Legendele stejarului din Borzeşti: amintirea care l-a bântuit crunt pe Ştefan cel Mare şi joaca de-a spânzurătoarea, care l-a ucis pe prietenul domnitorului

Legenda stejarului din Borzeşti, din apropiere de oraşul băcăuan Oneşti, este strâns legată de construirea Bisericii din Borzeşti, între 1493 şi 1494, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului. Asemenea altor biserici „ştefaniene“, lăcaşul băcăuan îşi are propria poveste, care este legată de presupusa moarte a lui Gheorghe, bun prieten în copilărie al viitorului domnitor al Moldovei.

„Biserica din Borzeşti impresionează privitorul prin alura şi sobrietatea, zvelteţea şi eleganţa, măreţia şi frumuseţea atribuite de vrednicul ei fondator. Din pisania oricinală, înscrisă în piatră frontispiciul intrării, aflăm că marele voievod a zidit acest lăcaş împreună cu iubitul  său fiu Alexandru, “întru rugă sieşi şi întru pomenirea răposaţilor moşi şi strămoşi”, scrie IPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, într-un articol postat pe site-ul Bisericii din Borzeşti.

După cum remarcă istoricul băcăuan Eugen Şendrea, singurul fapt care slăbeşte legenda stejarului din Borzeşti este lipsa documentelor scrise. „S-a născut şi a copilărit Ştefan la Borzeşti? O întrebare care i-a pus în încurcătură pe cercetătorii istorici. Pentru ipoteza naşterii şi copilăriei sale la Borzeşti sunt câteva legende, două poduri atribuite viitorului domnitor, precum şi o pisanie. Contra acestei ipoteze - lipsa unor documente scrise“, spune Eugen Şendrea, în lucrarea Istoria Necunoscută a Bacăului, primul volum.

Totuşi, primul care a făcut cunoscută legenda „Stejarului din Borzeşti” a fost nuvelistul Nicolae Gane, într-un articol publicat în revista „Convorbiri Literare“ din ianuarie 1882.

„A fost odată un timp, pe când Molna şi Prutul nu făceau hotar între trei ţări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o ţară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager şi drept pământean. De pe atunci, deci, şi pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe şesul Trotuşului, nu departe de satul Borzeşti, sub un soare frumos de primăvară.

În două taberi era despărţită ceata copiilor: una înfăţişa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre şi cu ochii de mure, iute şi neastâmpărat ca Trotuşul ce se prăvale de la munţi; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ştefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaştri, gânditori, şi cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de ţăran, cel de al doilea fiu de domn“, se arată în povestea lui Nicolae Gane.

Jocul spânzurătorii

Mica povestioară de la Borzeşti este relatată, cu diverite nuanţe, de mai mulţi autori, dar ea a existat şi în „zestrea orală“ a oamenilor locului. „Ştefan se juca cu alţi băieţi din sat. Se împărţiseră în două cete: una a românilor, condusă de Ştefan; alta a tătarilor, având în frunte pe bunul său prieten, Gheorghe. Ceata lui Ştefan reuşeşte să-i înfrângă pe „tătari” şi hotărăşte să-l judece şi să-l condamne la spânzurătoare pe şeful lor, Gheorghiţă. Agaţă o frânghie pe creanga unui stejar, o înfăşoară în jurul gâtului lui Gheorghe, dar, ca din pământ, sosesc adevăraţii tătari. Copiii fug, se risipesc. Din nefericire, de creangă rămâne prins Gheorghiţă. Tătarii îl străpung cu suliţele până îl ucid. Vor trece anii, Ştefan, ajuns domnitor, îşi va aminti de întâmplarea nefericită din copilărie. Prinzând un „mârzac”, fiu al hanului tătărăsc, el îl va duce şi ucide, ca şi pe Gheorghiţă, pe creanga aceluiaşi stejar“, scrie istoricul băcăuan Eugen Şendrea.

În 1997, profesoara Ortansa Racoviţă se află la Borzeşti pentru documentare la cartea „Dicţionar geografic al judeţului Bacău”. Legenda culeasă de profesorul băcăuan diferă mult de cealaltă legendă, povestită de Nicolae Gane. „Stejarul este înlocuit cu un nuc, de a cărui creangă, în joacă, este atârnat în ştreang, Gheorghiţă. Un iepure apărut îi face pe copii să alerge după el, uitându-şi prietenul de joacă în ştreang, care va muri acolo. Mai târziu, şi într-un caz, dar şi în celălalt, Ştefan - ajuns domn al Moldovei, îşi va aduce aminte de trista întâmplare din copilărie şi, în amintirea prietenului său de joacă, va ridica biserica, la 1494“, se mai arată în Istoria Necunoscută a Bacăului, a istoricului Eugen Şendrea.

Biserica construită de Ştefan cel Mare, „întru rugă sieşi şi întru amintirea răposaţilor, înaintaşilor şi părinţilor lor”

Ştefan cel Mare zidea câte o biserică în amintirea fiecărei bătălii mai importante, ca reper al credinţei în neam şi ţară. După tradiţie, biserica a fost construită pe rădăcinile legendarului stejar în care ar fi murit, străpuns de săgeţile năvălitorilor tătari, Mitruţ, prietenul de copilărie al voievodului. Unii cercetători în istorie afirmă că Ştefan cel Mare şi Sfânt este născut la Borzeşti. Nicolae Iorga este mai sceptic faţă de aceste afirmaţii, însă episcopal Romanului, Melchisedec  Ştefănescu susţine că voievodul şi-a petrecut frumoşii ani ai copilăriei la Borzeşti unde avea moşi şi strămoşi“, scrie IPS dr. Ioachim Băcăuanul, în acelaşi articol dedicat Bisericii din Borşeşti.

Biserica a fost construită la sat, la fel cum sunt şi cele de la Milişăuţi (1487), Pătrăuţi (1487), Războieni (1496), Volovăţ (1500-1502), Reuseni (1503-1504). „De ce a ales Ştefan tocmai Borzeştii, un sat oarecare pierdut printre codrii seculari? Un răspuns îl dă pisania din dreapta intrării: „Io, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, şi cu prea iubitul său fiu Alexandru, am zidit această casă, care este la Borzeşti pe Trebeş, a Adormirii preasfintei născătoare de Dumnezeu, întru rugă sieşi şi întru amintirea răposaţilor, înaintaşilor şi părinţilor lor, şi care s-a început a se zidi în anul 7001 (1493), luna iu(lie) 9 şi s-a sfârşit în anul 7002 (1494), dar al domniei lui al 30 şi al optulea curgător, luna octombrie 12”. Ştefan a înălţat acest lăcaş de cult cum o spune clar pisania „întru rugă sieşi şi întru amintirea răposaţilor, înaintaşilor şi părinţilor lor”, potrivit lucrării istoricului Eugen Şendrea. 

Dincolo de poveştile transmise prin viu grai dar şi de frumoasa ctitorie a lui Ştefan cel Mare, legenda stejarului nu are la bază vreun alt studiu, care să ateste faptele copilăriei marelui domnitor român.

Legenda stejarului este incă vie VIDEO Biserica din Borşeşti (TV Kit Oneşti)