FOTO Românul care te ajută să descoperi istoria la firul ierbii. „Avem atât de multe monumente istorice în bătaia vântului, iar asta din cauza unor balauri“
0„Avem nevoie de poveşti“, crede cu tărie Laurenţiu Cuţaru, un manager de proiecte la o firmă din Bucureşti. E unul din motivele care l-au determinat să creeze blogul numit „Ţara cu Balauri“. I-a dat un motto pe măsură: „Locuri pline de istorie servite cu iz şi gust carpatin în mediul online“. Şi de mai bine de jumătate de an scrie povestea unor pământuri şi ruine încărcate de istorie.
Lui Laurenţiu Cuţaru, un tânăr originar din Alexandria, îi plac lucrurile vechi, cu iz tradiţional şi care ascund o poveste. Anul ăsta, de Paşte va împlini 30 de ani. E din Teleorman, „din judeţul cu Pădurea nebună“, cum îi place să spună.
Pasiunea pentru istorie o are din şcoala generală, de la concursurile de cultură generală la care participa. Păstrează într-un loc anume entuziasmului dascălului de istorie din liceu care, spune Laurenţiu, „avea un stil foarte frumos de a explica“ şi l-a determinat să se îndrăgostească de poveştile trecutului. „Mereu mi-a plăcut să ştiu ce a fost înaintea mea“, adaugă tânărul.
Denumirea blogului său, Ţara cu balauri, pe care a găsit-o după o lună de gândit şi analizat, are în spate trei motive. Ne-a mărturisit că primul e datorat poreclei pe care o avea de copil - Laur Balaur: „Balaurul e o creatură din mitologia românească şi apare în multe basme şi poveşti. Al treilea motiv e pentru că avem atât de multe monumente istorice, locuri şi situri arheologice care au ajuns în paragină, în bătaia vântului, iar asta din cauza unor balauri“.
Laurenţiu e convins că „avem o ţară plină de istorie care nu este băgată în seamă şi e păcat să nu vorbim de ea. Suntem ce suntem şi datorită şi din cauza evenimentelor istorice”.
Şi logo-ul de pe blog are o poveste în spate. Ciobănaşul e nu doar simbolul tradiţiei româneşti, ci şi o amintire vie a bunicului său, pe care-l ajuta în copilărie, cu oile. În aceeaşi imagine mai apar munţi pentru că reprezintă o altă pasiune de-a tânărului: drumeţii.
Brunch lângă ruinele cetăţii Şoimoş, Arad FOTO: Laurenţiu Cuţaru/Ţara cu Balauri
Poveste de început
Pe blogul tânărului, cum îl deschizi, te întâmpină următorul text:
„De pe vremea când lupul era căţel şi spiritele împărţeau dreptatea… Fraţilor, Auzit-aţi de-un Castel din Carpaţi? Pe dealul Cioaca Tăutului fuserăţi? Aţi trecut oleacă pe la Amfiteatrul de la Porolissum? Sau poate vreţi să priviţi fluviul Istru din Sucidava. La cetatea Tropaeum Traiani dacă ajungeţi, o să vă pierdeţi printre zidurile de apărare, podgoriile şi broaştele ţestoase dobrogene. Ca să ştiţi. No, acu’, un virşli şi o licoare din Bucerdea Vinoasă merg de minune la casa sufletului. Oricând. Plus nişte slană cu şeapă şi-o felie de urdă din inima Carpaţilor, iac-aşa ne făcurăm mari, ăi. Io, nărod crescut la ţară cu pasiune pentru locuri istorice, merinde din ograda bunicilor, cu zaibărul în poală şi care se trezeşte cu piele de găină atunci când îl ascultă pe Argatu’ sau pe nenea Zamfir, no, zîc sî vâ arăt o droaie di cetăţi, castele medievale, biserici fortificate, castre romane, preparate şi obiceiuri tradiţionale din sufletul ţării. Să vă plimb prin davele strămoşilor, să vă povestesc despre mitologiile româneşti şi despre legendele cu mioare prefăcute în stană de piatră. Pe scurt, vreau să împărtăşesc cu voi această pasiune aşa că o pusăi lată şi de-o pagină acilea. Numa’ bună să creştem o comunitate frumoasă. Aşe să ne ajute Ăl di Sus!“.
„Noi nu trebuie să pierdem locurile astea“
Laurenţiu e convins că „avem nevoie de poveşti“ şi, deşi nu toată lumea este pasionată de istorie, monumente sau de turism istoric, încearcă să aducă în atenţie, într-o variantă simplă şi pe înţelesul omului de rând, frumuseţea şi povestea uitată a unor locuri şi monumente din mai multe regiuni ale ţării.
„Pe lângă Peleş şi Bran avem multe site-uri arheologice, conace, fortăreţe ce nu sunt aşa bine de cunoscute, dar care merită vizitate. Toate au o istorie foarte bogată în spate. Spre exemplu: în Parcul Carol din Bucureşti e Vila Bosianu, care nu se poate vizita. Puţini ştiu că acolo a locuit o perioadă Cuza şi acolo s-au ţinut tratativele pentru Mica Unire“, explică Laurenţiu.
La fiecare material pune informaţii, fotografii, cât durează drumul spre obiectivul vizitat, dacă costă intrarea sau nu, dar şi coordonatele GSP spre locul cu pricina.
Dacă ar avea putere de a schimba ceva în destinul acestor locuri, Laurenţiu afirmă că le-ar renova şi le-ar introduce în circuite istorice ca lumea să afle de ele, mai ales elevii. Un exemplu de acest gen ce-i vine în minte e un circuit mare al castrelor romane şi al cetăţilor dacice.
Închisoarea Doftana, Prahova FOTO: Laurenţiu Cuţaru/Ţara cu Balauri
Pe teren
Vestigiile le vizitează în timpul liber. Mărturiseşte că abia aşteaptă să plece pe teren: „Mi se umple inima de bucurie când ajung acolo“. Iar când revine, deşi obosit după drum, mental se simte împlinit. Când ajunge acasă, primul lucru pe care-l face e să deschidă laptopul, să descarce pozele făcute şi să scrie.
Aşa a făcut şi când a vizitat Histria, cetate tare dragă lui, Sarmisegetusa Regia, cetatea Argamum din Dobrogea despre care legenda spune că argonauţii din mitologia greacă ar fi poposit în acest loc, Închisoarea Doftana din judeţul Prahova – cunoscută şi sub numele de „Bastilia României“, unde au fost închişi deţinuţi politici în vremea comunistă, dar şi, pentru câteva zile, Nicolae Ceauşescu. Acelaşi entuziasm l-a avut şi când a mers în locuri din judeţul natal precum: Stella Maris de la Vităneşti (Teleorman), capela mortuară a lui Victor Antonescu (fost ministru al Justiţiei şi Finanţelor în perioada interbelică), clădită după planurile capelei ridicate de Regina Maria la Balcic, şi aflată în curtea conacului unde s-a născut filosoful Constantin Noica.
Îi simpatizează pe Mihai Viteazu, Vlad Ţepeş şi Horea deoarece erau patrioţi.
„Nouă ne lipseşte patriotismul în ziua de azi în România“, adaugă el.
Bloggerul ştie că aceia care ar trebui să se ocupe de restaurea monumentelor trecutului „nu se ocupă din varii motive“. Mai ştie că „intervine lipsa banilor“, însă crede cu tărie că poveştile uitate ale unor locuri sau monumente trebuie spuse. „Cred cu tărie că noi nu trebuie să pierdem locurile astea“, adaugă el.
Vila Bosianu din Parcul Carol, Bucureşti FOTO: Laurenţiu Cuţaru/Ţara cu Balauri
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
