CAMPANIE-SUPRAVIEȚUITORII Gabriel Dronca învinge boala prin baschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul face zilnic antrenamente pentru a participa la toate compeţiţile naţionale şi internaţionale de peste an. Un accident de acum 18 ani l-a imobilizat în scaunul cu rotile, dar cu toate acestea, nu s-a dat bătut şi a continuat să lupte.

A pierdut totul într-o clipă şi a trebuit să ia viaţa de la început. Chiar dacă au fost şi momente în care se simţea pierdut, Gabriel Dronca, născut în 1969, nu s-a dat bătut. Tânărul a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile, în urma unui accident rutier pe care l-a avut cu mulţi ani în urmă.
În data de 30 mai 1993, drumul maşinii în care călătorea, ca pasager, s-a oprit brusc, fără avertisment, în scrâşnet de fiare. Atunci a simţit că nu se mai poate mişca. De atunci, viaţa lui a fost şi cu urcuşuri, dar şi cu coborâşuri. Cu toate acestea, astăzi este campion naţional la baschet în fotoliul rulant.

Era un tânăr activ

Până la vârsta de 23 de ani, Gabriel Dronca era un tânăr activ, un băiat care făcea mult sport şi care nu se dădea înapoi de la jocurile cu prietenii de cartier. Pe atunci locuia în Deva şi practica luptele la Clubul Sportiv Şcolar, juca baschet şi era pasionat alpinism. Toate acestea, însă, i-au fost luate într-o clipă, când, aflat pe scaunul de lângă şofer, a fost implicat într-un accident, în urma căruia nu a mai putut să se mişte.  „La început mi-a fost greu. Pierdusem tot ce aveam. Primii doi ani au fost dificili. Pe urmă m-am hotărât că trebuie să fac ceva pentru a mă putea bucura şi eu din nou de viaţă”, a spus Gabriel.



Şi-a învins handicapul

Acum, prietenii şi familia îl văd ca un om vesel, un om care are pentru ce lupta, unul care încearcă să facă ceva şi care nu aşteaptă ajutorul statului. El conduce maşina, navighează pe Internet, face diverse activităţi în casă şi, mai presus de asta, este membru fondator şi preşedintele Clubului „Temerarii”, din care fac parte oameni care şi-au învins handicapul prin sport. Gabriel spune că nimic nu mai e la fel, că nu mai contează ce a fost, ci doar prezentul şi ce va urma.
Picioarele nu le-a mai putut mişca şi un verdict necruţător l-a ţintuit în scaunul cu rotile. Este vorba despre paraplegie spastică, după traumatism vertebro-medular T8-T10.

image

Nu îl uită pe cel care i-a arătat drumul

Gabriel nu îl poate uita pe omul care i-a arătat că viaţa merge înainte chiar şi pentru cei condamnaţi în scaunul cu rotile. Acesta se numeşte Peter Arballo, un american de 71 de ani, rămas imobilizat de la brâu în jos încă de la majorat, în prezent preşedintele Asociaţiei Wheelsport International.

image

„Mi-a arătat direcţia bună, la o tabără sportivă organizată în România. Ne-a deschis ochii şi ne-a făcut pur şi simplu să vedem că putem”, spune tânărul. Până acum, Gabriel Dronca are mai multe titluri de campion, câştigate alături de colegii de la Clubul Sportiv „Temerarii”. Gabriel doreşte să îşi întemeieze şi o familie, el nu este un om retras, din contră merge la petreceri, iese în oraş, merge la antrenamente. „Fac un apel către toţi cei care sunt în situaţia mea. Să nu stea să îşi plângă de milă, ci să vină alături de noi să facă parte din echipa de baschet”, spune tânărul.

image

Regulile jocului

Baschetul în fotoliu rulant are aceleaşi reguli şi se joacă pe teren normal ca şi baschetul obişnuit. „Paşi” înseamnă când un jucător împinge scaunul de mai mult de două ori fără să paseze sau să arunce la coş. „Efortul depus e însă mult mai mare. Împingi greutatea ta, dar controlezi şi mingea. Se fac unele scheme la antrenamente, dar la meciuri uneori se joacă haotic. Unde e mingea, acolo sunt toţi”, antrenoarea Mădălina Pălie.

„Ai izbutit, continuă, n-ai izbutit, continuă!“

Gabriel Dronca, alături de colegii lui face zilnic antrenamentele specifice persoanelor cu dizabilităţi, după care participă la concursuri locale, naţionale şi internaţionale, sub deviza: „Ai izbutit, continuă, n-ai izbutit, continuă!“. Sporturile practicate de membri clubului sunt: baschet în fotoliu rulant, atletism (aruncarea suliţei, a greutăţii, a discului, cross, viteză, rezistenţă), tir cu arcul, tenis de câmp, tenis de masă, şah şi darts.

image

Gabriel îşi aminteşte că ajuns în scaunul cu rotile a început să se gândească să facă sport în mod organizat, la un club sportiv, doar că nu exista aşa ceva în Arad, un club sportiv pentru persoane cu dizabilităţi. Atunci s-a născut ideea înfiinţării unuia. Idee a fost pusă efectiv în practică doar în anul 2004, când împreună cu Mihai Fighir (Preşedintele Asociaţiei Distroficilor Muscular-filiala Aarad) şi Constantin Bracon, a înfiinţat Clubul Sportiv Temerarii-Arad.

image

Duce o viaţă normală

Cei care îl vizitează pe Gabriel Dronca au surpiza să vadă, că el duce o viaţă normală. Îşi întreţine casa, face unori şi mâncare şi se bucură de tot ce este în jurul lui. „Până în urmă cu ceva timp locuiam cu bunica. Era bâtrână, dar era un ajutor. Acum ea a murit, iar eu stau singur. Mânânc şi acasă,  dar şi în oraş. Când este alunecuş pe stradă nu prea ies că alunecă roţiile căruţului. Oricum de multe ori merg cu maşina. Toate comenziile le fac cu mâna”, spune tânărul.

Revelionul, la prieteni

Revelionul l-a petrecut alături de Dani, tânărul pentru care Carmen, prietena lui a dansat în urmă cu câţiva ani. „Suntem prieteni buni. Ne vizităm”, spune Gabriel.  Deşi pare un om optimist, Gabriel are şi unele tristeţi. „Păcat că la noi în ţară, dacă păţeşti ceva, după ce te externează te duc acasă şi nu le mai pasă de tine. Nu îi interesează dacă ai cu ce supravieţui, dacă ai medicamente şi scaun cu rotile, dacă ai acces să te duci la alimentară. „Nu am aşteptat nimic de la nimeni. Am modificat uşiile la apartament să pot intra cu căruciorul, baia să pot să mă spăl, chiar şi întrarea în scară. Eu m-am descurat, dar sunt mulţi care nu pot ieşi din casă, decât dacă îi cară cineva căruciorul şi pe ei. Este trist că la noi nu se oferă condiţii”, mai mărturiseşte Gabriel.

image

„Este nevoie de accesibilitate”

Acesta mai spune că pentru a duce o viaţă independentă este nevoie de accesibilitate. „Este nevoie de acces în propria locuinţă, în maşină, pe trotuare, în magazine, în mijloacele de transport în comun, în instituţii, şcoli şi spitale. Idealul ar fi ca o persoană utilizatoare de fotoliu rulant să aiba acces peste tot unde merge o persoană valida. E un vis ....dar este realizabil”, mai spune tânărul.

Totodată, el consideră că accesibilitatea este necesară şi mămicilor cu copii mici în cărucior, sau persoanelor vârstnice care au nevoie de baston sau cârjă pentru a se deplasa. „Trebuie să schimbăm mentalitatea omului referitor la persoanele cu dizabilităţi. Eu zic că diferenţa dintre mine de exemplu, şi o persoană valida, este ca eu mă deplasez cu un fotoliu rulant. 

image

De exemplu, vorbesc la telefon cu diferite persoane (chiar şi publice) care nu mă cunosc personal şi stabilim o întâlnire sau o şedinţă.  Aceste persoane nu ştiu că sunt în fotoliu rulant. De multe ori când ne întâlnim faţă în faţă au o reacţie ciudată. Pentru mine este hazliu. Sunt în cărucior de aproape 18 ani şi pot să zic că deja m-am obişnuit cu reacţia unora.

La început mă sinţeam foarte ofensat când vedeam reacţii să zic ciudate, la apariţia mea, dar acum nu poate decât să-mi pară rău de cei care reacţionează asa. Îmi dau seama că le lipseşte un pic de cultură, de civilizaţie, de cunoaştere a fiinţei umane. Dar acesta este un subiect foarte amplu...”, mărturiseşte Gabriel.

image

Acesta mai spune că dacă pleci de la ideea că oricând poţi ajunge într-un fotoliu rulant, atunci sigur eşti mai atent la cei din jurul tău care sunt în fotoliu rulant. Eşti mai atent la detalii şi-i tratezi ca egalul tău. „Trebuie să facem opinia publică să înţeleagă că persoane cu dizabilităţi au existat, există şi vor exista, iar de aceea trebuie să înveţe să le preţuiască la adevărata valoare (individual), să nu le marginalizeze, să nu facă discriminări, să le pună în valoare potenţialul”, spune Gabriel Dronca. 



Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite