Vechi credințe și superstiții despre luna februarie. Ce nu făceau femeile în zilele de sărbătoare
0Luna februarie este cea mai scurtă din an, dar și cea mai bogată în sărbători și superstiții. Astfel, pe 2 februarie sărbătorim „Ziua ursului”, Stretenia sau Filipii de iarnă, dar este și o sărbătoare creștină, respectiv „Întâmpinarea Domnului”.
Este ziua în care ursul (sau marmota în SUA) prezice când se va sfârși iarna. Se știe că 2 februarie este ziua în care ursul iese din bârlog, devenind, astfel, un bun indicator meteorologic.
Conform tradiției, dacă își vede umbra, respectiv dacă e soare, atunci intră înapoi în bârlog, pentru că iarna va mai dura încă 40 de zile. Dacă nu își vede umbra și timpul e urât, atunci ursul și părăsește bârlogul, iarna e pe final.
Potrivit volumului „Sărbători și obiceiuri românești” de Ion Ghinoiu, Ziua ursului este sărbătorită la mijlocul celor trei zile ale Martinilor de iarnă sau San-Martinii. În credința populară, prin îndeplinirea unor ritualuri și practici magice în această zi, puterea acestui animal est transferată asupra copiilor în special.
Haralambie și Vlăsie, doi sfinți sărbătoriți
În unele sate din Maramureș, sătenii vin în ajutorul ursului, la acestă dată. „Pentru că nu are ce mânca, oamenii, ştiind de această zi, îi puneau ursului mâncare pe cărările pe care ştiau că umblă, sau dacă ştiau că în apropierea satului lor este un bârlog, îi puneau mâncare în apropiere, tocmai ca să nu le atace animalele. El iese din bârlog, dar să recunoaştem, este o perioadă în care îşi găseşte cu greu hrana, iar el iese flămând şi poate ataca animale sau oameni”, explică etnologul Janeta Ciocan de la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare.
Pe 10 februarie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Haralambie. Chiar dacă nu este o sărbătoare importantă în calendarul creștin, Sfântul Haralambie este considerat protectorul împotriva ciumei.
Așa se face că icoana lui era nelipsită din casele țăranilor. În icoane, el apare ţinând moartea în lanţ, la picioarele lui. În unele icoane, moartea e reprezentată ca un balaur înlănţuit. Dar de cele mai multe ori apare a în personaj feminin cu coasa în mână, potrivit etnologilor.
Imediat, pe 11 februarie, este sărbătorit Sfântul Vlasie, care este considerat protector al copiilor nenăscuți. Femeile însărcinate „țineau” această sărbătoare în sensul că posteau sau se abțineau de la anumite munci ce presupuneau utilizarea unor obiecte ascuțite precum cuțitul sau foarfecele, nu torceau, nu țeseau, nu coseau.
Sărbătoarea iubirii, fără dată fixă
Pe 24 februarie, românii serbează Dragobetele, deși în ultimii ani, sărbătoarea Sfântului Valentin de pe 14 februarie a fost împrumutată și la noi. Astfel, acum avem două sărbători a dragostei în luna februarie. În Maramureș, însă, Dragobetele nu avea o dată fixă, sărbătoarea fiind, de fapt, marcată de vreme, de apropierea primăverii.
Etnologii arată că aceasta era, de fapt, o stare dată de această apropiere a primăverii, de dorința tinerilor de a-și găsi perechea. Janeta Ciocan mai arăta că după 14 februarie se întorc păsările călătoare, iar celelalte încep să cânte și toate își caută perechea. „În nordul țării nu are o dată fixă pentru că între sudul şi nordul României există un decalaj de aproximativ două săptămâni în ce priveşte pornirea vegetaţiei şi aceasta era cauza care dădea acest decalaj”, mai spune etnologul.
De altfel, în vechiul sat tradițional, apropierea primăverii era un moment prielnic pentru tineri să se întâlnească, după o iarnă în care treburile casnice și frigul i-a ținut mai mult în interior.
„Restricțiile în satul tradiţional erau foarte multe. În trecut, posibilităţile de a se întâlni erau mult mai puţine. Prin aceste ocazii de a se întâlni, aveau posibilitatea de a se atinge, ca şi la horă, unde mai furau câte un sărut”, mai spune Janeta Ciocan.
Vechi credințe populare
În satele maramureșene era ultima lună în care se mai făceau șezători. Era perioada în care femeile trebuiau să termine de țesut pânzeturile și să înceapă „să coase cămeșile” pentru Paște. Muzeografa mai arată că există şi o legătură între faptul că tinerii îşi căutau perechi pentru căsătorie, cu acela că şi păsările îşi găseau perechi în această perioadă.
Despre denumirea lunii, care popular se mai numește și Făurar, spune că are legătură cu faptul că în această lună se făureau uneltele agricole. Practic, pregăteau fierul plugului pentru arat.
În volumul „Gromovnicul cel mare” de Dan George Uza, sunt câteva din credințele din bătrâni. „Dacă va fi în Faur vreme urâtă, Maiul va fi frumos și dacă nu va fi ghiață multă, este semn de an mănos. Negura de apus arată ger. Dacă în 15 (Onisim) va fi ger, prevestește iarnă grea. Va fi în 16 (m. Pamfilie) zi cu soare, să ne așteptăm apoi curând la ninsoare. De nu va vifora bine în Februarie, după Sf. Paști vom avea iar ninsoare”, arată autorul în volum.
Se încarcă comentariile...
