Cea mai impresionată eclipsă a anului, vizibilă şi din Baia Mare. Băimărenii, aşteptaţi la Planetariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eclipsa partiala de soare in 20 martie
Eclipsa partiala de soare in 20 martie

Maramureşenii de toate vârstele sunt aşteptaţi în data de 20 martie, cu începere de la ora 10:30 şi până la ora 12:00, pentru a lua parte la observarea eclipsei parţiale de soare din 20 martie 2015.

Observaţiile astronomice ale eclipsei se vor putea face din curtea planetariului, fie cu ajutorul telescopului, fie cu ochelarii de eclipsă. Observaţii se vor putea face şi din cupolă (simulare eclipsă). Evenimentul este unul cu intrare gratuită pentru publicul larg.

Într-un an pot avea loc maximum 7 eclipse, din care 5 de Soare şi 2 de Lună sau 4 de Soare şi 3 de Lună şi minim 2 eclipse, acestea fiind de Soare. Cu toate că într-un an se produc mai multe eclipse de Soare decât de Lună, în orice localitate de pe Pământ se observă mai multe eclipse de Lună decât de Soare. 

Asta fiindcă în cadrul unei eclipse de Soare conul de umbră aruncat de Lună nu atinge Pământul. În medie, o eclipsă totală de Soare este vizibilă din acelaşi loc o dată la 300 de ani.

În data de 20 martie are loc cea mai impresionantă eclipsă a anului. O eclipsă parţială de Soare vizibilă şi din România, a declarat prof. Ioan Bob de la Planetariul Baia Mare.

Acesta a mai menţionat faptul că faza parţială se observă din Europa, nordul Africii şi vestul Asiei, iar în Nordul extrem eclipsa va fi una totală.

Fenomenul va începe la ora 9:46 pe coasta Insulelor Feroe, pentru ca în România aceasta să înceapă să fie vizibilă în jurul orei 10 şi 45 minute, atunci când discul lunar este tangent cu cel solar. În jurul orei 11 şi 46 minute, gradul de acoperire al Soarelui va fi de aproximativ 58%. Eclipsa parţială de Soare se va termina la 13:05. O curiozitate a acestei eclipse este faptul că banda de trecere a umbrei Lunii este aproape centrată pe Polul Nord. Mai mul decât atât, această eclipsă are loc în  ziua echinocţiului de primăvară, fenomen care se produce la circa 12 ore după eclipsă, a concluzionat Bob. 

Citeste si: Eclipsă de Soare - Avem sau nu voie să ne uităm cu ochiul liber la ea?

Fenomen astronomic ce nu se va mai repeta până în 2022: eclipsa parţială de Soare vizibilă în România

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite