Unirea Principatelor Române, marcată în Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unirea Principatelor Române, eveniment de la înfăptuirea căruia se împlinesc 158 de ani, a fost sărbătorită la Palatul Administrativ din Baia Mare, azi, 24 ianuarie. La manifestare au participat oficialităţi şi invitaţi, iar un grup de elevi a prezentat o dramatizare după povestea ”Moş Ion Roată şi Unirea”, de Ion Creangă.

Manifestarea a fost organizată de Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş şi a reunit oficialităţi (prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ; subprefectul judeţului Maramureş, Gavriş Ardelean; senatori şi deputaţi; vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Ioan Dăncuş; viceprimarul municipiului Baia Mare, Noemi Vida; consilieri locali băimăreni), comandanţi şi şefi ai unităţilor şi instituţiilor aparţinând Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Garnizoana Baia Mare, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, reprezentanţi ai asociaţiilor revoluţionarilor, cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi veteranilor de război, reprezentanţi ai partidelor politice, iubitori ai istoriei şi culturii naţionale.

Sorana Ardeleanu, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare, a vorbit despre semnificaţia istorică a Unirii celor două Principate Române, Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859. Aceasta a avut loc prin dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza. “Chiar dacă «domnul Unirii» a ieşit din scenă, unirea s-a dovedit ireversibilă, solidaritatea poporului român punând la baza alcătuirii statale principiul naţional. Solidaritatea populară, dublată de perspicacitatea şi abilitatea generaţiei politice de atunci este una dintre lecţiile momentului 24 ianuarie 1859. Marile acte istorice s-au realizat doar atunci când simbioza dintre popor, elite şi conducător a fost o realitate. Iar Alexandru Ioan Cuza a fost, fără îndoială, unul dintre marii noştri conducători. 24 ianuarie 1859 este una dintre cele mai importante date din calendarul nostru istoric. Este data Unirii (numită «cea mică»), fără de care întregirea naţională de la 1918 nu ar fi fost posibilă. Totodată este momentul de la care statul român a intrat în modernitate, inclusiv prin reformele pe care Alexandru Ioan Cuza le-a început. Numele său rămâne legat de ideea de reformă şi de modernizare a statului român”.

În continuare, elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII “Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare au prezentat o dramatizare după povestirea “Moş Ion Roată şi Unirea” de Ion Creangă. Apoi, Ansamblul Folcloric Naţional “Transilvania”, soliştii Dumitru Dobrican şi Ionuţ Sima şi corpul de dansatori, au susţinut  un moment muzical-coregrafic. Actorul Claudiu Pintican a recitat poezii patriotice din lirica românească, iar Fanfara Municipală (dirijor: Florian Mătăsaru; soprană: Cristina Ioan) a prezentat un moment muzical. Maestrul Dumitru Fărcaş a susţinut un recital instrumental mult apreciat de public. Evenimentul, prezentat de Ioana Teodorescu, s-a încheiat cu tradiţionala Horă a Unirii, în care s-au prins zeci de maramureşeni.

Mai puteţi citi:

Un român a lăsat un job de mii de euro în domeniul petrolier şi şi-a deschis un fast-food

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite