Poveşti cutremurătoare din timpul colectivizării. Ţărani ucişi în bătaie şi torturi cumplite asupra celor care se opuneau regimului

Colectivizarea din regimul comunist finalizată în 1962 a adus pentru ţăranii români confiscarea terenurilor, a uneltelor şi a animalelor pe care le aveau. Procesul a durat 13 ani, perioadă în care ţăranii au fost supuşi unor mari represiuni, iar momentele de rezistenţă nu au fost rare.

Chiar dacă în Maramureş, rezistenţa la colectivizarea agriculturii nu a fost la o scară foarte mare, există câteva momente notabile în istoria acestui proces. Unele dintre ele s-au lăsat cu crime, altele cu efecte mai puţin grave, însă este clar că maramureşenii au acceptat cu greu să renunţe la pământurile lor în favoarea Gospodăriilor Agricole Comune (GAC), aşa cum erau cunoscute atunci.

Comune cu trecut reacţionar, în atenţia activiştilor de partid

Unele dintre cele mai bogate comune din Maramureşul istoric în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial erau Câmpulung la Tisa, Ieud, Săpânţa şi Remeţi. Aici s-au şi petrecut, de altfel, câteva cazuri în care ţăranii s-au opus procesului de colectivizare în diferite moduri. În Revista Arhivelor Maramureşene, condusă de Klara Guseth, drd. Marius Uglea vorbeşte despre un raport al Comitetului Judeţean al Partidului Muncitoresc Român (PMR) care relevă importanţa acestor comune şi în care au fost trimişi câte trei-patru activişti de partid. ”Comuna Ieud, potrivit autorităţilor din Maramureş, avea un trecut reacţionar important ce se datora în primul rând numărului mare de chiaburi care o populau”, arată autorul textului, continuând că din acest motiv, PMR a grăbit apariţia GAC în această comună.

”A influenţat foarte mult situaţia politică din comună chiaburii şi reacţionarii fugari din comună, care trăiau în munţi, terorizau populaţia din comună şi răspândeau zvonuri”, mai spune autorul, citând documente din Arhivele Naţionale Maramureş.

Ţăran colectivist, omorât în bătaie

Astfel, mai arată el, în martie 1950, la Ieud a avut loc unul dintre primele evenimente notabile împotriva colectivizării, când preşedintele ”colhozului” a fost atacat de chiaburii care se ascundeau în pădure. Acesta, însă, nu a fost cel mai grav incident. În septembrie 1950, în comuna Rozavela, a avut loc un alt incident, mult mai grav, când ”doi flăcăi revoluţionari care aduceau strigături duşmănoase împotriva regimului de democraţie populară, fiind înfruntaţi de un ţăran colectivist, l-au agresat, punându-şi în gând să-l omoare”, mai citează autorul din documentele istorice. 

”Într-una din serile lui 18-19 IX, a.c., cei doi flăcăi duşmani l-au aşteptat pe Tov. U.T.M. Mârza Vasile, pe când se întorcea de la muncă agricolă spre casă şi l-au lovit cu un par peste cap, dându-i direct în gură, crăpându-i buzele şi sărindu-i toţi dinţii din gură, tânărul a căzut jos ca mort, fiind aflat de nişte ţărani l-au dus acasă şi apoi la spital, cu slabe speranţe de viaţă. Cei doi ucigaşi au fost prinşi şi arestaţi de miliţia din comună”, mai arată documentee citate de autor.

Un alt moment de rezistenţă a ţăranilor împotriva colectivizării a avut loc în aprilie 1961, la Săiştea de Sus,când 16 ţărani şi-au arat propriile terenuri, care deja fuseseră comasate în GAC. ”Şase dintre ei au fost daţi în judecată pentru acţiune duşmănoasă înfăptuită sub inflenţa chiaburilor”, mai arată documentele citate.

Repercursiuni asupra ţăranilor

Aceste evenimente nu au rămas fără repercursiuni asupra ţăranilor, pentru că astel, aceştia nu şi-au mai puut preda cotele la timp. Nepredarea cotelor la timp a dus la o serie de confiscări, pentru acoperirea valorii cotelor pe care ţăranii nu au predat-o. ”S-a ajuns la confiscări de animale, dar şi a obiectelor de ordin material din curţile şi casele celor care nu au reuşit să şi le predea”, mai arată autorul în lucrarea sa.

Astfel de evenimente au avut loc şi în partea sudică a judeţului, astfel, în 16 octombrie 1950, în comuna Sălsig a avut loc o revoltă împotriva GAC. ”S-au strâns circa 70 de ţărani, femei şi tineri care au luat pe preşedintele GAC şi l-au bătut. Preşedintele a reuşit să scape fugind la Comitetul Provizoriu, unde apoi s-au adunat din comună peste 200 de ţărani: bărbaţi, femei şi tineri, manifestând şi strigând ca să lase preşedintele de la GAC. Sub această presiune, preşedintele a fost nevoit să iasă pe ascuns şi să părăsească comuna”, mai citează autorul din documentele păstrate la Arhive. Procesul de colectivizare cu toate abuzurile şi nedreptăţile care l-au însoţit a dus la piederea identiăţii ţăranului, la o omogenizare forţată care l-a determinat să se îndepărteze tot mai mult de viaţa la ţară.

Mai puteţi citi:

Inegalitatea dintre sexe în secolul XVIII. Cum a rămas fără avere o văduvă nobilă, pentru simplul motiv că era femeie