ar putea face asta având în vedere faptul că nu ar avea voie să părăsească propria locuinţă?

Judecătorii  au hotărât săptămâna trecută ca fostul şef al Poliţiei Năsăud Leon Cloşcă, fostul şef al IPJ Roberto Hasnăş şi fostul şef al Poliţiei Rutiere Roberto Hasnăş să mai rămână după gratii 30 de zile. Asta deşi apărătorii celor trei au cerut înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu.

„Se solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă şi anume cea a arestului la domiciliu, dându-i-se posibilitatea inculpatului să asigure existenţa familiei sale care trece printr-o perioadă mai grea”, susţinea apărătorul lui Cloşcă, potrivit motivării instanţei, făcută publică de gazetadebistriţa.

Cu alte cuvinte, avocatul lui Leon Cloşcă solicită arestul la domiciliu, pentru ca fostul şef al Poliţiei Năsăud să ajute la plata ratelor uriaşe pe care le are familia la bănci.


Familia Cloşcă are trei credite destul de importante la bănci. Unul în valoare de 45.000 de franci elveţieni, care a fost luat în 2008 şi care se întinde pe nu mai puţin de 35 de ani. Cloşcă a mai luat alte trei credite în lei, în valoare totală de 258.000 de lei, ce trebuie rambursate şi ele în următorii 30 de ani.


Dacă până să ajungă după gratii, Leon Cloşcă împreună cu soţia sa încasau lunar aproape 7000 de lei, după ce fostul şef al Poliţiei Năsăud a demisionat din IPJ la finalul anului trecut singurul venit al familiei a rămas doar salariul soţiei, care nu trece lunar de 2600 de lei.

Şi dacă judecătorii ar fi aprobat arestul la domiciliu, cum ar fi reuşit Leon Cloşcă să-şi susţină financiar familia având în vedere că nu ar avea voie să părăseacă propria locuinţă?

Cei trei se află după gratii din luna noiembrie a anului trecut. Procurorii DNA au arătat cum cei trei măsluiau şi ascundeau accidente de circulaţie constrângându-şi agenţii să îşi încalce atribuţiile de serviciu, primeau diverse produse sau servicii în schimbul protecţiei şi chiar impuneau anumite persoane în funcţii cheie folosindu-se de oamenii politici şi cu influenţă din Bistriţa-Năsăud.



Vă mai recomandăm:

Şefii Poliţiei bistriţene vorbeau ca la meteo. Ca să afle dacă agenţii au „aranjat“ măsluirea unui accident îi întrebau: „Cum îi vremea pe acolo?“

Unul dintre şefii Poliţiei bistriţene, aflat în arest pentru abuz în serviciu, urma să fie avansat pentru „merite deosebite“ chiar de Ziua României


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite