Experiența unor voluntari români în intervenții de urgență la cea mai importantă cazarmă din Franța VIDEO
0Mai mulți arădeni care fac parte din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Olari, județul Arad, au vizitat una dintre cele mai importante cazarme din Franța.
Călin Eugen Dragoș, unul dintre voluntarii arădeni pentru situații de urgență povestește pentru Adevărul experiența pe care au avut-o în Franța, la Gambetta, Dom și Malherbe. Mai exact acesta descrie prima zi petrecută acolo. Arădenii au fost impresionați chiar și de modul de acces în cazarmă.
Gambetta, Dom și Malherbe
„«Gambetta , acesta este numele uneia din cele mai importante cazarme de pompieri din orasul meu» ne spune Erick, aflat în serviciul pompierilor din Rouen, gazda noastră după o oră de la aterizarea în Normandia. Are abia 40 de ani și deja e colonel, e căsătorit și are trei copii iar vocația de a fi pompier profesionist a moșteni-o de la tatăl său. Suntem un grup de pompieri voluntari din România care am mers în vizită datorită Asociației Pompiers Mission Umanitaire al cărei președinte e locotenentul de la Ifs, Mickael Richomme, care ne întâmpină surâzător în parcarea cazarmei”, mărturisește Călin Eugen Dragoș.
Delegația din România a fost formată din: Andrei, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Olari, Carol pompier voluntar, Claudia profesoara de limba franceză și Călin.
„Erick ne deschide ușa instituției, cu un simplu card de acces, unde nu există pază la poartă nici portar care să îți ceară buletinul și să-ți treacă numele într-un carnețel special, doar o cameră discretă ce impune respect zi și noapte. Salută doi din colegii lui care lucrează astăzi în două birouri diferite, alte două birouri fiind goale. Ne explică faptul că acolo, că oriunde într-o unitate de pompieri profesioniști, oamenii au birouri individuale și dacă nu sunt în tura lor nu le ocupă nimeni. Unul din ei e în partea dreaptă chiar la intrare și pereții de sticlă te fac să crezi că omul aflat acolo e într-o cameră de izolare înadins construită. Ne spune Erick ca acolo e biroul unuia dintre adjuncții instituției, cât mai aproape de curte, cât mai aproape de garaje, cât mai aproape de colegii care în orice minut pot primi un apel și pot porni în misiune. Întreb consternat «dar la etaj, stă comandantul?» Erick mă privește candid «la etaj sunt dormitoarele, noi toți muncim pe același nivel”, mai ne povestește voluntarul arădean.
Acesta spune că le-a deschis cu dibăcie nedisimulată sala de lângă cele doua birouri, folosită și ca bucătarie și ca sală de informare. Mese simple scaune comode și mai ales fete zâmbitoare. Apar încă doi colegi, iar arădenii au fost prezentați ca „prietenii români pe care i-am ajutat” .
Au mers apoi la etaj unde erau dormitoarele, câteva birouri, însă nu cele operaționale. Au urcat acolo pentru aparatul de cafea.
Delegația de la Arad a ajuns apoi în garajul cazarmei unde o duzină de mașini sunt totdeauna pregătite să plece: mașini pentru incendiile de locuință, mașini pentru incendiile cu hidrocarburi și industriale, mașini pentru accidentele rutiere, ambulanțe, mașini pentru decontaminare chimică și radiologică, mașini care transportă alte mașini.
„Ochii ni se lipesc de ordinea din jur și întreb: «câți colegi sunt activi acum pe tura de zi?” Erick răspunde implacabil 40. Și unde sunt? Unii deja în misiune, alții fac pregătire și exerciții». De văzut nu vedem decât un grup mic exersând o manevră în curtea interioară. Stativele metalice unde stau echipamentele deja pregătite sunt solide și plasate în așa fel încât nu poți încurcă pe nimeni când ai puțin timp la dispoziție să te îmbraci. Lângă ele aparatul de curățat bocancii și sala de sterilizare a echipamentelor de respirat. Din tavanul înalt fire lungi coboară și se conectează în dozele de alimentare electrică a fiecărei mașini. Ai impresia că un imens organism își întinde venele pentru a încălzi imensele motoare gata oricând să pornească în folosul oamenilor aflați la mare nevoie. Când echipajele urcă în grabă și pornesc în misiune dozele inteligente din fiecare mașină decuplează automat firele conectate. Asta ne uimește arătându -ne că suntem într-o lume aproape de noi, însă suprarealist de diferită”, mai adaugă Călin.
Acesta mai descrie că în curtea unității e turnul de exerciții, masiv, înalt până spre 30 de metri cu scări metalice și din beton. E numit turnul clopotnița, deoarece Rouen a fost bombardat intens în al doilea Război Mondial și nu mai are Biserici cu turn înalt. Turnul pompierilor e turnul clopotnița al orașului, însă fără clopot.
Apoi delegația a mers spre Esplanada, un loc înalt lângă inima orașului de unde poți vedea cum fluviul Sena curge spre Canalul Mânecii inundând și unduind străzile ambelor maluri în bucle alungite ca într-un imens port continuu până la Le Havre. Acolo, pe Esplanada, Claude Monnet, promotorul impresionismului, a pictat unul din cele mai frumoase tablouri din istoria artei franceze „Sena la Rouen”. Apoi au urcat în piatra alba specifică Rouen, scările Domului.
„Așteptăm câteva clipe privind nu spre înaltul construcției ci spre grădinile interne pline de simplitate și curățenie. Un mesager chemat special pentru noi, cu aer esoteric, își face apariția. Pompierii, care au aproape toate cheile, ne deschid ușile interne ale Catedralei, dezvăluindu-ne o lume a spiritualului care nu mai vrea să fie călcată în picioare de rațiuni practice și de aceea preferă starea de închidere în fata celor incapabili de mai mult. Suim coridoare în spirală, strâmte, abrupte, pline de suferințe și iubiri nestinse, prin care treci câte unul, ca de fiecare dată în viață...ajungem nu în inima Domului ci în fruntea lui la 40 de metri înălțime, unde 36 de clopote însumând 64 de tone alcătuiesc o voce internă care bucura, curăță și alina tot în jur”, mai spune voluntarul arădean.
Au auzit Imnul național
Călin descrie și cum artistul muzician ia loc la înălțimea misiunii lui și începe să cânte cu doar patru clape deodată.
„La carillon nu pot cânta altfel, ne explică, trebuie să ții mână închisă și lovești cu pumnul încet, așa ca trăirea fiecărei clipe din truda zilnică. Folosești și picioarele deoarece viața aceasta e o mare alergare uneori în cerc, alteori într-o armonie cu cineva pe câte un drum și de cele mai multe ori o solitudine sinuoasă...Stăm uimiți și auzim deodată Imnul nostru național fiindcă mesagerul care cântă vrea să ne ofere cea mai mare onoare. Sunt sigur că în aceeași secundă zeci de alți români se vor fi aflat în orașul Rouen, în piața Domului sau pe malurile Senei și se vor fi oprit bucuroși în regăsirea unui colț de acasă în timpul unei călătorii depărtate”, mai adaugă arădeanul.
Au donat o mașină
Acesta specifică că datorită lui Erick în această vară au putut finaliza un alt proiect important. Donarea unei mașini de pompieri din Unitatae Gambetta pentru comuna Zimandu Nou din județul Arad, un camion adaptat atât pentru incendiile urbane cât și vegetale și chiar forestiere. Donația s-a făcut prin intermediul Asociației din care face și el parte.
Mickael este președintele Asociației care acum 3 ani a venit în România să facă o evaluare la fața locului pentru a identifica în amănunt care sunt nevoile de aici în privința situațiilor de urgență unde intervin pompieri voluntari.
Delegația de la Arad a fost dusă și la stadionul de fotbal Mahlerbe.
„Vedem în toată splendoarea lor bucuria și tristețea deopotrivă manifestându-se spontan și impetuos totodată..Suntem invitați ai zonei VIP și totul capătă dintr-o dată altă valoare umană. Am impresia că ne lipsește doar Toba de tinichea a lui Gunther Grass să dăm ritm vieții. Suntem împreună și pe nesimțite realizez că drumul nostru comun ne dezvăluie, până la urmă, acest adevăr simplu: ce om e omul care nu face lumea mai bună?”, încheie Călin Eugen Dragoș.
Se încarcă comentariile...
