Cetatea de la Lipova, transformată de autorităţi în magnet pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea de la Şoimoş a ajuns în posesia lipovenilor
Cetatea de la Şoimoş a ajuns în posesia lipovenilor

Autorităţile locale vor să facă turistism. Au preluat cetatea de la Şoimoş şi au planuri mari cu Biserica Ortodoxă Monument . Agenţii de turism din Arad se gândesc şi ei să includă zona Lipovei în ofertele lor, mai ales pentru vizitatorii evlavioşi.

Una dintre cele mai frumoase şi bine conservate cetăţi pe care secolul al XIII-lea a dat-o judeţului nostru, cetatea Şoimoşului, va reintra în circuitul turistic după ce administraţia locală Lipova a reuşit să întabuleze terenul pe care aceasta este construită.
„Am constatat cu surprindere, în urmă cu puţin timp, că Cetatea Şoimoş nu figura ca fiind în posesia oraşului Lipova. Am efectuat toate demersurile şi am reuşit să o întabulăm”, a declarat Marius Jurcă, primarul oraşului Lipova.

Edilul spune că pentru introducerea cetăţii în circuitul turistic, aceasta va trebui transferată Consiliului Judeţean, operaţiune care va mai dura ceva timp, dar pentru care s-au iniţiat deja demersuri. Astfel, consilierii locali au aprobat predarea cetăţii, iar Consiliul Judeţean Arad mai trebuie doar să îşi dea acordul. „Nu văd nicio problemă în acest sens. Ne dorim să putem conserva şi pune în valoare mai bine cetatea de la Şoimoş”, a declarat şi preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu.

Turism ecumenic

Un alt punct de atracţie pe care mizează lipovenii este monumentul Istoric Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului. Aceasta a intrat în Programul Naţional de Restaurare 2010. Statul i-a alocat 8,5 milioane lei pentru reabilitatrea exterioară şi interioară. „E un monument superb care poate deveni o piatră de hotar pentru turismul ecumenic”, a mai explicat primarul Lipovei.
Şi agenţii de turism spun că, pe viitor, pariază pe grurpuri de turişti care vor vizita Mănăstirea Maria Radna, la care vin anual mii de pelerini catolici.

Apele minerale atrag turişti

Apele minerale de la Lipova, apreciate pentru proprietăţile lor curative, vor fi şi ele mai bine promovate de autorităţi. Primăria a primit de la Ministerul Apărării 100 de hectare de teren amplasate în apropierea izvoarelor.  Zona va avea destinaţie hotelieră, piscine acoperite şi în aer liber, terenuri de sport, locuri de joacă şi parcuri de agrement.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite