Un arădean povestește scenele de coșmar trăite pe nava Concordia

Pentru Răzvan Ivănescu, un tânăr de 26 de ani din Arad, vacanța de lux alături de sora sa, tatăl și soția acestuia, s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire. Scenele de coșmar  și haosul în care toți cei peste 4.000 de turiști aflați la bordul vasului de lux, i-au rămas întipărite pentru întotdeauna în memorie.

Mai aveau doar opt ore până când croaziera familiei Ivănescu urma să se termine. Cei patru trebuiau să coboare în portul Savona, acolo unde își și lăsaseră mașina la plecare.

“Eram la teatru în momentul în care nava s-a lovit. La un moment dat, am simțit trei lovituri atât de puternice încât efectiv au sărit paharele de pe masă. Aveai impresia că zgârâiai cu scaunul pământul. În maxim 30 de secunde, vasul era deja înclinat”, își amintește Răzvan Ivănescu.
În momentul în care se îndrepta spre punte, Răzvan își amintește că deja se instalase haosul.

Odată ajunși pe puntea 4, acolo unde erau și ceilalți pasageri ai navei, au fost clasificați după naționalitate, fără însă ca nimeni să le spună un cuvânt despre ceea ce se întâmplă.

„Avem probleme la generatoare, dar echipa lucrează pentru remedierea situaţiei”, acesta a fost mesajul care s-a auzit, după o oră şi jumătate de panică pe navă.

Click pe foto pentru Galerie:

Lupta pentru supraviețuire

Abia după aproape 90 de minute, au început să dea jos șalupele de salvare, moment în care nimeni nu a mai ținut cont de nimic.

„Statul la coadă pentru urcarea în şalupe te dezumanizează pas cu pas. Acolo, pe puntea navei, faţă în faţă cu moartea, te-ai simţit un nimeni. Infernul real a fost, de fapt, urcarea în şalupe, după principiul cine are muşchi se salvează. Am reuşit să urcăm în cea de-a patra şalupă.Spre surprinderea tuturor, nu exista personal calificat care să conducă șalupa. Cel care o manevra era un camerist. După ce ne-am urcat cu chiu cu vai, a apărut o altă problemă. Cum coborăm?Pentru că, cameriști nu știau cum să coboare șalupele de salvare. S-a reușit într-un final ca ea să fie coborâtă și a pornit motorul la a treia încercare. La debarcarea pe insula toscană Giglio am fost ajutați de un bucătar”, a mai povestit Răzvan Ivănescu.

Iar disperarea celor peste 4.000 de naufragiați, din mai multe colțuri ale lumii nu s-a oprit aici. Tânărul își amintește, că după haosul de pe nava Costa Concordia, a urmat liniștea de mormânt de pe insula care îi adăpostea.

Nu știe dacă va mai păși vreodată pe o navă

“Eram toți debarcați pe insulă. Nu aveai loc să pășești pe tot portul. Trebuia să fi fost de fier să nu te marcheze chipurile pe care le puteai zări acolo. Eram ca într-o societate unde nu mai existau bani, averi sau clase sociale. Eram toți identici. Chipurile naufragiaţilor erau identice. Necunoscuţii se îmbrăţişau, se pupau, însă toţi evitau să se privească în ochi.A fost pentru prima oară în viața mea când am văzut pe cineva plângând cu două rânduri de lacrimi. Era o fetiță din Brazilia, care a venit la mine să mă întrebe dacă nu i-am văzut părinții. Nici nu am știut ce să îi răspund”, își amintește Răzvan Ivănescu.

“E revoltător că în anul 2012 nava care a costat 250 de milioane de euro, care nu naviga cu binoclul, să se împiedice de o piatră. Nu voi trece peste tot ceea ce s-a întâmplat până nu voi şti ce s-a întâmplat cu cameristul care ne saluta foarte politicos în fiecare dimineaţă şi cu chelnerul care ne servea plin de amabilitate. În acest moment nu ştiu dacă voi mai putea să merg într-o altă croazieră, chiar dacă ştiu că astfel de incidente se întâmplă odată la o sută de ani. Sper că legile navigaţiei să se schimbe”, și-a încheiat Răzvan Ivănescu rememorarea câtorva dintre momentele prin care a trecut, alături de familia sa.