În ce condiţii şi-ar putea pierde mandatul Romeo Stavarache, primarul suspendat şi arestat al Bacăului: condamnare definitivă, demisie sau referendum
0Romeo Stavarache, inculpat în două dosare penale pentru corupţie, are toate şansele să-şi ducă mandatul până la final, chiar dacă nu va mai călca o zi în Primăria Bacău. Deja, cercuri din clasa politică băcăuană îşi pun problema dacă şi în ce condiţii s-ar putea organiza alegerile locale mai devreme în municipiul Bacău. Răspunsul dat de avocaţii specializaţi în drept administrativ este clar: prin condamnare definitivă, demisie sau referendum.
Deşi mai este un an şi jumătate până la alegerile locale din 2016, politicienii băcăuani îşi pun problema situaţiei unui scrutin anticipat, determinat de problemele pe care le are Romeo Stavarache cu Justiţia. Edilul se află în arest de pe 1 iulie, stare schimbată cu arestul la domiciliu, în urmă cu trei luni, care-l pune în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.
Trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bacău în două dosare penale, Stavarache nu are voie să se apropie de o bună parte din subordonaţii care conduc diferite direcţii şi structuri din Primăria Bacău. Mai mult, infracţiunile de care este acuzat, ar fi fost făcute, potrivit oamenilor Legii, chiar din fotoliul de primar. „Nu există motive de revocare a mandatului în cazul lui Romeo Stavarache. În plus, el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Potrivit legii statutului aleşilor locali dar şi cea a administraţiei publice locale, dacă este condamnat definitiv, dacă din motive de sănătate nu-şi poate desfăşura activitatea, în bune condiţii, timp de şase luni în cursul unui an calendaristic sau dacă nejustificat nu lucrează 45 de zile un primar, atunci îşi pierde mandatul. Ori absenţa lui Romeo Stavarache, care se află în arest la domiciliu, este justificată“, a precizat avocatul Gabi Ioniţă, specializat şi în domeniul contencios şi administrativ.
Modificările legislative survenite în reglementărle care-i privesc pe aleşii locali, pe primari în special, întăresc posibiltatea ca aceştia să rămână în funcţie, dar suspendaţi, chiar până la finalizarea mandatului. Şi asta, deoarece numărul dosarelor penale instrumentate de DNA, care-i vizează pe edili, a crescut exponenţial. „Nimeni nu are interes, dat fiind numărul mare de unităţi teritoriale care au primar în dosare penale, să organizeze mereu alegeri locale“, a mai spus avocatul Ioniţă.
Dosarele în care a fost trimis în judecată primarul liberal Romeo Stavarache sunt încă la început. Dacă dosarul în care este acuzat de tentativă de abuz în funcţie a ajuns, în sfârşit, în instanţă, cel în care este acuzat de luare de mită, de 2,39 de milioane de lei, în care dacă va fi găsit vinovat va face puşcărie, este abia la Camera de Consiliu. Şi este puţin probabil ca într-un an şi jumătate să fie parcurse toate etapele procesuale, până la o decizie definitivă şi irevocabilă. Totuşi, în cazul edilului Romeo Stavarache se vehiculează noi dosare penale, pentru noi infracţiuni. Agenţia Naţională de Integritate cercetează un posibil conflict de interese, vizavi de modul în care Stavarache şi-a vândut costumele de la Prodcresus, prin firma intermediară Super Job SRL, care produce ambalaje de carton, poliţiştilor locali aflaţi în subordine. Totodată, asupra primarului băcăuan planează suspiciuni asupra unor sume importante de bani pe care acesta i-ar avea depuşi în conturi din străinătate.
Organizarea unui referendum aprobat prin ordin al prefectului, pentru demiterea primarului Bacăului
Legea permite organizarea unui referendum pentru demiterea unui primar, în cazul în care scrutinul este motivat de nesocotirea intereselor generale ale societăţii, de abateri grave în exercitarea atribuţiilor care-i revin, ş.a. În cazul edilului Romeo Stavarache o astfel de motivaţie ar putea fi plauzibilă, dar, deocamdată nu se întrevede o iniţitivă susţinută de societatea civilă şi eventual de partidele politice pentru ducerea la bun sfârşit al unui astfel de referendum.
Candidaţii pentru Primăria Bacău
Partidele mari şi-au definit deja candidatul pentru alegerile locale din 2016. Nu mai este un secret faptul că deputatul Cosmin Necula, preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat (PSD) Bacău, este în „cărţi“ pentru funcţia de primar al Bacăului. Tot candidat declarat este şi senatorul Dragoş Luchian, fost viceprimar al Bacăului în timpul administraţiei Stavarache, confirmat prin vocea deputatului Ionel Palăr, lider interimar al liberalilor băcăuani. Un alt candidat care şi-a făcut cunoscută intenţia este Cristi Manolache, acum consilier local şi membru al UNPR. Numărul candidaţilor ar putea fi mult mai mare. O intenţie în acest sens ar putea avea avocatul Vlad Secuiu, vicepreşedintele Organizaţiei PDL a Municipiului Bacău sau chiar omul de afaceri Viorel Rusu, ale cărui firme realizează o cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane de euro.