Care este pulsul normal la un adult sănătos. Când au femeile puls mai mare şi ce rol are obezitatea
0
Pulsul normal al unui adult sănătos poate să oscileze. Atunci când valorile normale sunt depăşite, vorbim de tahicardie, iar când sunt sub cele normale, avem bradicardie. Unele boli cardiace au astfel de simptome şi ar trebui să ne trimită la medic.
Frecvenţa cardiacă sau pulsul reprezintă numărul de bătăi ale inimii, contracţii ale muşchiului cardiac, într-un minut. În unele afecţiuni, pulsul este accelerat, iar în altele este scăzut. Dar chiar şi obezitatea sau alte stări, precum sarcina, pot influenţa frecvenţa cardiacă.
Medicul Gheorghe Lascu, preşedinte al Societăţii de Medicină de Famile Maramureş, explică ce valori sunt normale la un adult sănătos, dar şi care sunt situaţiile în care acestea pot să depăşească aceste cifre.
„Pulsul este variabil. Poate să fie undeva între 60 şi 100 de bătăi pe minut, la un adult sănătos. Dar, dacă avem de-a face cu un sportiv, acela va avea un puls mai scăzut, pentru că are un antrenament în plus. Inima lui este adaptată la efort, pe când la un vârstnic, obez sau o persoană cu probleme de sănătate, pulsul s-ar putea să fie mai mare”, spune medicul Gheorghe Lascu.
Medicul mai spune că la copii, frecvenţa este mai mare. De fapt, cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai mare. „La copii, în general, frecvenţa cardiacă sau pulsul, este mai rapid. Cu cât înaintăm în vârstă, de la o lună spre un an şi aşa mai departe, frecvenţa cardiacă sau pulsul scade şi la copii, astfel încât la vârsta adultă să devină undeva între 60 şi 100”, mai explică el.
Situaţii în care pulsul o ia razna
Medicul mai spune că în anumite situaţii, pulsul poate să crească, fără să fie în realitate o problemă de sănătate.
„La efort, spre exemplu. Dacă urcăm câteva etaje, pe când ajungem la etajul 2, 3 sau 4, o să ne simţim inima în gât şi frecvenţa cardiacă crescută. Dacă e foarte cald, putem avea senzaţia de moleşeală şi pulsul să scadă. Sau, chiar şi când este foarte frig, pulsul poate să scadă”. Gheorghe Lascu
De asemenea, el mai arată că pulsul nu ar trebui măsurat în anumite situaţii, pentru că valorile nu vor reflecta starea noastră reală de sănătate. „Pulsul este bine să se măsoare în repaus, nu după ce am urcat scările; nu la nervi, nu după ţigări, nu după cafea. Atât ţigara, cât şi cafeaua, vor creşte frecvenţa cardiacă. De asemenea, şi alcoolul poate, în faza de început, să creasă frecvenţa cardiacă. De aceea este bine ca pulsul să fie măsurat de către medic”, mai spune el.
„Într-adevăr, noi spunem că şi tensiunea e bine să se măsoare acasă, în mediul intim, în repaus, iar cu ocazia asta se măsoară şi pulsul. Dar, dacă sunt modificări de puls, astea trebuie să le vadă medicul, să le constate, să le documenteze printr-o elecrocardiogramă, în baza căreia se stabileşte un diagnostic. Şi în funcţie de asta, se dă un tratament”, completează el.
Ce se întâmplă la obezi sau la femei, în timpul sarcinii
Medicul Gheorghe Lascu mai spune că femeile gravide au, în general, o frecvenţă cardiacă mai mare, datorită faptului că inima este mai solicitată. Dar, de altfel, femeile au în general pulsul uşor mai mare decât al bărbaţilor, din cauza faptului că inima este mai mică şi trebuie să facă un efort mai mare pentru a asigura circulaţia sângelui în tot corpul.
Pe lângă asta, mai sunt o mulţime de situaţii în care vom avea pulsul mai mare sau mai mic.
„Femeia gravidă, întotdeauna va avea o frecvenţă cardiacă mai mare, pentru că inima ei munceşte mai mult. În stările febrile, datorită creşterii temperaturii şi faptului că sângele este, poate, mai subţire, frecvenţa cardiacă creşte. La un obez, de exemplu frecvenţa cardiacă poate să crească tocmai datorită necesarului de oxigen din ţesuturi, pentru că nu poate să ajungă sânge peste tot datorită obezităţii, şi atunci e nevoie de o frecvenţă cardiacă mai mare ca să împingă coloana sanguină în periferie”. Gheorghe Lascu
Când pulsul mărit ar putea fi un indiciu al unei boli
Potrivit medicului, atunci când pulsul creşte la peste 100 de bătăi pe minut vorbim de tahicardie, iar când scade sub 60 de bătăi pe minut, avem de-a face cu bradicardia. Acestea însă pot fi simptome ale unei afecţiuni cardiace, care ar trebui să ne trimită la medic.
„Există boli ale inimii sau - le spunem noi – tahicardii, într-adevăr, cauzate de o boală de inimă; tahicardia supraventriculară sau fibrilaţia, când apare - tot aşa - o frecvenţă cardiacă crescută. În mod normal, impulsul porneşte din nodulul sinoatrial. Dar există posibilitata să fie astfel de focare ectopice, adică zone de unde să pornească un impuls nervos în muşchiul miocardic şi atunci poate să apară tahicardii, care nu pot fi ţinute sub control decât fie prin medicamente, fie prin elecrostimulare, fie prin intervenţii chirurgicale cardiovasculare specifice”, mai explică medicul.
Când ar trebui să mergem la medic
Medicul Gheorghe Lascu mai arată că atunci când frecvenţa cardiacă creşte sau scade prea mult, când trecerea de la 60 la 100 de bătăi pe minut se face prea repede, acest lucru cu siguranţă ne va crea o stare neplăcută, ce ar trebui să ne trimită la medic, la un control.
„Dacă simte că are variaţii prea mari de frecvenţă cardiacă, sau când inima bate prea încet sau prea repede, sau trecerea se face prea rapid de la 60 la 100 când se simte obosit, când simte omul că ceva se întâmplă acolo, e bine să se prezinte la medic”, conchide el.
Valori normale ale pulsului:
Nou-născuţi: 160 - 120 bătăi pe minut
Copii: 70 – 100 bătăi pe minut
Adulţi: 60 – 100 bătăi pe minut
Sportivi: 40 – 50 bătăi pe minut
Bătrâni: 59 – 100 bătăi pe minut
Vă recomandăm să mai citţi şi: